”Maradona sau Messi?”. Editorial Marius Mitran, în ziua în care ”Puricele” împlinește 39 de ani

După tot ceea ce se întâmplă la acest campionat mondial, extrem de spectaculos și de muzical-coregrafic, iată la orizont și o dilemă. De fapt, ea este ceva mai veche, dar acum chestiunea s-a acutizat, firește că datorită golurilor în cascadă bifate de cel mai mare fotbalist al Planetei (alb) albastre, Lionel Messi. Cel mai mare de acum, cel mai mare din ultimii douăzeci de ani. Cel mai mare, mai bun, mai eficient, mai carismatic, mai liniștit și mai puternic.

Dar și cel mai mare dintotdeauna? Aceasta-i întrebarea care s-a cronicizat deja. E aproape o afecțiune.

Am fost întrebat peste tot, așa cum sunt convins că întrebarea i s-a pus oricăruia dintre dumneavoastră, ori chiar dumneavoastră ați adresat-o unui prieten. Unei cunoștințe, cuiva. Nu aici e problema, ci la răspuns.

Astăzi, când scriu, Messi împlinește 39 de ani. E ziua lui, la modul cel mai concret, așa cum e și anul lui, și deceniul lui.

Ba chiar decenii, sunt și ele, ale lui. Dar nu știm, sau nu suntem încă siguri dacă acest titlu onorific acoperă un secol întreg de fotbal din ce în ce mai modern. Iar o primă secvență de adevăr cred că vine chiar de la această modernizare perpetuă a fotbalului, implicit a societății care o determină, a lumii care e mereu alta. Și alta, și apoi alta.

Așadar, în care dintre lumile posibile ne aflăm azi cu verdictul? În cea mai bună dintre toate, care e chiar cea de azi.
Păi, nu? E lumea lui Messi, iar înaintea ei nu a fost nimic. Pentru că aceasta e singura variantă care-l poate ajuta pe Lionel, cel mai mare talent al tuturor timpurilor, să păstreze și titlul de fotbalist “peste Maradona”.

Mă feresc să vorbesc despre statistici, pentru că ambii au fost, Leo încă mai e, Dios es grande!, cu mult peste statistici. De orice fel. Sigur, ele ar fi azi toate în favoarea lui Messi, dar asta pentru că, dau doar un exemplu, minor, la Mondialul din 1986, Maradona și Argentina lui au avut ca adversari Belgia, Anglia, Italia (campioana mondială în exercițiu) sau RF Germania, și mai puțin le-au ieșit pe traseu adversari ca Algeria, Arabia Saudită și ce-o mai apărea.

Nu 104 meciuri la un Mondial, nu 48 de echipe, ci jumătate. Nu arbitraje care să se prefacă în văzul lumii, și al VAR, că nu e de cartonaș roșu ce e de roșu, dar care să fi vânat în schimb, un fotbalist precum a fost pândit, vânat, provocat și pedepsit Maradona toată cariera. De altfel, una foarte scurtă, comparată cu ale lui Leo și Cristiano.

FIFA a fost, la rândul ei, o organizație mereu încruntată la adresa Argentinei lui Diego Armando, dar faptul că publicul uriaș al lui Messi a obligat-o să zâmbească, dar și să-i facă plecăciuni și reverențe infinite, nu e vina lui Leo. E meritul lui! Leo Messi a impus, grație a ce reușea pe teren, la Barcelona, această conduită a marilor companii. FIFA e doar una dintre ele.

Maradona nu ar fi acceptat niciodată să joace cu numărul 30 și să se culce la pământ, în spatele zidului propriei sale echipe, pe nume Paris Saint-Germain, la te miri ce lovitură liberă, dar Messi nu a pierdut nimic acceptând astfel de situații. Nu a urlat la camerele de luat vederi, nu a stat în nicio bancă politică. Nu a dansat pe muzica celor de la Opus.
Pentru că publicul lui nu a alcătuit (încă!) Biserica Messianică, vai ce predestinat sună!, ci a creat o lume în sine, peste Biserică, peste victorii sau înfrângeri, peste orice.

Messi e deasupra oricui pentru că nu mai are repere de comparație, iar asta pentru că nimeni nu le mai acceptă.
Lumea a început odată cu primul dribling al lui Leo Messi și a fost cucerită pe de-a întregul la al doilea. Lumea asta, unica pe care o mai avem și la care ne raportăm, fiecare dintre noi, orice respirație sau ambiție. E lumea lui Messi, e ziua lui Messi!

Va da, o să vedem, gol după gol, și al acest Mondial, și nimeni nu va mai întreba nimic, pentru că doar lumea lui Diego Armando, marele favorit al lui Victor Hugo Morales și al lui nea Vanea Chirilă, doar lumea aceea avea semne de întrebare. Și chiar foarte multe! Aceasta nu are decât bucurie în frază, în tribune, atât în țară, cât și peste hotare!
Messi a reușit toate aceste lucruri, aproape de unul singur, precum Maradona, cândva. Doar că, în cazul lui Diego, altceva.

E drept, el nu a fost obligat să părăsească Barcelona și să facă, zic și eu, odată ajuns în Serie A, din SASSUOLO, de pildă, campioana Italiei. (Am ales alta în afară de Napoli!) Nu a fost pus în astfel de situații, e destul de probabil că și filmele care se vor face cu el, despre el, pentru el, nu vor fi ale lui Kusturica, gen. Dar nici asta nu-i vina sau treaba lui Messi.

Messi e prea mare, prea bun, prea talentat, pentru ca oamenii să mai fie puși în situația de a-și mai aminti ceva dinaintea lui. Vorba lui Bob Dylan, “cine mai stătea să-l întrebe acum cine a fost taică-su?”

Citește și

Mondialul fără însușiri. Marius Mitran, după startul turneului din America de Nord: ”Așteptăm fotbalul adevărat”

Mondialul fără însușiri. Marius Mitran, după startul turneului din America de Nord: ”Așteptăm fotbalul adevărat”

Hagi, carte de identitate. Marius Mitran e sigur că ”Regele” va fi un succes la națională: ”El e creatorul”

Hagi, carte de identitate. Marius Mitran e sigur că ”Regele” va fi un succes la națională: ”El e creatorul”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google