”Cristian Chivu, dacă. Și dacă…”. Marius Mitran face o radiografie a fotbalului italian și a românului care își croiește un drum în lumea giganților
 Galerie foto (1 fotografii): ”Cristian Chivu, dacă. Și dacă…”. Marius Mitran face o radiografie a fotbalului italian și a românului care își croiește un drum în lumea giganților
				Galerie foto (1 fotografii): ”Cristian Chivu, dacă. Și dacă…”. Marius Mitran face o radiografie a fotbalului italian și a românului care își croiește un drum în lumea giganților
					Marius Mitran | Publicat: 31.10.2025 17:28 | Actualizat: 31.10.2025 17:35
Juventus l-a luat antrenor pe Luciano Spalletti, acum trei zile. Situația la cel mai mare și mai puternic club din istoria “Il Calcio” era dramatică și continuă să fie aproape la fel, adică rușinos-dramatică: locul 7 după 9 etape, o singură victorie, aceasta, ultima, cu Udinese, în ultimele 8 jocuri în toate competițiile. Pentru familia Agnelli, locul din clasament este o pedeapsă. Imperiul Juve însă a mutat, l-a concediat pe Igor Tudor și a angajat omul care acum doi ani aducea titlul la Napoli, după 33 de ani. De la Maradona, da.
Milan e în acest sezon cu toate motoarele forjate de către Max Allegri, și dirijate de fabulosul Modric. Super Max, un titlu cu Milan, cinci cu Juve, două finale de Champions, pierdute de Juve în fața Barcelonei lui Messi, respectiv a Realului lui Cristiano, patru eventuri consecutive, nu are altă cale decât titlul în acest sezon. Milan, cea mai iubită echipă italiană în afara granițelor, nu mai poate aștepta. Ca și Juve, de altfel. Ca și Roma, desigur.
Actuala campioană, Napoli e însă în continuare pe primul loc, Antonio Conte, campion în Premier League cu Chelsea, iar în Serie A cu Juve și Inter, probabil cel mai bun antrenor italian al ultimului deceniu, ba chiar mai mult, are o mare echipă sub control, are un public ca pe vremea lui Diego Armando, are tot.
Roma e la egalitate cu Napoli, pe doi. Acolo e Gasperini, inventatorul Atalantei moderne, recente și de Champions League. A venit în Capitală doar ca să ia Scudetto.
La Lazio e Maurizio Sarri, campion cu Juve, în 2020, câștigător de Europa League cu Chelsea, un mare antrenor și el, uriaș tactician și inovator de geniu.
Juve, Milan, Roma, Atalanta, Napoli, poate și Lazio. Ba chiar și Como, cu Cesc Fabregas, e acolo sus. Bani mulți, jucători fabuloși. Nico Paz, între ei.
Dar tot între ei este și Chivu al nostru. Cu Interul lui, singura mare echipă din peisaj care s-a despărțit de omul care o calificase în două finale de Champions League, și o făcuse campioană a Italiei, chiar anul trecut. Simone Inzaghi.
Între toți acești coloși, potopiți cu titluri și uriașe performanțe, Cristi Chivu este recomandat la marele Inter, încă finalistă la zi în UCL, de performanța salvării de la retrogradare a Parmei, abia câteva etape ca principal în Serie A.
Din februarie până în mai. Fără a fi antrenat mai sus, decât la juniori mici și foarte mici, fără vreun meci de cupă europeană la activ, doar cu trecutul de mare jucător al echipei în negru și albastru. Și cu un titlu ca antrenor la Primavera, desigur tot cu Inter. Nimeni, nicăieri, niciodată nu mai ajunsese astfel la un club atât de mare, într-o situație atât de complicată și superior poziționată.
Pentru că Inter e, totuși, vicecampioana continentală, de acolo au plecat pretențiile când a fost chemat Cristi să confirme acest statut obținut de Inzaghi. (Dar echipa e rulată, e bătrână, e uzată, e la final de ceva, e dusă, au spus mulți. Ce să mai faci cu ea? De aceea Inter l-a chemat pe el. Dar Inter nu de aceea își chemase legenda!). A, și să nu ne lăsăm un pic derutați de vârsta lui, în comparație, să zicem, cu cel de la care a preluat echipa. Simone e născut în 1976, Cristi în 1980. Patru ani, doar atât.
Scriu “doar”, pentru că, la vârsta lui, 45 de ani, Simone avea deja sute de meciuri conduse de pe bancă în Serie A, în Europa la fel. Ce să mai vorbesc de Conte sau Allegri? Și totuși, Chivu, a spus cineva!
Așadar, Cristian Chivu, “il romeno”, nu e nici foarte tânăr, în orice comparație cu destinul celor mari, nici propulsat de vreun rezultat copleșitor, cinematografic, la secțiunea “Mari regizori”, nici măcar de ultima performanță, care nu e, totuși, fulminantă.
Și totuși, Cristi!
Chivu a răspuns chemării clubului vieții sale tocmai pentru că el e singurul dintre toți care și-a pus propria viață în desenul din covorul în care se țes visele lui Inter. Marele club italian e aici pentru că, niște ani, Cristi a fost acolo.
  Tot istorie “di granda” a fost și aceea. Iar aceeași istorie o impune, o construiește, o continuă Cristi Chivu acolo, acum. Chivu al nostru.
Uneori, îi mai vedem chipul, când meciurile alor săi, transmise pe DIGI și pe Prima, au o clipă în care se respiră mai ușor.
Altfel, toate partidele lui sunt tari, cele mai multe și foarte frumoase, sunt însă și ciudat de înalte pentru noi, cei care trăim din miturile Lucescu, Ștefan Kovacs sau Laszlo Boloni. Europa noastră cam atât a fost, cât a fost. Și am crezut că e încheiată.
Ceva îmi spune însă că acel chip mereu liniștit, uneori reflexiv și mirat, de pe banca de azi a lui Inter, va merge mai departe. Nu doar mai departe decât numele din istoria fotbalului nostru, ci și mai departe decât a fost omul de la care a luat echipa.
Nu doar pentru că Inter face parte din grupul care conduce grupa unică de Champions, alături de PSG, Bayern, Arsenal și Real Madrid, ci pentru că numele corespondente lui, de pe banca acestora completează același peisaj unde Chivu joacă azi.
Enrique, Kompany, Arteta, Xabi Alonso. Doar primul e rege, dar acolo e de mult regat.
Ceilalți sunt doar mari. Din nou, Cristian Chivu e în fotografie cu ei, fără a avea banii, echipele, palmaresul și gloria lor. Dar e acolo. Nu-i așa că e ciudat și încântător totul?
Și ca un fel de presimțire? Și dacă, totuși, Inter va câștiga Champions League, pe care nu a mai câștigat-o de pe vremea când Cristi era în teren, titular, acolo, în stânga, lângă inimă? Dacă îi va învinge pe aceia și pe Guardiola și Flick?
Dacă îi va învinge și pe Conte, Allegri, Sarri și Spalletti? Și dacă va fi așa, va fi ușor sau greu să spui că e el cel mai mare antrenor român din istorie? Și dacă?
Vom spune și scrie asta? Dacă da, eu zic să fim pregătiți de pe acum!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite



 
                 
                 
                     
                     
                     
                    

 
                 
                 
                 
                 
                 
                 
                

