Crizații veseli și triști. Ștefan Beldie, concluzii după o nouă serie de meciuri din Liga 1

Nu are un nume oficial, dar eu i-am dat unul ca să-l pot cuprinde atunci când fac referiri în direcția respectivă.

Crize imaginare în Liga 1

Este vorba despre fenomenul crizelor imaginare.

Crizele imaginare sunt crizele în care chipurile intră o echipă de fotbal după ce nu reușește să câștige câteva meciuri la rând.

De obicei, e vorba de 3-4 meciuri consecutive, dar în funcție de capacitățile isterice ale celor din jurul și din interiorul respectivului club, criza imaginară poate să apară chiar și după un singur meci pierdut.

Ultimele exemple de crize imaginare sunt cele trăite de Dinamo și Rapid. "Câinii" pentru că n-au făcut puncte în primele etape, Rapid pentru că nu a făcut suficiente puncte în primele etape.

Niciun un vânturător al ideii de criză, indiferent că e vorba de analiști, ziariști, oficiali, suporteri etc. nu obișnuiește să facă referiri la joc când vine vorba de criza imaginară.

Se referă aproape strict la rezultate, la campanii aparent ratate de transferuri și la pregătirea fizică precară.

"Domne, nu stau în picioare!".

Că dacă ar face referiri și la joc în sine, ideea de criză n-ar mai avea suficiente argumente pe care să se sprijine.

Adică un joc bun sau măcar decent la finalul căruia pierzi nu duce la ideea de criză, cel puțin nu conform logicii. Ar duce la ideea de ghinion, mai ales dacă ți-ai dat și două autogoluri sau dacă ai avut ocazii și adversarul a avut un dublu noroc - să scape fără gol la ocaziile s
tale, dar să înscrie din șansele proprii.

În fine, referirile la scor și nu la joc în sine sunt foarte comode.

Nu trebuie nici măcar să vezi jocul respectiv cu atenție.

Dacă ai la îndemână câteva clișee clasice legate de echipa-n cauză + cele legate de nivelul campionatului nostru, poți să vorbești aiurea fără să fi văzut meciul respectiv.

Cu o condiție.

Să folosești strategic cuvântul cheie - "criză".

Culmea isteriei este însă atinsă abia când vine vorba de FCSB.

În cazul lor, ideea de criză poate să apară chiar și în urma unui meci câștigat de-o manieră neconvingătoare mai ales din perspectiva scorului. Vezi meciul de aseară, pe care echipa lui Becali l-a câștigat pe merit și care vine în urma unei serii de alte 4 meciuri câștigate în campionat.

Nu e suficient.

E o criză imaginară de joc, dar totuși susținută cu argumente care se învârt cu precădere tot în jurul scorului - doar 2-1.

Iar unii mai bleguți, mai lipsiți de idei și de cuvinte ajung să creadă ce aud în jur. Și o repetă la rândul lor în interviuri în care se angajează să iasă din respectiva criză imaginară.

Ei de aici începe partea profund amuzantă - ieșirea din ceva ce nu există.

Cum ai putea ieși dintr-o criză imaginară?

Nu există ferestre, uși, logică.

Nimic.

Și totuși, e suficientă o singură victorie...

Exemplul Rapid

De exemplu, Rapid a câștigat un meci în care a jucat mai slab decât în egalul cu Sepsi și aproape la fel de bine ca-n înfrângerea cu Petrolul și gata, au ieșit din criză.

E comic de-a dreptul.

Mai mult, în acest amestec de logic și ilogic își fac loc cu ușurință nu doar cei care nu-nțeleg mare lucru din fotbal fără a avea o responsabilitate în privința asta, ci mai ales cei care n-au treabă cu fotbalul, dar au sarcini în domeniu.

Mă refer mai ales la conducătorii / patronii de club.

Care-n veselia tristă a crizelor imaginare, pot mai ușor să provoace cea mai penibilă mișcare a ignoranței în fotbal - "șocul la echipă".

Adică demiterea antrenorului pe care tocmai ei îl numiseră.

În acest context, se ajunge la scene uluitoare - ziariști cu sau fără experiență, analiști, foști fotbaliști se reped cu toții să comenteze "criza" și nu mai iau în considerare absurdul ideii de-a demite un antrenor după două etape sau trei sau patru.

Se concentrează atât de mult pe posibilitatea de-a veni sau a nu veni Șumudică încât pierd esențialul din vedere.

De asta, se discută puțin spre deloc despre cât aiuritor este să-cerci să-l demiți pe Petrea după câteva etape sau pe Bergodi. Și chiar să o faci în cazul lui Dică de la FCU și al lui Neagoe de la CSU.

Și chiar a lui Dragoș Militaru, demis după două etape de la Chindia Târgoviște. Două etape în care a făcut egal cu CSA acasă și cu Slatina în deplasare, dovadă a faptului că nici măcar scorurile nu mai sunt suficiente când vine vorba de voință politică pe bani publici.

Iar marele risc este că începem cu toții să confundăm anormalul cu normalul doar pentru că se anormalul se produce des sub directa îndrumare a celei mai slabe verigi din fotbalul nostru - conducătorii de club.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google