51 de ani de la un moment istoric în Formula 1!

Foto 1/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): 51 de ani de la un moment istoric în Formula 1!
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 27.04.2026 19:04   |  Actualizat: 27.04.2026 20:08

Pe 27 aprilie 1975, Lella Lombardi intra în istoria Marelui Circ cu o performanță unică până acum.

Pe 17 aprilie 2026, Doriane Pin, campioana ediției precedente în F1 Academy și componentă a programului Mercedes Development Driver, a parcurs, la Silverstone, 76 de tururi la volanul unui monopost al ”Săgeților Argintii” din 2021, anul în care Hamilton și Bottas aduceau echipei tiltul constructorilor. Doriane a devenit prima franțuzoiacă, prima reprezentantă a seriei feminine aflată la bordul unui bolid modern de F1, dar și prima femeie care a efectuat tururi cu un Mercedes F1.

Foto 5/5

Pin este însă doar ultima femeie care are parte de un astfel de test. În 2006, anul în care intra în IndyCar, Katerin Legge testa un Minardi la Vallelunga. N-a ajuns în F1, dar a avut o carieră extrem de importantă, cu apariții notabile, trofee și recorduri în serii minore de monoposturi, dar și în Indy și IMSA, peste Ocean, sau în DTM.

Apoi, în 2011, Maria de Villota, care a fost mentorată de Carlos Sainz Jr., parcurgea 300 km cu un Renault R29 pe circuitul Paul Ricard. Avea să fie apoi cooptată ca pilot de teste pentru Marussia. Însă viața sa avea să ia o turnură deloc plăcută. În 2012, la un test de drag, pe Duxford Aerodrome, suferea un accident în urma căruia a rămas fără ochiul drept, iar un an mai tîrziu își pierdea, din păcate, viața, în urma unui infarct.

Lista avea să fie completată de Susie Wolff, actualul număr unu al seriei feminine F1 Academy. După 6 sezoane în DTM, Susie a primit în 2012 rolul de pilot de teste și dezvoltare la Williams, iar în 2014 participa la o sesiune de antrenamente în British Grand Prix. Era, la acel moment, prima femeie care ajungea în ultimele două decenii la o sesiune oficială din Marele Circ. Avea să facă același lucru, ulterior, în Germania, dar și, în 2015, în Spania și Marea Britanie.

Mergem la Simona de Silvestro, pilot de Indy, care a efectuat teste cu Sauber, la Fiorano, în 2014, columbianca Tatiana Calderon, aleasă de aceeași echipă, care a pilotat în 2018 monoposturile C37 și C32, și ambasadorul Aston Martin, Jessica Hawkins, cu apariia sa la volanul lui AMR21, pe Hungaroring, în 2023.

Însă, desigur, dacă Pin este la momentul în care să concureze în Formula 1 reprezintă doar un vis, merită să privim înapoi în timp, cu atât mai mult cu cât astăzi se împlinesc 51 de ani de la momentul în care Lella Lombardi scria istorie pentru Marele Circ.

Lella Lombardi și cursa sa legendară din 27 aprilie 1975

Foto 2/5

Performanța realizată în 27 aprilie 1975 de către Lella Lombardi nu reprezintă doar un rezultat pe care nimeni nu l-a mai atins dintre doamnele care au concurat în Marele Circ, ci și un rezultat extraordinar în contextul în care, să nu uităm, la acea vreme punctau doar primii 6 piloți. Dar să mergem mai departe cu povestea.

În 1974, Lella rata calificarea pentru British Grand Prix, iar în 1975, la prima sa cursă, în Africa de Sud, abandonase. Urma însă Marele Premiu al Spaniei, pe circuitul Montjuïc. Un weekend care avea să fie marcat de acest moment istoric, chiar dacă, probabil, mulți și-l amintesc din pricina unei tragedii.

Piloții se arătaseră nemulțumiți de securitatea circuitului, astfel că, în ziua de vineri, pe pistă au apărut doar Jacky Ickx și Vittorio Brambilla. „Circuitul pur și simplu nu îndeplinește specificațiile. Toate balustradele sunt instalate incorect, poziționate prost”, declara Emerson Fittipaldi la televiziunea spaniolă.

Eforturile organizatorilor, de sâmbătă, nu au schimbat total lucrurile. Se anunța un boicot în calificări, însă, în cele din urmă, amenințați cu acțiuni în justiție, piloții și-au schimbat poziția. Doar că, spre exemplu, Emerson Fittipaldi, a preferat să efectueze trei tururi la viteză mică și să nu ia startul în cursă.Lauda și Regazzoni, de la Ferrari, ocupau prima linie a grilei, urmați de Hunt și Parnelli, pentru Hesket, în timp ce Lombardi ocupa locul 24 din 26.

Foto 3/5

Startul a fost haotic, cu accidente care i-au implicat pe Brambilla, Andretti, Parnelli, Lauda și Regazzoni. Patrick Depailler s-a retras din cauza unei defecțiuni la suspensie, în timp ce Wilson Fittipaldi și Arturo Merzario au abandonat după un tur din rațiuni de siguranță. Hunt devenea lider, dar și el avea să fie victima sarabandei ieșirilor din cursă care a continuat.

În turul 25, avea să se producă un accident grav. Ralf Stommelen a pierdut aripa spate a monopostului, care a zburat pe pistă și s-a oprit în parapetul de protecție. Cinci persoane au murit (trei spectatori, un pompier și un fotograf, potrivit ziarului spaniol ABC), în timp ce pilotul a fost grav rănit. Cursa nu a fost oprită și a continuat încă patru ture înainte de a se flutura steagul roșu pentru finalul întrecerii.

Jochen Mass (McLaren) era lider, urmat de Ickx și Carlos Reutemann, care au completat podiumul. Însă, la acel moment, chiar dacă urmare a unei abordări mai conservatoare avea un deficit de două tururi, Lella Lombardi era pe locul 6. Astfel că, deși la acea întrecere s-au acordat puncte înjumătățite, italianca s-a ales cu 0,5 puncte și a devenit prima și singura femeie care a punctat până acum în Marele Circ.

Iar dacă au existat voci care au vorbit despre noroc, Lella avea să demonstreze talentul său cu un loc 7 pe Nürburgring Nordschleife, într-o epocă în care și o cursă terminată pe ”Iadul Verde” era o performanță, și în condițiile în care a avut de făcut față și unei pene.

Lombardi a încheiat 12 curse de F1 înainte de a trece la cursele de anduranță și a concura în NASCAR în 1977. Lella avea să treacă în neființă pe 3 martie 1992, din cauza cancerului, cu doar câteva zile înainte de a împlini 51 de ani.

Foto 4/5

Alte femei care au concurat în Formula 1

Și dacă am vorbit despre visul lui Pin și performanța obținută de Lella Lombardi, iată, pe scurt, detalii despre celelalte femei care au concurat în Marele Circ.

Maria Teresa de Filippis. A dorit să ia startul La Monte Carlo, în 1958. Însă, după o sesiune de calificări în care doar jumătate dintre cei 31 de piloți au obținut timpul necesar, a ratat prezența la start pentru doar 5,8 secunde. Avea însă să debuteze ulterior în Belgia, marcând un moment istoric, și se clasa pe 10. A mai concurat ulterior în Portugalia și Italia, abandonând din motive tehnice, iar un an mai târziu, după ce rata iar calificarea la Monte Carlo, dar și urmare a morții unui pilot cu care avea o legătură strânsă, a pus capăt carierei.

Divina Galica. Dacă Lella Lombardi a fost succesoarea Mariei, lista avea să fie completată ulterior de Divina, una dintre cele 8 persoane care are în palmares prezențe în Marele Circ și la Olimpiadă (specialistă la coborâre, a fost căpitanul echipei de schi alpin a Marii Britanii în 1968 și 1972). A luat startul în British Grand Prix din 1976, singura cursă din istorie în care au concurat două femei, pentru că la start se afla și Lombardi. A mai încercat ulterior, fără succes, să se califice în Argentina și Brazilia.

Desire Wilson. N-a luat propriu-zis startul în Formula 1, dar este singura femeie care a câștigat o cursă cu monoposturi din Marele Circ, impunându-se în British Aurora F1 Championship, o serie care nu era inclusă în Campionatul Mondial.

Giovanna Amati. Ultima femeie care a participat la un Mare Premiu. Este adevărat, în calificări. După un test cu Benetton în 1991, și-a asigurat un loc în echipa Brabham începând cu anul următor. N-a obținut timpi pentru a lua startul în Africa de Sud, Mexic și Brazilia, și a fost înlocuită cu Damon Hill, cel care nu a reușit să se califice în șase din cele opt apariții ale sale în acel sezon, demonstrând că materialul de concurs era vinovat, lucru care, de altfel, a dus și la dispariția echipei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Bridgestone pregătește revenirea în Formula 1. Japonezii vor să detroneze Pirelli din 2029

George Russell, în umbra lui Kimi Antonelli. Ar putea britanicul să plece de la Mercedes?

Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”

Kimi Antonelli, la un pas de istorie. Cum poate câștiga italianul titlul în Mexic

Kimi Antonelli, tot mai aproape de titlul mondial după triumful din SUA! Când poate deveni campion

Christian Horner a recunoscut că a pus presiune pe Michael Masi în finalul controversat al sezonului 2021

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986

Special  |  26 Octombrie 2026, 11:26
2.
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Cornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”

SuperLiga  |  26 Octombrie 2026, 16:04
3.
Cornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Știri de ultimă oră din sport
Nsimba, întrebat pe TikTok dacă merge la FCSB. Cum a reacționat atacantul Universității Craiova

SuperLiga   |  27 Octombrie 2026, 23:50
Nsimba, întrebat pe TikTok dacă merge la FCSB. Cum a reacționat atacantul Universității Craiova
Mihalcea și Croitoru, reacții dure după remiza dintre UTA și FC Botoșani: ”Morți!” / ”Faceți-vă temele!”

Cupa României   |  27 Octombrie 2026, 23:33
Mihalcea și Croitoru, reacții dure după remiza dintre UTA și FC Botoșani: ”Morți!” / ”Faceți-vă temele!”
Fostul căpitan de la Rapid îl contrează pe Daniel Pancu după schimbările din meciul de Cupa României: ”N-ai cum să nu poți!”

Cupa României   |  27 Octombrie 2026, 22:47
Fostul căpitan de la Rapid îl contrează pe Daniel Pancu după schimbările din meciul de Cupa României: ”N-ai cum să nu poți!”
MG pregătește un rival pentru Renault 5 și MINI Cooper Electric. Noul model ar putea fi produs în Spania din 2028

Auto   |  27 Octombrie 2026, 22:02
MG pregătește un rival pentru Renault 5 și MINI Cooper Electric. Noul model ar putea fi produs în Spania din 2028
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre afacerile imobiliare ale lui Gigi Becali: ”Îl dă de la 500 de euro în sus”

Diverse   |  27 Octombrie 2026, 21:34
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre afacerile imobiliare ale lui Gigi Becali: ”Îl dă de la 500 de euro în sus”
FRF pregătește o anchetă disciplinară după scandalul rasist de la FCSB - Rapid

SuperLiga   |  27 Octombrie 2026, 21:03
FRF pregătește o anchetă disciplinară după scandalul rasist de la FCSB - Rapid
AS.RO Gabi Torje, în lacrimi la Asia Express! Ce l-a făcut să nu mai reziste şi să izbucnească în plâns
Gabi Torje, în lacrimi la Asia Express! Ce l-a făcut să nu mai reziste şi să izbucnească în plâns
RTV ❤️Povestea de dragoste fabuloasă dintre Harry Kane și soția sa. Au fost colegi în copilărie și au decis să formeze un cuplu de la 16 ani. E au 4 copii, două fetițe și doi băieței / FOTO
❤️Povestea de dragoste fabuloasă dintre Harry Kane și soția sa. Au fost colegi în copilărie și au decis să formeze un cuplu de la 16 ani. E au 4 copii, două fetițe și doi băieței / FOTO
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
SuperLiga   |  09:26
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Neluțu Varga a ajuns la capătul răbdării! I-a dat un ultimatum de o lună
SuperLiga   |  08:34
Neluțu Varga a ajuns la capătul răbdării! I-a dat un ultimatum de o lună
Eliminare neașteptată în Cupa Ligii Angliei! Arsenal, învinsă de o echipă din liga a patra după loviturile de departajare
Premier League   |  08:07
Eliminare neașteptată în Cupa Ligii Angliei! Arsenal, învinsă de o echipă din liga a patra după loviturile de departajare
Daniel Pancu, nemulțumit după primul pas greșit al Rapidului în Cupă: ”Terenul a fost foarte greu, aproape imposibil”
Cupa României   |  00:01
Daniel Pancu, nemulțumit după primul pas greșit al Rapidului în Cupă: ”Terenul a fost foarte greu, aproape imposibil”
Nsimba, întrebat pe TikTok dacă merge la FCSB. Cum a reacționat atacantul Universității Craiova
SuperLiga   |  23:50
Nsimba, întrebat pe TikTok dacă merge la FCSB. Cum a reacționat atacantul Universității Craiova
Mihalcea și Croitoru, reacții dure după remiza dintre UTA și FC Botoșani: ”Morți!” / ”Faceți-vă temele!”
Cupa României   |  23:33
Mihalcea și Croitoru, reacții dure după remiza dintre UTA și FC Botoșani: ”Morți!” / ”Faceți-vă temele!”
Rapid, cu multe rezerve, s-a încurcat cu Corvinul! Rezultatele zilei în Cupa României
Cupa României   |  23:24
Rapid, cu multe rezerve, s-a încurcat cu Corvinul! Rezultatele zilei în Cupa României
Fostul căpitan de la Rapid îl contrează pe Daniel Pancu după schimbările din meciul de Cupa României: ”N-ai cum să nu poți!”
Cupa României   |  22:47