”Mircea Lucescu, între Wembley și Antalya”. Marius Mitran, în pragul aniversării legendarului Anglia - România 1-1: ”Drăgușin poate fi ca Dinu, Stanciu ca Liță Dumitru”

Peste două luni încep cele mai dificile meciuri din ultimul sfert de veac al echipei naționale și răspunderea e a marelui antrenor.

Nu-i însă prima dată când trage România după el, dar e, cu siguranță, ultima oară când preliminariile pentru o Cupă Mondială îl vor mai avea ca selecționer.

În vară va împlini 80 de ani și, la ora aceea, bătălia pentru America va fi în plină desfășurare, cu Cipru, Bosnia și, mai cu seamă, Austria, încercând să ne oprească din a urca într-un avion care, pentru noi, nu a mai decolat din 1998.

Mircea Lucescu știe că nu mai e timp decât pentru acțiune, iar acțiunea se pregătește de acum. De azi, când e martor la un meci amical, de la care poate scoate capul vreun talent ca Politic sau altul pe care doar el îl poate simți, de ieri, când a vorbit cu nu știu care reporter insistent, de alaltăieri, când a spus ce a spus despre Dinamo, Steaua și Crăciunescu, dintotdeauna de când, practic, a limpezit rar și a complicat dur, prin muncă, orgoliu și intuiție genială, fotbalul românesc.

Care e cea mai bună echipă dintre Craiova Maxima, Steaua 86-89 și Dinamo 84?, m- a întrebat fostul meu coleg din televiziune, Costin Deșliu, în podcastul său, acum câteva zile. Sau, mă rog, o fi Dinamo 1989-1990?, a adăugat el, echipa lui Mircea Lucescu? Că uite, Mircea Lucescu însuși zice de Dinamo, acel Dinamo. Cu Stelea, Rednic, Andone, Klein, Sabău, Lupescu, Mateuț, Lupu, Răducioiu. Definiții ale superlativului, fiecare. Absolut sau relativ.

Știu, am citit ce a zis, îi zic. Însă Mircea Lucescu spune că, dacă tot e să căutăm subiecte și ierarhii, acum, în miez de iarnă, să nu uităm de cu adevărat cea mai bună echipă din istoria României care e România însăși, în reprezentarea sa de gală din 1970.

Cine își mai amintește că, tot într-o iarnă și tot în ianuarie, scria nea Vanea Chirilă, s-a eliberat certificatul de naștere al acelei fabuloase selecționate, că pe Wembley, în 15 ianuarie 1969, România reușea un 1-1 cu campioana mondială en-titre, Anglia?

În ziua aceea, 15 ianuarie 1969, s-a schimbat tot fotbalul românesc, pentru că atunci am înțeles că am putea merge la Mondiale, la 32 de ani distanță față de ultima participare. (Acum ar fi 28!) Nea Vanea Chirilă, poate cel mai bun prieten al lui Mircea în acei ani, când unul era tânăr, iar celălalt “prea tânăr”, vorba marelui cronicar, așa a zis toată viața și așa a scris.

“Generația Guadalajara” s-a născut, de fapt, în Anglia, fix la mijlocul iernii, pe Wembley.

În cărțile sale, în “Sportul”, în revista “Forbal”, la emisiunile unde Cristian Țopescu îl invita cu religiozitate, Ioan Chirilă a susținut adevărul și consecințele acelui meci.

15 ianuarie 1969.

Nu cred că Mircea Lucescu a uitat vreo clipă seara aceea de pe Wembley, când, în calitate de căpitan al României, a schimbat fanioanele cu Bobby Charlton, liderul din teren al campioanei mondiale. Au trecut însă 56 de ani, se fac mâine.

Lumea s-a schimbat dramatic de atunci, ca după un impact cu un alt corp din Univers, oamenii sunt nu doar alții, ci altfel, într-o proporție care respinge până și amintirea.

Fotbalul e și el altul, în cele mai mici amănunte, precum și în esență. Așa pare, acum, în ianuarie 2025, cu totul altul. Doar că marele, uriașul antrenor, are credința lui, cum că lecția selecționerului de atunci, Angelo Niculescu, poate fi predată din nou. Mai mult, că nu ar fi trebuit abandonată niciodată. Temporizare, așa i s-a spus în epocă lecției.

“Angelo Niculescu a făcut cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc, naționala din 1970. Era o echipă care juca fix aplicat pe calitățile jucătorilor și anume o tehnică de pasare formidabilă. După acel Mondial din Mexic 1970, unde ne-am bătut de la egal la egal cu Brazilia, Pele și Anglia, Angelo Niculescu a fost îndepărtat, din cauza unor ziariști și apoi ne-am schimbat stilul de joc. Apoi, timp de 14 ani nu ne-am mai calificat nicăieri, până la Euro ‘84”.

Mircea Lucescu, știm, a calificat România acolo și acum a spus ce a spus. Tot el a mărturisit, luna trecută, la finalul grupei câștigată în Liga Națiunilor, că vrea să redea României plăcerea și puterea de a pasa, posesia și ceea ce avea cândva: siguranța.

15 ianuarie 1969. România lui Angelo, pe Wembley: Gornea- Lajos Sătmăreanu, Boc, Cornel Dinu, Deleanu- Dan Anca, Radu Nunweiller- Dembrovszky, Domide, Dumitrache, Lucescu (cpt.) 1-1, am egalat din penalty, a dat “Mopsu” Dumitrache. Și de acolo a venit încrederea și a urmat traseul formidabil care ne-a dus în Mexic, cu victoriile din Elveția și de la București, cu Portugalia lui Eusebio!

E o iarnă ciudată acum și un ianuarie care nu seamă cu nimic la București. Nu știu cum e mâine, mă rog, zilele următoare, la Londra, dar la noi, pe la chioșcurile de ziare și prin mall, am văzut că se vând calendare și caiete școlare cu chipul și autografele tricolorilor. Chiar așa scrie pe coperta fiecăruia: “Tricolorii”. Cea mai bună echipă!

Pe ei trebuie Mircea Lucescu să-i învețe lecția de altădată, să-i antreneze și să le spună cine sunt cu adevărat. Urmașii cui sunt. Ai cui ar trebui să fie. În primul rând, urmașii lui.

Pe Drăgușin, că e ca Dinu, pe Stanciu, ca Liță Dumitru, pe Man, că poate fi ca Domide, pe Drăguș, că ar putea aduce cu Lucescu însuși. (Dobrin și Dumitrache, geniile absolute, nu pot avea asemănări în timp. Nici continuări, din păcate).

15 ianuarie 1969, Wembley. Anglia era atunci mult mai puternică decât Austria 2025.

Întrebarea e dacă tricolorii, ale căror chipuri, gesturi și isprăvi sunt azi pe toate rețelele și pe toate canalele media, vor fi, într-un ianuarie viitor, coperți ale unui album care să poată fi pus lângă “Generația de Aur” și “Cea mai bună echipă a tuturor timpurilor”.

De aceea marele antrenor e pe avioane, se urcă în mașini, caută.

La vară face 80 de ani. Peste încă o vară, România lui ar putea juca iar în Mexic, ca în ‘70, sau în State, ca în ‘94!

Chiar dacă Hagi a fost mai bun ca Liță Dumitru, iar Stanciu e atât de departe de Hagi!

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google