Am fost mari încă o seară. Vali Moraru a fost la meciul Generației de Aur și are o concluzie: "Și acum, noi ce facem?"

Nu mă acuzați! Nu am mai trecut niciodată prin așa ceva! Oricâtă experiență ai avea, tot ți se ghemuiește stomacul și-ți devin goale de sens cuvintele.

Încerc să-mi dau seama de ce am plecat trist de la stadion. Că doar a fost o sărbătoare! Să fi fost dorul de ei sau dorul de propria tinerețe?

Vali Moraru, editorial despre meciul de retragere al Generației de Aur

Eu așa știu să-mi trăiesc marile bucurii. Poate, prins de val, să mai strig și eu vreun ”Româniaaa, Româniaaa / Ole - ole - oleee!” sau ”Ha-gi, Ha-gi!”, însă mai mult mă frământă interior amintirile nemuritoare cu oamenii ăștia în galben. ”Trecuți”, ”grași”, ”lenți”, ”cărunți”. Dar pe care îi recunoști ușor tocmai pentru că trădează mișcările de acum 30 de ani. Ei sunt la fel, doar cu tricourile mai largi și cu putința la limită.

La nici două zile după meci m-am întâlnit cu niște elevi de clasa a treia și am vorbit despre fotbal. Le-am amintit de meciul Generației de Aur. ”Au jucat niște... bătrâni”, îmi spune un puști, cu acea jenă candidă a adevărului care trebuie spus.

Da, pentru un copil de 10 ani e vorba doar de o poveste pierdută în negura timpurilor, accesibilă prin filme, reel-uri, tictoace, short-uri, cărți sau statistici. Eu, care am trăit istoria pe viu, nu pot alunga la arhivă o viață de sentimente.

Sigur, e tentant să începi cu ”A fost odată ca niciodată o mare echipă a României...” și să-ți spui propria poveste în raport cu Hagi, Dumitrescu, Dorinel, Popescu, Lăcătuș, Răducioiu, Lupescu și ceilalți.

Eu mi-aș începe povestea cu ”Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la eroii devenirii mele...”. Și-mi amintesc toate visele. M-am trezit la 10-14 ani la masa granzilor, cu semifinale europene și cu Sevilla, cu Euro ’84. Apoi, cu deceniul fantastic al lui Hagi et comp., cu ”notti magiche”, cu hora de la Pasadena, cu blonzii de la Paris și cu ultima reprezentație a clasicilor, Euro 2000. Ce frumos se visa odată!

"Au făcut o magie"

Sâmbătă seară, pe 25 mai 2024, pe Arena Națională, aceleași tricouri galbene au făcut o magie. M-au întors în timp, mi-au redat aerul proaspăt al începutului, m-au purtat pe umeri, mi-au scrijelit sufletul cu suferințele adolescentine, m-au amețit cu parfumul gloriei.

Prietenul Radu Paraschivescu îmi zice că a trăit sărbătoarea în cheia raportării la prezentul sterp. Nici prin gând nu mi-a trecut așa ceva! Mai facem comparații inutile prin emisiuni, dar acum? În nici un caz! Nu am vrut să-mi afecteze nimic povestea de dragoste cu trecutul. Nici o remarcă, nici un gând, nici un reproș. Doar măreție.

El e GICĂ HAGI, rândul lui Ianis vine peste mai puțin de o lună. El e DORINEL, omul cu 135 de selecții, mai la vară vine Florinel. El e ILIE, are și Olaru șansa lui acușica, în Germania.

Ei sunt autenticii. Cei care și-au câștigat locul în templul meu. Și-al tău, și-al lui, și-al lor. Mi-a părut atât de bine să-i văd! Le-a părut atât de bine să ne vadă!

Am venit la stadion preaplin de bucuria reîntâlnirii. Am plecat prea-gol de despărțire. Doar cu o întrebare sâcâitoare în minte: ”Și acum, noi ce facem?”.

Citește și

Căutarea de idoli. Vali Moraru, editorial despre plecarea lui Klopp de la Liverpool

Căutarea de idoli. Vali Moraru, editorial despre plecarea lui Klopp de la Liverpool

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google