Editorial Vali Moraru: Corvinul UltraHD! Cu AI încorporat în Florin Maxim și cu istoria în tribune

Real nu a fost mai bună decât City, dar echipa lui Don Carlo e în semifinalele UCL. Sigur că a fost și mult hazard. Real a avut șansă cu carul pe parcursul returului: gol la prima apariție în atac, bară la ”capul” lui Haland, intervenții eroice ale lui Lunin.

Dar nu se poate să fie doar atât, noroc. Oricare altă echipă din lume ar fi cedat, ar fi luat gol mai devreme în fața mașinăriei lui Pep. Sau ar fi căzut iremediabil după egalare. Real a înghițit ”gălușca” lui Rudiger fără accente dramatice și a continuat să facă ce și-a propus.

E rușinos să te cheme Real Madrid și să te bată City la cornere cu 18-1? Să nu ai mingea decât o treime din meci? Să pasezi doar jumătate din ce-a pasat adversarul? Să stai pe două linii la 30 de metri de propria poartă? O fi, dar tot Real e cea care joacă semifinala.

”Pedigree-ul Madridului trebuie că a făcut diferența”

Toți specialiștii Pământului ne-ar fi asigurat că nimeni nu poate rezista în fața unui monstru ca City dacă se retrage așa de mult, dacă pune probleme în ofensivă o dată pe oră. Real a făcut-o, iar o parte din acest succes e dat de istorie. De cei care au atacat înaintea lui Jude sau Vini.

Cele 14 trofee Champions League s-au așezat scut în fața porții lui Lunin. La noi i se mai zice autobază 😊

În momentele dificile ai nevoie de rădăcini puternice, de acolo îți iei puterea care să te împingă mai departe la luptă. În fotbal, rădăcinile înseamnă istorie, performanță, tradiție. Da, victoriile chiar aduc victorii atunci când ai grijă de istoria ta, de valorile tale.

Pedigree-ul Madridului trebuie să fi contat în momentele intense, trebuie că a făcut diferența. Altfel nu se explică de ce Carvajal (omul meciului, aș zice) l-a amorțit până la neutralizare totală pe Grealish sau de ce Rudiger și Nacho l-au ”împachetat” din nou atât de bine pe Haland. Și Jamie Carragher observa imediat după ultima seară de sferturi UCL că au mers mai departe echipele cu mai multe trofee, Real și Bayern. Uneori chiar contează să realizezi ce tricou îmbraci.

”Spre deosebire de alte apariții meteorice, Corvinul vine cu niște argumente solide”

Puțin înaintea festinului de la Manchester am trăit un alt soi de apel la istorie, la rădăcini. Corvinul lui Florin Maxim s-a calificat în finala Cupei. Se întâmplă foarte rar pe la noi ca o echipă de ligă secundă să ajungă în finală.

E locul unde și-ar fi dorit să fie nume mari precum CFR (știe și Mutu, știe și Tachtsidis!), Universitatea Craiova, Rapid (că tot lungiseră anul centenarului pe doi ani, doar-doar iau un trofeu). Poate și FCSB, de ce nu, trofeele se numără, nu-i așa?, mai ales când te bați toată ziua prin tribunale pentru nume și palmares.

Corvinul e acolo. Spre deosebire de alte apariții meteorice, Corvinul vine cu niște argumente solide. Unul e munca bine făcută de Maxim și de cei care îl ajută sau care au încredere în el. Altul e numele. Acel nume făcut mare de Mircea Lucescu și jucătorii de la sfarșitul anilor 70 și începutul anilor 80. Câțiva dintre ei prezenți în tribună la calificarea istorică în finală.

Bucuria de la Hunedoara are o strălucire aparte. Pentru că certifică întoarcerea Corvinului în lumea bună, la mai bine de 40 de ani de la acel loc 3 în campionat și participarea în Cupa UEFA. Tocmai existența unei astfel de rădăcini, Corvinul de acum 40 de ani, face ca povestea finalei de acum să aibă un parfum aparte.

Poate că mulți dintre cei aflați pe teren și în tribune cu CFR și cu Voluntari au avut credința că se poate pentru că știau că ei sunt Corvinul. Un nume de care au auzit că a performat cândva. Și pentru că s-au adunat prea mulți ani în care nu a făcut nimeni nimic pentru Corvinul și pentru oamenii lui.

Până la urmă, rădăcinile acelea din care îți tragi puterea peste timp sunt rezultatul inspirației și pasiunii unor oameni. Cineva, cândva, a avut ideea de a construi o echipă la Hunedoara în jurul lui Radu Nunweiller. Apoi, să-l aducă la Corvinul și pe Mircea Lucescu. Care l-a adus și pe Florea Dumitrache. Pe lângă ei a crescut o întreagă generație cu oameni de națională, cu Rednic, Gabor, Ando, Klein sau Mateuț.

A venit rândul lui Florin Maxim să facă istorie. Și noi rădăcini.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google