88 de minute. Dan Ștefănescu, despre punctul care "dă apă la moară propagandiștilor de la FRF"

Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Aceasta este naționala României, care nici nu a atacat, nici nu s-a apărat timp de 88 de minute în Elveția. Și, totuși, s-a întors de la Lucerna cu un punct care le dă apă la moară propagandiștilor de la FRF.

În frunte cu selecționerul căruia Dumnezeu i-a pus mâna în cap, precum părintelui său pe vremuri, oamenii de la Casa Fotbalului văd numai partea plină a paharului. Rezultatul final, cele două faze create de Moruțan și finalizate de Mihăilă. Singurele momente în care România a arătat că știe să joace și fotbal. Totul este să-și propună.

Dar cu celelalte 88 de minute ce facem? Care e drumul cel bun?

Avea dreptate Gică Popescu atunci când spunea că drumul nicidecum nu este bun. Drumul ăsta este o fundătură în care ne-am tot oprit în ultimii ani. Edi Iordănescu a pus nouă jucători de câmp pe două linii, în fața porții lui Moldovan, dar asta nu i-a împiedicat pe elvețieni să aibă ocazii cu nemiluita.

Am arătat precum cele mai mici naționale europene, dar pretindem că ne tragem din vechea aristocrație a fotbalului de pe continent. În numele unui trecut pe care-l credem glorios, sperăm că viitorul va fi la fel.

Nimic mai fals! Viitorul nu va aduce nimic în acest mod. Ne târâm nefericirea de pe o zi pe alta și căutăm tot felul de argumente, care să ne confirme speranțele deșarte.

Citește și

Și dacă aceștia am fost mereu? Cristian Munteanu, radiografie amară după un rezultat care ne face să sperăm mai mult decât ar trebui

Și dacă aceștia am fost mereu? Cristian Munteanu, radiografie amară după un rezultat care ne face să sperăm mai mult decât ar trebui

Așa baftă, mai rar! Dumitru Graur scrie despre remiza miraculoasă scoasă de România pe terenul Elveției

Așa baftă, mai rar! Dumitru Graur scrie despre remiza miraculoasă scoasă de România pe terenul Elveției

România este cea mai mare țară din regiune, fără vreo performanță majoră la turneele finale. Un sfert de finală în 1994 și un altul în 2000. Un mondial și un european, în cel mai prolific interval din existența fotbalului românesc.

Pentru noi, este totul. Pentru ceilalți, nu înseamnă mare lucru. Ungaria are o finală mondială, Bulgaria, o semifinală, sârbii au fost vicecampioni europeni de două ori. Suntem precum în filmele lui Sergiu Nicolaescu, în care înfrângerile erau transformate în victorii.

Jumătatea de secol în care istoria a fost rescrisă doar pentru a crea impresia că Europa n-ar fi existat fără noi, a făcut prozeliți. Într-o perioadă în care toată lumea arată deschidere către public, iar jucătorii și antrenorii iau contact real cu cei care-i susțin, mașina de propagandă ferefistă livrează o imagine roz a celui mai unit grup din ultimii ani.

Nimeni nu are acces real la jucători și selecționeri, conferințele sunt rare precum ploile în Bărăgan, iar FRF TV promovează intens ideea lansată de Robert Niță cu ani în urmă. Suntem buni, dar nu ne vede nimeni, pentru că suntem buni doar între noi. Cum ieșim în lume, adversarii ne pun în față oglinda care dezvăluie toate problemele cu care se confruntă fotbalul nostru. Ne place să ne credem zmei, dar suntem, de cele mai multe ori, mielușei.

"Nu facem pressing, nu pasăm, nu avem nimic din ceea ce trebuie..."

Nu facem pressing, nu pasăm, nu avem nimic din ceea ce trebuie să avem pentru a redeveni relevanți. Am scăpat cu fața curată la Lucerna doar pentru că Elveția nu este o echipă mare. Dacă ar fi fost, ne-ar fi dat cu terenul în cap, așa cum lăsa să se întrevadă, în prima repriză.

Privirile speriate ale jucătorilor luați pe sus de iureșul elvețian căutau soluții la marginea terenului, unde Edi Iordănescu era mai preocupat să-i reproșeze lui Orsato că nu l-a eliminat pe Fernandes.

A ieșit bine, până la urmă, dar ar trebui să ne dea de gândit jocul din cele 88 de minute în care n-am existat. Să nu mai aducem în discuție bara lui Bodin, pentru că lotul actual nu are nici cea mai mică legătură cu cel pe care-l avea tatăl actualului selecționer.

Dacă ne mințim în continuare că suntem pe drumul cel bun, vom mai prinde, din când în când, câte un turneu final, nu pentru că am fi găsit ieșirea din criză, ci pentru că FIFA și UEFA, în lăcomia lor, măresc numărul de echipe la turneele finale doar pentru a face mai mulți bani. Norocul te ajută punctual.

Noroc au avut, în diferite momente, și marile echipe. Dar, în afară de noroc, mai este nevoie și de pricepere. De idei, de planuri, de oameni care să dea viață acestor planuri. De know-how, cum se spune în zilele noastre. Nu de alta, dar dacă este să ne întoarcem la bogata limbă română, ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.”

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.