”Universitatea. Liderul. Fotografia.” Opinia lui Marius Mitran după ce Craiova a încheiat anul pe primul loc în SuperLiga

Vorbeam, de fapt ascultam, într-o zi, în redacția Gazetei, prin ‘94, ce spunea nea Vanea. Era după ce se întorsese din America, de la Mondial, și povestea despre cărțile lui. Ideea era că una trebuia să fie cronica din ziar, alta povestea meciului în carte. Discuția se învârtea în jurul impactului lui Hagi asupra partidei cu Suedia. De aceea trebuia un pic de distanță. Cartea rămâne, iar atunci e obligatoriu să fii foarte atent și foarte corect. Ai grijă ce scrii acolo! “Tabloul nu se vede bine de aproape! Chiar și detaliile se observă mai ușor dacă te dai un pas-doi în spate! Și emoțiile sunt altele!”

Distanța însă nu e neapărat una fizică, de cele mai multe ori în fotbal, ca și în viață, e vorba mai degrabă de o distanță în timp. E bine, întotdeauna, să te depărtezi puțin de momentul șocului, fie el unul cu consecințe dramatice, fie altul cu urmări excepționale.

De aceea nu am scris în noaptea de după Atena, cum am fost tentat s-o fac, și nici în zilele următoare. Putere cred că aș fi avut să explic ce simțeam, luciditate însă sigur nu! Ca toți cei de lângă mine, din colțul nostru de tribună, Atena părea oribilă în minutele acelea, de partea cealaltă a miezului nopții, iar Filipe Coelho, singurul și marele vinovat.
După încă o zi, doar marele oraș continua să semnalizeze a rău. Astăzi, poate nici atât, din moment ce calculele se fac acum prin prisma a ceea ce va urma în campionat și prea puțin prin ceea ce a fost acel 2-3 halucinant cu AEK.

Deși cred că trecem prea ușor, sufletește în primul rând, peste acea noapte, minunată cu excepția ultimei secunde. Chiar a ultimei clipe! De acolo și din alte câteva orașe europene care au refuzat Universității ceea ce merita. Echipele acelea multe, care au încurcat fără să știe, fără să vrea, fără să poată… fără noroc! Nici pentru Craiova, și nici pentru ele! Așa a fost noaptea de 18 decembrie 2025.

Dar a mai fost și în alt fel, până la acea ultimă secundă. A fost un joc ex-cep-țio-nal al Craiovei, cu una dintre echipele cele mai bune ale competiției și, evident, ale Greciei! În minutul 65, Universitatea avea 2-0 și calificarea asigurată mai
bine decât în seifurile de la Federal Reserve. Mai mult decât atât, jocul Științei era superior celor din victoriile cu Rapid Viena și Mainz, indiscutabil mai bun decât cel din fața Spartei Praga.

Și totuși, ceva inimaginabil s-a întâmplat, fără ca vina să fie a antrenorului. Și iată tabloul, acum, privit de la doi pași în spate…. Așadar, nu mai suntem în minutul 65, ci în minutul 90+6, când antrenorul Craiovei operează ultimele două schimbări, cele pentru care am tremurat toată noaptea în fața hotelului, încercând să-l înțeleg.

Ce știe însă Coelho în clipa în care îi ține pe după umeri pe Mogoș și pe Stevanovic, și le spune ceva important în vacarmul de pe stadion? În primul rând, că echipa lui are în continuare avantaj, e încă 2-1 pentru Craiova. Apoi, tocmai din acest adevăr al tabelei, știe că și în cazul în care ar mai primi un gol, Universitatea e la fel de calificată ca și în secunda în care operează schimbările. Ies Anzor Mekvabishvili și Teles, formidabili amândoi, și intră doi fotbaliști înalți și puternici.

Coelho știe că va pierde mijlocul terenului, îi scosese ceva mai devreme și pe Baiaram și pe Cicâldău, în minutul 80, dar înlocuirile trebuie să ucidă timpul de pe ceasul arbitrului, nu neapărat jocul. Cel mai important, esențial chiar, este acest adevăr: mai sunt doar două minute din cele opt de prelungiri, și așa mult prea multe date de acest arbitru departe de orice urmă de obiectivitate! Dar mai sunt doar două minute! Două!! Ce să se mai poată întâmpla? Mai ales că trec și acele două minute…

AEK înscrie, totuși, în 90+8, când mulțimea de fundași ai Craiovei lasă liber un atacant advers la o centrare lungă, de 30 de metri, iar plonjonul aceluia face 2-2. Dar meciul e gata, nu? Nu, pentru că arbitrul mai dă încă patru minute, peste cele două, adăugate celor opt, niciuna din aceste serii de extra-time nefiind justificată de realitatea din teren. Apoi, cu 20 de secunde înainte de dezastru, un aut clar pentru noi e dat grecilor, protestăm vag, dar și așa recuperăm și mingea e în piciorul lui Badelj, pe stângul, așa cum trebuie. Așa cum ar fi trebuit! Croatul nostru însă, în loc să o
trimită peste copertină ori măcar în jumătatea lor, forțează o degajare care nu-i iese, semi-luft și mingea o ia înapoi, corner.

Arbitrul pune fluierul în gură, de pe banca grecilor se fac în continuare semne de “e OK, suntem calificați în primele opt, e bine așa!”, mingea respinsă ajunge într-o zonă fără pericol, Vida întinde piciorul spre ea, e cu spatele la poartă, dar și Houri întinde… The End of story. VAR. Sârbul Jovic, au spus ursitoarele, va rata un penalty săptămâna asta. Dar nu pe acela, ci duminică, în campionat, cu OFI Creta. Cu Isenko în față a tras perfect, bineînțeles… Ce a greșit Coelho? Absolut nimic! Noaptea de joi amenința, totuși, să nu se termine.

Luni seară însă, călător spre noaptea de Ajun, suporterul vital al Universității a șters toată această înșiruire de fapte și, în frig și speranță, a făcut să se aprindă stadionul. Băieții au răspuns celor 10.000 de artificieri și acest 5-0 a dus Universitatea pe poziția de forță a liderului, smulgând-o nu doar de pe locul 4, ci, mai cu seamă, din prizonieratul sentimental al drumurilor ei europene, oprite nedrept la Atena.

De la Crăciun și până la Paște, drumul va fi altfel. Altfel, altcumva, cu ochii la fotografia care a fost imediat pusă pe toate rețelele de socializare și pe toate site-urile. Aceea cu clasamentul din decembrie 1990, de după Sportul Studenților-Universitatea Craiova 2-2. (Am fost la meci și am înghețat. Eram un student îmbrăcat ca vai de lume și leșinat de foame. Sigur că da, am decupat clasamentul a doua zi!)

Acum, după 35 de ani, înainte de orice, Universitatea e lider într-o perioadă în care se schimbă anii. Poate și destinul, nu știu. De fapt, nu destinul acestei atât de încercate echipe trebuie să se schimbe, ci e de ajuns ca fotografia să păstreze ierarhia și în mai.

Atunci, abia atunci, vom avea convingerea că la Atena așa a fost să fie, în timp ce la Craiova, în sfârșit, va fi cum e azi! În definitiv, portughezul acesta mai degrabă tăcut are dreptate când spune că niciun titlu nu se obține în decembrie! Așa e, Filipe, nu se obține și nu se oferă, dar se simte!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google