”Foaie verde de dudău / O să fie și mai… bine!”. Vali Moraru compară Adunarea Generală a FRF cu un eveniment de acum 46 de ani de la Congresul PCR
Galerie foto (1 fotografii): ”Foaie verde de dudău / O să fie și mai… bine!”. Vali Moraru compară Adunarea Generală a FRF cu un eveniment de acum 46 de ani de la Congresul PCR
Vali Moraru | Publicat: 10.06.2025 16:04 | Actualizat: 10.06.2025 16:19
10 iunie 2025. Adrian Mititelu, luptător de gherilă prin structurile fotbalistice ale României, încearcă să trimită câteva cartușe spre establishment-ul construit cu migală și pricepere de mai bine de un deceniu de Răzvan Burleanu. Prilejul e dat de Congresul FRF, adică Adunarea Generală.
Membrii de partid sunt revoltați de intervenția disturbatoare a liniștii publice și reacționează vehement. Fără a putea fi suspectat că e expert în diplomație, Mititelu îi face sclavi pe aplaudacii din sală. ”Tătucul” rezistă apelurilor populare la evacuare a intrusului agitator și îi propune instigatorului două variante: fie pleacă, fie rămâne, stă cuminte pe locșorul lui și i se va da prilejul la final să vorbească.
E momentul în care încep șușotelile și lobby-ul sustenabil pentru plecarea din sală la momentul de final. Dar Burleanu nu riscă. Le dă aplaudacilor mură-n gură: dacă vreți să mai fiți jigniți, rămâneți și îl ascultați, e opțiunea voastră! E doar un sequel al celebrului ”un fleac, i-am ciuruit!”
Pe 23 noiembrie 1979, un vajnic luptător ilegalist pentru valorile comunismului, încearcă să le arate comuniștilor prezenți la al 12-lea Congres că Tovarășu’ a uzurpat idealurile. Eram deja în plină dictatură, dar nici măcar cel în cauză, Constantin Pîrvulescu, nu putea anticipa anii crunți din deceniul optzecist.
Atunci, în ’79, lucrările Congresului se îndreptau spre momentul culminant al confirmării lui Ceaușescu în postul de secretar-general al Partidului.
Într-un gest de mare generozitate democratică a conducerii partidului, Pîrvulescu e lăsat să ia cuvântul. Ba chiar e aplaudat la început, când amintește de deceniile petrecute pe frontul comunist. Dar când începe să se plângă de faptul că singura grijă a lui Ceaușescu este propria realegere în fruntea Partidului, apar ”vocile poporului” care îndeamnă mulțimea la unitate de neclintit: ”Ceaușescu reales – La al 12-lea Congres!”
Pîrvulescu cade în propria plasă. Nu mai apucă să spună decât că nu votează cu Ceaușescu și că sala e plină de agitatori. De parcă el, în tinerețe, fusese altceva. Și de parcă nu devenise deja o tradiție pentru toate partidele comuniste ca moartea, naturală sau nu, să fie singurul motiv pentru care ”il capo di tutti cappi” este înlocuit.
Pîrvulescu a fost pus rapid cu botul pe labe pentru îndrăzneală: înfierat în discursuri, acuzat de trădare, scos din partid și din casa alocată, probabil, tot de partid. Și, bineînțeles, pus sub supraveghere. Pîrvulescu are, totuși, meritul de a mai fi făcut un gest până să-l vadă dat jos pe Ceaușescu: a fost co-semnatar al celebrei ”Scrisori a celor 6”
Momentul din noiembrie 1979 e istoric, îl găsiți pe YouTube. Orice asemănare cu ”gâlceava” de la Congresul FRF este pur subiectivă. Se impun, însă, niște constatări.
Impactul unei atmosfere de Congres este mult mai mic dacă e vorba doar de fotbal, nu de unicul partid. Însă fotbalul e doar un exemplu, nu înseamnă că ar fi singular în societate. Dimpotrivă.
Nu putem da vina doar pe tăvălugul sovietic pentru ce am trăit vreme de 40 de ani de comunism. Sovieticii au găsit aici un teren fertil pentru dictatură, nimicnicie, elasticitate extremă a coloanei vertebrale, mojicie. Singularele exemple de demnitate au fost aruncate în gropi comune ale uitării: și în comunism, și după.
Răzvan Burleanu promite în 2014 că un președinte de Federație va avea maximum două mandate. Ca să nu mai stea un sfert de veac la conducere, ca Mircea Sandu și Ceaușescu. Anul viitor, Răzvan Burleanu va candida pentru al patrulea mandat de președinte.
”Nu numai că voi candida, dar voi și câștiga!” – ne anunță triumfal Răzvan Burleanu într-un interviu pentru Golazo. ”E vina mea că nu am contracandidat?” – e placa zâmbitoare a președintelui. ”At the end of the day”, nu, nu e vina lui. Este meritul lui, nu? Că e așa de bun încât nu mai poate crește nimeni la umbra lui. Este inimaginabil cum o minte nealterată, teoretic, de Congresele PCR este atât de confortabilă cu ideea unanimității.
Și o ultimă constatare. Faptul că un personaj de factura lui Adrian Mititelu este singura voce care mai mormăie ceva printre dinți la adresa unanimității înfloritoare de la FRF este trist, foarte trist.
Altfel, am ascultat o ”dare de seamă” a președintelui FRF exact ca pe vremuri. Bineînțeles, cu termeni adaptați. În loc de ”marile realizări” avem trend, target, aplicație, touch, click și creștere sustenabilă.
Aplauzele au rămas la fel.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
