Antonelli pleacă din pole-position și la Suzuka!

Foto 2/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Antonelli pleacă din pole-position și la Suzuka!
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 28.03.2026 09:21   |  Actualizat: 28.03.2026 12:33

Andrea Kimi Antonelli a repetat performanța din China și pleacă de pe prima poziție și în Marele Premiu de la Suzuka. Să repete și victoria din etapa precedentă?

Fără îndoială, două au fost aspectele relevante pe care le-au oferit sesiunile de antrenamente libere de la Suzuka. Mai întâi acela că Antonelli este decis să-i facă viața grea colegului său de la Mercedes, Russell. Și aceasta pentru că după o primă sesiune în care britanicul, liderul ierarhiei la zi, s-a clasat primul, italianul a fost constant mai rapid. ȘL-a devansat pe George în FP2, sesiune adjudecată de Piastri, iar apoi a stabilit timpul de referință al ”liberelor” în FP3, cu 1:29.362, atunci când Mercedes a realizat p nouă ”dublă”.

Cel de-al doilea este faptul că după problemele întâmpinate în primele curse ale stagiunii, McLaren este decisă să nu mai lase ca disputa la vârf să se ducă doar între ”Săgețile Argintii” și Ferrari. Amiteam deja că Piastri a fost cel mai rapid în FP2. Ei bine, tot el avea să fie cel mai bine clasat dintre piloții campioanei mondiale și în ultima sesiune, atunci când i-a urmat pe Antonelli, Russell și Leclerc, dar le-a luat fața lui Hamilton și Norris.

Foto 4/4

Însă, dincolo de aceste repere, un alt lucru este clar. FP3 a arătat că Mercedes este departe de celelalte competitoare, astfel că, probabil, în absența unor evenimente neprevăzute, lupta pentru victorie se va da între Russell și Antonelli, în timp ce Ferrari și McLaren sunt nevoite să lupte pentru treapta a treia a podiumului și cât mai multe puncte.

Q1: Leclerc, primul, urmat de cele două Mercedes

Piastri a fost primul dintre piloții fruntași care a încercat un tur rapid și a stabilit un timp de 1:30.676. Era inițial urmat de Norris, însă doar până la apariția monoposturilor Ferrari. Campionul mondial a fost depășit de Hamilton, în timp ce Leclerc stabilea timpul de referință, 1:30.078.

Mercedes? Ei bine, Antonelli s-a instalat, provizoriu, la timonă, în timp ce Norris, care s-a plâns de comportamentul monopostului, era în a doua jumătate a Top 10. Rămânea însă de văzut ce se va întâmpla în faza finală a Q1.

Și am văzut din nou un Leclerc decis să profite de afinitatea sa pentru calificări, pilotul Ferrari instalându-se pe prima poziție, cu 1:29. 915. El a fost urmat de Russell (+0.052) și Antonelli (+0.120). Piastri a fost pe 4, la aproape 3 zecimi distanță de lider, în fața lui Hamilton, în timp ce Russell nu a izbutit decât un loc 8.

Piloții eliminați au fost Albon, Bearman, Perez, Bottas și Alonso.

Q2: Antonelli își asigură primul loc în secvențele de final, Verstappen este eliminat

După primele tururi rapide ale acestei secvențe secunde ordinea era Piastri (1.29.451), Antonelli, Leclerc, Norris, Bortoleto, Russell și Hamilton. Fără îndoială, surpriza a fost produsă de Bortoleto, care arată că Audi începe să capitalizeze experiența pe care o are din Formula E.

Nemulțumit de poziție, Russell a revenit rapid pe pistă și a stabilit al doilea timp. Avea însă să fie rapid retrogradat pe locul 3 pentru că Leclerc a forțat și a devenit noul lider, cu 1:29.303, la 0.148 distanță de Piastri. Însă, în secvențele finale, pilotul Ferrari avea să fie devansat de Antonelli cu 0.255.

Așadar, ordinea era Antonelli, Leclerc, Piastri, Hamilton, Russell, Norris, în timp ce Verstappen, care declara că monopostul este de necondus, a fost eliminat. Alături de el au mai părăsit competiția și Ocon, Hulkenberg, Lawson, Colapinto și Sainz.

Q3. Antonelli rămâne primul, dublă pentru Mercedes

Foto 3/4

La prima ieșire pe pistă în partea finală, Antonelli a terminat turul de circuit în 1.28.778, fiind cel dintâi pilot care cobora în acest weekend în sub 1:29. Russell îl seconda, la 0.298, urmat de Piastri și Norris, în timp ce Leclerc și Hamilton completau Top 6.

Finalul sesiunii nu a schimbat lucrurile în Top 3. Doar Leclerc a izbutit să urce o poziție, în fața lui Norris, astfel că Mercedes va avea din nou ambele monoposturi pe prima linie a grilei de start.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”

FIA a schimbat rezultatul Marelui Premiu al Braziliei! Leclerc a pierdut o poziție, iar alți doi piloți au fost penalizați

Mercedes, al nouălea titlu din istorie și o dublă de senzație în 2026

Spectacol în Brazilia! Norris a câștigat cursa, iar Mercedes a sărbătorit titlul constructorilor

Formula 1 pariază în continuare pe tradiție! Ce se întâmplă cu Marele Premiu de la Sao Paulo

Max Verstappen, dezvăluiri după calificările din Brazilia. Ce a făcut în timpul ploii

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
2.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
3.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Știri de ultimă oră din sport
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”

SuperLiga   |  09 Noiembrie 2026, 16:43
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”
WINBET pentru pasionații de sport: siguranța contului și suportul pentru clienți (P)

Pariuri   |  09 Noiembrie 2026, 14:58
WINBET pentru pasionații de sport: siguranța contului și suportul pentru clienți (P)
Hagi nu și-a ascuns poziția în cazul lui Ionuț Radu: ”El a luat decizia”

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 13:13
Hagi nu și-a ascuns poziția în cazul lui Ionuț Radu: ”El a luat decizia”
Florinel Coman a rupt tăcerea despre revenirea la FCSB

SuperLiga   |  09 Noiembrie 2026, 12:54
Florinel Coman a rupt tăcerea despre revenirea la FCSB
Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 12:19
Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA

Internațional   |  09 Noiembrie 2026, 11:37
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA
AS.RO Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
RTV Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Fotbal   |  19:12
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Echipa Națională   |  18:25
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această...
Handbal   |  17:48
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
Formula 1   |  17:16
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”
SuperLiga   |  16:43
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”
FIA a schimbat rezultatul Marelui Premiu al Braziliei! Leclerc a pierdut o poziție, iar alți doi piloți au fost penalizați
Formula 1   |  16:04
FIA a schimbat rezultatul Marelui Premiu al Braziliei! Leclerc a pierdut o poziție, iar alți doi piloți au fost penalizați
Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au...
LaLiga   |  15:45
Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au fost învinse​
Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica
Editorialisti   |  15:39