”Clubul Aristocratic Rapid”. Marius Mitran, opinie după eșecul Rapidului cu 2-3 în fața lui U Cluj
Galerie foto (1 fotografii): ”Clubul Aristocratic Rapid”. Marius Mitran, opinie după eșecul Rapidului cu 2-3 în fața lui U Cluj
Marius Mitran | Publicat: 28.11.2023 11:18 | Actualizat: 28.11.2023 11:18
Uneori, după ani și ani, trăind în aceeași casă, în aceeași familie ori în același vis, oamenii încep să semene între ei, depărtându-se de lumea din care provin. Îi leagă o soartă comună, o pasiune gigantică, poate o suferință comună. O bucurie, cine știe?
Așa se definesc liniile comune, subțiri ca un EKG, drepte, nedrepte, dar lungi către infinit, dacă se poate. Iar Rapid seamănă cu cei care o iubesc, dacă se poate.
Rapid este o astfel de familie, mare, uriașă, prevăzută cu un cod de bare întotdeauna indescifrabil din afara ei. Ești acolo, o înțelegi, nu ești acolo, nu ai acces la nimic.
Rapid București, prin urmare. Bucureștii sunt oricum complicați ei înșiși, un labirint nesfârșit de capcane, orgolii, nedreptăți și supremații nerecunoscute. Și atunci?
Atunci, “suntem peste tot acasă”. În Giulești, aria administrativă (și aici Păunescu a intuit genial) este mereu depășită de aria sufletească. Peste tot, acasă. Nu e mândrie, e doar puterea de transformare a unei realități mereu datoare locului și spiritului rapidist.
Au trecut anii și toate acestea s-au întâmplat din ce în ce mai acut, s-au trăit din ce în ce mai aprins. Zece ani, cincizeci de ani. O sută. O sută de ani și încă ceva.
Cândva, un doctor a avut ideea înființării unui cerc, precum cele ale lui Pitagora. Medici iluștri, cu operații grele și conferințe în marile centre universitare ale lumii, actori de o greutate în spirit nemăsurată, generali, artiști ai scenelor celebre de pe tot mapamondul, scriitori, ziariști, oameni de afaceri, deținători de secrete, toți rapidiști.
Dar Clubul Aristocratic Rapid nu era totuna cu ce se juca pe gazon, nici nu se putea, prin definiția filosofică a cercului. Abia acum, când totul s-a ridicat, s-a upgradat uluitor, Fotbal Club Rapid București a început să capete o nouă dimensiune, pe lângă cea esențială, dată de galerie. Iar în Giulești, aproape totul e galeria!
Stadionul nou, luminile crude ale nocturnei albe, strălucitoare, lojele cu nume istorice, strigătul de luptă permanentă al Peluzei Nord, toate au recăpătat un punct de sprijin greu de anticipat în ultimii ani, prezent în memorie, imposibil de stăpânit: aristocrația.
Revenirea și lupta lui Săpunaru, dar, mai cu seamă, statura lui, clasa lui, țin de aristocrație. Transferurile, de la tânărul campion Borza, la alt campion, Petrila, de la “tunarul londonez” Cârjan, la Rahmani și la Borja Valle, țin de o astfel de dorință nobilă și secretă: titlul. Acum sau mâine. Acum! Dar cel mai aristocratic gest a fost cel al aducerii lui Bergodi în locul exuberantului, popularului, incisivului Șumudică.
Bergodi, omul lui Lazio, căpitanul celei mai aristocratice echipe din Europa. Elegantul, de multe ori excepționalul Bergodi, sufletistul Bergodi. Strategul.
Luni seara însă, de la 2-0, în Giulești, cu U Cluj, Bergodi a pierdut, în câteva zeci de minute, meciul cu Sabău. Aristocratul, de la care echipa tocmai ce învățase eleganța nouă a clubului, plus știința jocului, a pierdut fulgerător, fără să poată reacționa.
Ca un mare medic, a pus diagnosticul corect, dar nu a mai avut cu ce să opereze. De fapt, cu cine. Oamenii lui cheie, Rahmani și Petrila nu mai erau cu el, motorul inventat de el, Oaidă, nici atât. Fară vârf, adică fără un sens propriu de acțiune, a făcut 2-0 din avântul Peluzei Nord și din greșelile lui Sabău.
Dar Sabău, brusc, a înțeles criza din fața lui și a transferat-o în terenul sigur, aristocratic, elegant prin generozitatea efortului inutil, al Rapidului. Sabău a știut că Bergodi nu poate stăvili entuziasmul acelui 2-0, venit după atâtea etape bune și ele. Sabău a schimbat genial pentru că a avut cu cine.
Sabău le-a dat lui Nistor și Chipciu baghete ca ale lui Barenboim și von Karajan, iar Bergodi a înțeles că nu are oamenii cu care să se opună acestei moriști. A fost 2-3, putea fi 3-0, dar și 2-5. Doi mari antrenori au împrumutat echipelor lor eleganța victoriei și pe cea a înfrângerii deopotrivă. Echipele lor seamănă, de un timp, cu ei înșiși.
Rapid e, de tot atâta vreme, un sistem de exprimare de natură aristocratică. A învățat să câștige, dar și să piardă cu o demnitate rară. A rămas echipa celor ce cred și e propria ei religie. Seamănă cu marile sale personalități din Aristocrație, pentru că acela e spiritul, de la Baratky și Nicky, la tot ce e azi, inclusiv fabulosul hit Carla’s Dream.
E tot sub paza îngerului Pittiș, chiar dacă Iacob și Albu greșesc flagrant din prea multă credință în ei înșiși. Sabău, om al casei cândva, a știut că Rapid se va grăbi, că va fi prea sigură, că va forța în loc să apere crunt, italienește, acel 2-0.
Între Peluza Nord, cu al cărei cântec se confundă și Loja Aristocraților, cu care seamănă în spirit Săpunaru și Bergodi, Rapid e totuși vulnerabilă, încă.
Va fi campioană într-o zi, foarte curând. Pentru că are deja trăsăturile schimbării. E pentru totdeauna a oamenilor ei, fie ei oricum: savanți ori donatori de suflet, în peluză.
E singura echipă din lume cu dublă ascendență: populară și exemplar-elegantă.
Sabău a știut doar că nu e încă împăcată cu acest statut și că nu-l știe. Nu-l știe încă.
Sau știe că totul e doar o chestiune de timp. Ce poate însemna, totuși, la greutatea unui secol, faptul că Braun nu a ieșit, o dată, bine la ofsaid?
În definitiv, o mare echipă nu poate fi definită de pasa rea a unei nopți, cât de puterea colosală a unui veac de singurătate împotriva tuturor. E o nuanță aristocratică, desigur.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
