”Rapid - Universitatea: prima secundă, ultima secundă”. Marius Mitran, despre detaliul care a făcut diferența în Giulești

Numai că în Giulești nu e niciodată ca peste tot, nu e niciodată liniște, nu în situația asta. Ceva ce trecea de percepția fizică se simțea, și în cazul rapidiștilor, și în cel al oltenilor.

Un ultim tren pentru primii, un ultim recurs pentru Știința. Tren, recurs, un moment important, în orice caz, care a generat, în cele din urmă, un deznodământ important. Un meci în care toate clipele, de până la începerea lui, au fost ale Rapidului.

Speranțele, încrederea că a fost destul rău până atunci și că nu va mai fi, artificiile din Peluză, vișiniul și cântecul lui Păunescu și Socaciu. Toate acestea trebuia să miște sfera aceea pe niște trasee, să dea un sens nu atât meciului, cât vieții! Acum! Hai! Acum!

Craiova, ca Rocky. Rapid, ca Apolo Creed

La rândul ei, Craiova, înfrântă acasă în play-off și de Farul și de CFR Cluj, concurentele ei directe la drumurile europene, știa că poate pierde aproape totul, exact acolo, exact atunci.

Dacă Rapid juca o ultimă carte, Universitatea le juca pe toate într-o singură mână, pentru că Știința avea totul de pierdut, în timp ce Rapid aproape că pierduse totul. Nu era deloc același lucru!

O nuanță, deși meciul nu a fost unul de nuanțe. Craiova nu era prăbușită, vreau să spun, era încă în picioare, ca Rocky, în ultima rundă.

Marea favorită, Rapid, intrată de pe locul doi în play-off, după un 4-0 de zile mari cu FCSB, se prăbușise în ultimele șase partide, ca Apollo Creed, și încerca să se ridice. Știți scena, nu aveți cum să nu o știți. Acesta a fost tot meciul, poate mai puțin reluarea în super slow motion.

Patimile lui Ivan s-au încheiat

Prima secundă și, mai ales, ultima, au fost ale Craiovei, care a crezut, a suferit, a rezistat și a dat crunta lovitură. Între începutul mai bun al ei, dus până la golul lui Ivan, semn că și patimile lui Andrei s-au încheiat, în sfârșit, și minutul 96, totul se putea răsturna pentru oricare dintre cei din teren. Oameni, jucători, antrenori.

Rapid a început să atace, după pauză, din ce în ce mai mult, Craiova a continuat să adune ocazii, patru doar în partea secundă, când a fost clar dominată: Anzor, în plasa laterală, Bancu șut formidabil alături puțin, “cap” Andrei Ivan, la o muchie de palmă de vinclu, șutul lui Danciu peste poartă, cea mai mare dintre toate. Mai avusese Houri, o bară...

În tot acest timp, Rapid a tocat. Apărarea Craiovei, dar, mai ales nervii tuturor. Teatral și neascultat de nimeni, Lobonț a părut că se destramă tot îndemnând la atac, cu o gestică aproape de neprivit. Și băieții lui au atacat, au egalat, puteau chiar să câștige.

Au pierdut însă. A treia oară la rând acasă, a șasea oară în play-off, au scăpat și cupele europene, dar, cel mai rău, au pus între ei și publicul lor fascinant, un suflet de plastic, mare cât un semn de întrebare care să se vadă din Lună. De ce? DE CE?

Răspunsul e mai simplu decât pare, la prima și ultima vedere: din lipsa de încredere.

Frica de titlu a giuleștenilor

În propriile forțe, în antrenorii pe care i-au avut, în culoarul pe care intraseră atât de bine, după acel 4-0 de pe Arenă. Frica de titlu a venit după aceea, în loc de curajul și orgoliul de a lupta pentru el. Ratând, într-o lună, toate obiectivele, Rapid a pierdut cu Craiova în ultima secundă ceea ce, de fapt, înghețată în proiect, pierduse din prima.

Universitatea însă a crezut, ca Rocky, în ciuda tuturor loviturilor care au pus-o la podea de-a lungul campionatului. Trei înfrângeri fără gol marcat cu FCSB, alte înfrângeri cu Farul, și acasă și în deplasare, alta în Giulești, ca să le amintim doar pe concurente.

La un centimetru de 0-3 la Arad, abia egalând la Botoșani, remize cu Iași și U Cluj acasă, ori la Voluntari, eliminarea din Cupă, cu Oțelul și câte altele, căci mai sunt.

Dar Craiova nu a renunțat niciodată. Iat-o, cu doar trei partide până la final, pe locul doi. Cu patru sau cinci sau chiar șase antrenori schimbați, cu accidentări și vindecări, fără Screciu și Mitriță, fără Bancu altădată, fără noroc, de cele mai multe ori, s-a încăpățânat să creadă. Să tragă. Să spere. Că va reuși, că va mai fi timp și pentru ea.

Cum adică, mai e doar o secundă!? E suficient pentru credința ei!

Centrare perfectă, laser, Mitriță, cap “cu pământul” Crețu!

Va mai trebui să aștepte însă trei etape pentru a striga, cu urmele luptelor ei crunte pe chip, neuitatul: Adriaaaaan! I did it!

Citește și

Vedetele Craiovei, încântate de Costel Gâlcă: ”Mister mi-a dat încredere” / ”E meritul lui”

Vedetele Craiovei, încântate de Costel Gâlcă: ”Mister mi-a dat încredere” / ”E meritul lui”

Cum l-a reinventat Gâlcă pe Andrei Ivan pe final de sezon: "Poziția lui în teren îi dă mai multe opțiuni"

Cum l-a reinventat Gâlcă pe Andrei Ivan pe final de sezon: "Poziția lui în teren îi dă mai multe opțiuni"

Suporterii Rapidului au răbufnit după eșecul dramatic cu Universitatea Craiova. Scandările care s-au auzit în Giulești

Suporterii Rapidului au răbufnit după eșecul dramatic cu Universitatea Craiova. Scandările care s-au auzit în Giulești

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google