FIA, pusă cu fața la zid după Suzuka. Este timpul pentru schimbări
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): FIA, pusă cu fața la zid după Suzuka. Este timpul pentru schimbări
Răzvan Codorean | Publicat: 30.03.2026 18:59 | Actualizat: 30.03.2026 19:00
Incidentul lui Oliver Bearman de la Suzuka le dă dreptate piloților care au avetizat în mod repetat că efectele noilor reguli tehnice, insuficient cizelate, pot duce la incidente la viteze mari care pot avea consecințe dramatice.
Noul regulament tehnic al Formulei 1 a avut la origine dorința deținătorilor de drepturi de a atrage în competiție cât mai mulți constructori generaliști. Și dacă electrificarea este susținută de Formula E, am putea spune că Marele Circ ar trebui să fie vitrina tehnologiilor hibride. Doar că demersul pare că nu a fost încununat de un succes pe măsura declarațiilor festiviste.
Sigur, au venit Audi și Cadillac. Dar Alpine a plecat. Honda se chinuie. În plus, avem în continuare motoriști care sunt furnizori pentru mai multe echipe. Dar dacă la acest capitol, desigur, timpul poate reprezenta un aliat, nu același lucru se poate spune în ceea ce privește transpunerea în realitatea de pe pistă a noului regulament tehnic. Chiar dacă între formula inițială și cea de astăzi au existat ajustări, precum aerodinamica activă. Iar accidentul lui Bearman de la Suzuka a arătat că FIA trebuie să nu piardă vreo secundă din pauza cauzată de conflictul din Golf pentru a produce schimbări palpabile.
Variațiile de energie și software-ul atentează la siguranța piloților
În centrul problemei se află modul în care funcționează noile unități de putere și strategiile de gestionare a energiei. Mai exact, faptul că o mașină poate rămâne fără energie electrică pe linie dreaptă, în timp ce alta activează „boost-ul” maxim. Caz în care se ajunge la diferențe care pot depăși 50–60 km/h între două monoposturi aflate la doar câteva zeci de metri distanță.

Despre acest pericol piloții vorbeau încă de anul trecut. Însă, pentru că monoposturile nu ajunseseră încă pe pistă, iar ei încercau să ”învețe” mașinile pe simulator, invitația oficialilor FIA de a aștepta 2026, și confruntarea cu situațiile reale, a prins la public. Doar că, încă de la primele curse, s-a demonstrat că piloții aveau dreptate.
Mai mult, în ecuație a apărut și un alt aspect. Este vorba despre faptul că sunt situații în care pilotul pierde controlul direct asupra modului în care energia este utilizată. În teorie, strategiile de folosire a acesteia sau de recuperare sunt optimizate pentru performanță. În practică, piloții ajung să fie „pasageri” ai unui monopost devenit autonom.
O suită de evenimente imposibil de neglijat
Că nu mai vorbim doar despre o frondă nefondată a piloților, o arată startul de stagiune, chiar dacă am avut parte de doar 3 Grand Prix-uri și o cursă Sprint.
La Melbourne, am avut parte de două episoade. Primul, înainte de start, Piastri fiind obligat să privească întrecerea pe monitoare. În timpul turului de recunoaștere, în virajul 4, mașina nu a mai putut fi controlată, a trecut peste bordură și s-a oprit în zidul de protecție. ”Am primit mai multă putere decât anticipam și asta a contribuit la pierderea controlului”, a explicat Piastri.
Oficialii FIA ”s-au spălat pe mâini” căci McLaren a anunțat că va investiga problema. Și au făcut-o la fel și după întrecere, chiar dacă și alți piloți au afirmat că s-au confruntat cu momente similare, semn că nu era o problemă la monopostul campioanei mondiale.
Mai mult, după ce doar șansa a făcut ca pe linia start-sosire Liam Lawson să treacă la numai câțiva centimetri de cea a lui Franco Colapinto, care pur și simplu nu avea putere, nu au luat în seamă semnalele că ar putea să fie ceva în neregulă, ci au salutat spectacolul creat de numărul mare de manevre de depășire din ziua respectivă.

Au avut, este adevărat, drept aliați, și reprezentanții echipelor, în special a celor de top, care știau că o schimbare rapidă le-ar putea afecta avantajul competitiv. Astfel încât, chiar dacă era clar nu este vorba despre necesitatea modificării regulilor, ci mai degrabă când se va produce aceasta, a apărut un consens între părțile interesate că prioritatea este situația legată de calificări, acolo unde exigențele gestionării energiei presupun că mașinile nu pot merge la maximum pe parcursul turului.
Numai că a venit și Suzuka. Un circuit pe care potențialul de recuperare al energiei este redus. Astfel că nu este de mirare că piloții s-au plâns că cu cât forțau mai tare în viraje, cu atât pierdeau mai multă viteză pe linii drepte, deoarece software-ul unității de putere răspundea intrând mai devreme în modul de recuperare. Iar acești algoritmi au dus la incidentul din zona Spoon.
Bearman s-a apropiat de Franco Colapinto cu o diferență de viteză estimată la peste 50 km/h. Într-o fracțiune de secundă, situația a devenit imposibil de controlat. Și când Bearman a încercat să salveze situația, cu o manevră de evitare, roțile au ajuns pe iarbă, monopostul a derapat și s-a produs un impact violent, de aproximativ 50G.
„Era doar o chestiune de timp înainte să ajungem la astfel de situații. Adică, un pilot este complet blocat, practic fără putere, iar celălalt folosește energie, iar diferența poate fi de 50 km/h, 60 km/h. Este foarte, foarte mare”, a comentat Verstappen.
Mai mult, a mai existat un moment care a ridicat semne de întrebare. Duelul dintre Norris și Hamilton, din turul 47. Atunci campionul mondial a trecut pentru puțin timp în față, dar, rămas fără suport energetic, a cedat rapid poziția. ”Sincer, nici măcar nu am vrut să-l depășesc pe Lewis. Doar că bateria mea s-a declanșat, deși nu doream. Și nu am putut să o controlez. Așa că l-am depășit și apoi, pentru că nu mi-a mai rămas baterie pur și simplu a trecut în viteză. Asta nu e o cursă”, a spus Norris.
Este limpede, FIA trebuie să acționeze
După cursă, FIA a venit cu un comunicat în care insistă asupra unei abordări bazate pe date și simulări înainte de a modifica regulile. Din punct de vedere procedural, este o poziție logică. Însă, evidența spune altceva. Dacă vorbim despre siguranța piloților, presiunea crește. Aceștia cer, pe bună dreptate, schimbări, pentru că deja situațiile periculoase nu mai sunt ipotetice, ci o realitate.
„I-am avertizat [F1 și FIA] despre acest lucru”, a spus Carlos Sainz, director GPDA. „Aceste diferențe de viteză între monoposturile aflate în duel și aceste tipuri de accidente urmau să vină. Nu sunt mulțumit de ceea ce am avut până acum. Sperăm să găsim o soluție mai bună, care să nu creeze aceste decalaje, și, implicit, o modalitate mai sigură de a participa la curse.”
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite








