”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova
Galerie foto (1 fotografii): ”Mitriță, zorzoane, goluri, beteală”. Marius Mitran scrie despre aportul lui Alex Mitriță la Universitatea Craiova
Marius Mitran | Publicat: 31.03.2025 15:10 | Actualizat: 31.03.2025 15:11
Prima oară am fost la un show în 1979. La Nottara, la un spectacol colaj după piesele și schițele lui Caragiale. Cu Horațiu Mălăele în rolul principal și cu o distribuție extrem de tânără. Mi-a plăcut și nu am uitat niciodată cum se numea acel spectacol: “Inele, cercei, beteală”. De atunci sunt fanul pe viață, devotat și declarat al marelui artist. Dar tot atunci am înțeles că ceea ce se întâmpla pe scenă se gândise, inițial, altundeva.
Ultima oară am fost la un spectacol sâmbătă seara. Pe Giulești, devenit, încă o dată, cel mai cald stadion din lume, din moment ce atâția copii au cântat și au zâmbit.
Nu mai am 12 ani, cu tristețe recunosc asta, dar sâmbătă am crezut că am. Și că Horațiu Mălăele s-a apucat de fotbal și că-i iese la fel de bine ca pe vremuri la Nottara, în “Inele…” ori în Scapino, de pildă, găsiți piesa pe net. Doar că acum pe oltean îl cheamă Mitriță și nu Mălăele. Îl cheamă Mitriță, dar oamenii îi spun “Piticu”.
Inele, cercei, beteală! Zorzoane, fente, driblinguri, replici și contra-replici, magie!
Universitatea Craiova se bate la titlu, cu opt meciuri rămase până la final, pentru că Piticu’ s-a dezlănțuit, în sfârșit, și pentru că Mirel Rădoi a știut cum să-l aducă pe el și să aducă și echipa în starea de imponderabilitate în care e astăzi. Craiova trăiește clipe care mai degrabă rămân, refuzând să plece, tocmai pentru că înseamnă ceva. Craiova însăși înseamnă iar ceva. Are greutate, deși plutește, e periculoasă și are, uneori, chiar noroc, cum a avut în Giulești, dacă un meci poate fi norocos când îți dai autogol cum îți dai, și ai și tu o bară la 1-0 pentru tine, cu un minut înaintea autogolului. Altfel, norocoasă echipă!
La 48 de ore după meci, și după ce s-a văzut la Dinamo-FCSB, Craiova decantează nu doar multe speranțe, ci și niște certitudini. Acestea i-au lipsit în ultimii ani și acum le are pentru că acest Scapino, acest artist emerit al poporului, s-a hotărât să nu mai amâne nimic. Craiova e pe modulul “acum ori niciodată!”, în care imposibilul nu mai e posibil.
Mitriță a făcut toate aceste rotițe dințate să se miște, dar lui cheița succesului i-a fost răsucită de Mirel Rădoi. Pentru că vedem azi un mare actor, aproape fără să băgăm în seamă regizorul. Ceea ce nu e tocmai corect.
Nu e însă ușor să antrenezi un geniu. Riști să nu te asculte, riști încă și mai mult să se revolte și să facă unele pe dos, riști să vrea el să te conducă pe tine. Iar toate aceste riscuri nu doar că au existat, dar chiar s-au manifestat la Craiova până la venirea variantei 2.0 a lui Rădoi. După care ceva s-a întâmplat! Dar ce?
E foarte util, mă gândesc, să încerci un răspuns și să scrii nu imediat ce meciul Craiovei s-a încheiat, nu chiar după ce Mitriță a fost luat pe umerii nu știu cui ca să poată săruta tricoul Științei, care e chiar al lui. Care e chiar a lui. Un fotbalist atins de geniu este marea armă a Craiovei acum, cu opt meciuri rămase până la sfârșitul sau împlinirea iluziilor, dacă acceptați această contradicție în termeni. Mitriță însuși e o contradicție în termeni! E un pitic uriaș, nu? Să revenim însă la întrebare: ce s-a întâmplat de la venirea lui Mirel Rădoi?
De ce Bancu, Mitriță, Anzor, Mora, Screciu, Safira, chiar și Baiaram sau Houri joacă nu altceva, ci ALTFEL?
Dacă, în această luptă în trei, tot mai clară, cu FCSB și cu CFR, Craiova are 33 la sută din variante de partea ei, este pentru că a echivalat experiența campioanei și forța CFR-ului cu jocul lui Mitriță, cu fasoanele, fițele și figurile lui, cărora Rădoi le-a adăugat însă responsabilitatea, ambiția și siguranța lui.
Și nu, greul pentru Universitatea Craiova nu abia acum începe, ci până aici a fost! Marile partide care îi stau în față au devenit infernal de grele mai degrabă pentru adversari și ceva mai respirabile pentru olteni. Ei alcătuiesc singura echipă care are un geniu în teren, iar ideea că absența lui ar lăsa echipa fără principala ei armă e falsă. Pentru simplul motiv că Rădoi e, în realitate, acea armă. Mitriță, zis “Piticu’”, e resortul unui motor care e pornit, totuși, de pe bancă, de acest antrenor tânăr, vorbăreț, sincer și modern în ceea ce gândește. Traseele și schimbările de direcție ale lui Mitriță sunt, de fapt, ale lui. Mitriță doar joacă. Mitriță doar se joacă. E drept, o face genial.
Dacă Știința are însă o șansă reală, e pentru că Rădoi nu se joacă!
Altfel, zorzoane, inele, cercei, beteală, fente, goluri, magie! Și sigur că, poate, cine știe, la un moment dat, Piticu’ chiar va putea fi blocat, cumva, deși e greu. Probabil că într-un meci chiar va fi blocat, ținut, anihilat.
Celălalt însă, nu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
