”Ce are Rapid și nu are Craiova”. Marius Mitran îl critică pe Gâlcă și îl laudă pe Șumudică: ”Urmașul lui Valentin Stănescu”
Galerie foto (1 fotografii): ”Ce are Rapid și nu are Craiova”. Marius Mitran îl critică pe Gâlcă și îl laudă pe Șumudică: ”Urmașul lui Valentin Stănescu”
Marius Mitran | Publicat: 26.01.2025 15:55 | Actualizat: 26.01.2025 16:03
Uneori, fotbalul e și matematică, și literatură. E ca la liceele mari de pe timpuri, unde trebuia, ca să intri, să poți să știi și una, și cealaltă. Fotbalul de atunci era încă la nivel de aritmetică, dar poezie avea. La noi, Titi Teașcă, zis și micul Napoleon, Viorel Mateianu și Angelo Niculescu, dar, mai ales, Mircea Lucescu l-au tras către științele exacte, cum s-au priceput.
TT a inventat formula CCO, adică un soi de Colectiv-Constructiv-Ofensiv, fotbalul total de mai târziu al lui Michels și Cruijff. Și așa a apărut Craiova Maxima. Mateianu a șocat cu “momeala mică”, “momeala mare”, “paralelogramul”, ( ce vă spuneam de matematică?), “punga” și a experimentat asta la Baia Mare, ridicând din nimic o super echipă.
Angelo, campion cu FC Craiova în 1943, ca jucător, bate, cu Dinamo, în 1965, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, pe Internazionale Milano, echipa celui mai mare tactician al lumii, Helenio Herrera, zis Magul, creatorul celebrului “catenaccio”. Apoi Angelo inventează generația Guadalajara la națională și lansează “temporizarea”. Adică tiki-taka, teoria lui Guardiola, dar cu 40 de ani mai devreme.
Mircea Lucescu e elevul lui cel mai bun și reușește mai mult și mai multe decât toți. Cu triumfurile lor, cu geniul lor, cu nedreptățile lor, vezi cazurile Dobrin sau Balaci, acești uriași creatori au lansat o școală și alți mari antrenori au absolvit-o, de la Valentin Stănescu și Ștefan Kovacs, până la Puiu Iordănescu, Imi Jenei, Sorin Cârțu sau Gică Hagi.
Suntem în 2025 și a antrena înseamnă enorm în ecuația unui fotbal care face diferența la amănunte uitate pe o foaie în vestiar, a unui fotbal care te doboară cu o vorbă, a unui fotbal care te ridică doar cu o schimbare în minutul 60. Așa e pe afară. La ei.
Discuția la noi, azi, e redusă la un singur semn de întrebare: nu mai avem fotbaliștii de altădată ori nu mai avem antrenorii de altădată? Cu Mircea Lucescu, selecționer la 80 de ani, e semn că antrenori nu mai avem. Cu tricolori care joacă rar titulari pe la Cagliari ori Parma, nici fotbaliști nu prea avem.
Dar dacă mai coborâm un pic și rămânem aici? Aici ce avem? Ce mai avem?
Rapid-Universitatea Craiova, de sâmbătă seara, 1-0, gol Dobre, merită o discuție în demonstrația acestei idei.
Rapid a învins pentru că are antrenor, și am mai spus asta. Cu siguranță, el nu vine de la liceele grele, unde se cerea excelență la matematică și poezie, dar, dacă nu e un descendent al școlii de tip Mateianu sau Lucescu, și nu e!, rămâne, cu certitudine, urmașul lui Valentin Stănescu, cel mai carismatic din istoria noastră, poate ca Menotti din istoria altora.
Marius Șumudică nu e un teoretician, îmi închipui că nu va lăsa vreo carte precum TT, Angelo, Lucescu sau Hagi, cel care crede că doar “campionii creează campioni”.
Dar Șumi e un pragmatic și un actor, un motivator genial, un exploziv și un creator nu de echipe, ci de atmosferă și de puncte. Așa a câștigat meciul cu Craiova: cu un instinct puternic de anticipare a mișcărilor adversarului, cu aducerea rănitului Hromada la pauză în fața colegilor lui, “Uite ce-a pățit, fraților! Jucați pentru el”!, cu tribunele și peluzele luate în ajutor la fiece fază, cu curajul de a-l titulariza pe Ciobotariu, cu geaca lui albastră și umflată pe burtă, cu sfaturi și mimică precum la Teatrul Masca, cu tot ce a fost el în stare.
Și, până la urmă, a adus tot. Punctele, victoria, entuziasmul și liniștea pentru echipa lui. Pentru că Rapid, ediția iarnă-primăvară 2025 e a lui. Doar a lui.
Are Rapid mari jucători? Încă nu. Are jucători valoroși, da, începând cu Aioani și terminând cu Micovschi, care au fost cei mai buni de pe teren. Vă reuși să se bată la titlu cu ei?
Mai mult ca sigur, da! Mai ales că Șumudică a semnalizat de când a semnat, fix ca Tudor Arghezi (se predă la clasa a 12-a), care spunea că una spunem și alta fumăm! (Era citatul preferat al lui Florian Pittiș.)
A zis că nu are ca obiectiv titlul în acest an? Ei bine, să fim siguri că deja se bate pentru el. Șumudică e un antrenor pentru aceste timpuri și nu întâmplător s-a raportat, o clipă, la cel mai mare din lume. Sigur, e la ani lumină depărtare de El Cholo, dar direcția a simțit-o și e corectă. Ba chiar și despărțirea de Boupendza a devenit firească în maniera lui de a reevalua lucrurile. Șumi, altădată gol, acum Șumi-antrenor! El poate reuși orice, pentru că are curajul de a explica orice, după ce s-a implicat oriunde, oricând și în toate!
Șumi nu e antrenorul ajuns la olimpiade în liceu, dar e cel care a fost premiant la școala vieții! Rapid- Craiova 1-0 a fost un meci de astfel de școală.
Favoritul clasei în vară, Costel Gâlcă, îmbrăcat impecabil, mărturisind impecabil, a pierdut impecabil. Așa cum toate victoriile lui Șumudică sunt nebunii, elanuri și artificii, înfrângerile lui Gâlcă sunt teoreme greșite și au devenit ritualice. Sunt mereu previzibile, ca și jocul. Și niciodată pe persoană fizică. Nu Gâlcă pierde, ci echipa sa face asta.
Ați observat? Antrenorul Craiovei explică, de 23 de etape, cum le-a spus, cum le-a transmis băieților aia și ailaltă, ce să facă și ce nu, dar ei, băieții lui, ei, în fine, nu chiar asta au făcut, dar data viitoare vor încerca să facă. Data viitoare, da!
Nu s-au ținut de cuvânt niciodată, evident. Astfel că ieșirea din primele șase e doar o chestiune de timp la Craiova, în timp ce impecabilul domn Gâlcă va lămuri la perfecție și asta. E o artă a lui, aceasta, a eșecului, așa cum la Șumudică e o artă de a reuși împotriva tuturor și mai ales a lui însuși.
Gâlcă e, însă, alt aluat. Mare fotbalist, cu sute de meciuri în La Liga, antrenorul Craiovei e și el în filmul celor care par buni la compunere, dar cărora nu le ies niciodată calculele. Și Gâlcă spune o poveste, și el, ca și Șumi, crede în ea, fiecare în povestea lui. Diferența e că rapidistul o spune înflorind-o, ca să clădească o stare de spirit și să păcălească adversarii, în timp ce la antrenorul Științei povestea nu ajută la nimic, pentru că nu are nimic în spatele ei. Sunt doar vorbe, așa cum la Lukic sunt doar ratări.
Doi antrenori. Unul care e și unul care are. Două echipe. Una care are și alta care nu are.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
