”Craiova în lumea ei”. Marius Mitran, despre inconstanța echipei lui Petev

În 2023 Craiova și-a anulat singură toate șansele create tot de ea, la orice capitol credeam că ar putea conta. A aruncat pe geam bătălia pentru titlu, ori la Cupă, în primăvară, a fost incapabilă să învingă acasă o echipă fără obiectiv în ultima etapă și a ratat și prezența în Europa, după ceva ani, iar în campionatul care ia pauză acum, în doar 21 de etape a trecut prin toată gama de învieri și prăbușiri. Și totuși, e pe locul 3!

Craiova nu crede în ceea ce suflarea ei reală, oamenii care o iubesc, suporterii, cred. O echipă care se întoarce cu atât de multă ambiție împotriva ei și a tuturor speranțelor puse în ea, mai rar de găsit.

Această cădere în timp și în ea însăși probabil că explică totul, poate și acest loc pe podium, prea puțin pentru ce și-a propus, prea mult pentru cum a jucat.

Unde ar fi fost dacă?

Sigur că barele în care a tot dat au contat. Sigur că penaltyurile ratate, toate de trei puncte, au contat și mai mult. Sigur că meciurile pe care le-a avut în mână, la Cluj, cu ambele echipe de acolo, la Voluntari, acasă cu Oțelul sau Poli Iași, (ultimul cu UTA e altă poveste), și le-a aruncat peste bord, cu puncte cu tot, au contat.

Dacă nu-ți dorești să fii sincer, poți pune și tu întrebarea fals retorică: “Da, domnule, au mai greșit băieții, dar unde am fi fost cu un pic de noroc azi, cu un arbitraj corect colo sau dincolo?”

Pe primul loc, normal.

Doar că toată aceste abisuri emoționale, inconstanța, neîncrederea atingând pragul negativ maxim, frica de victorie, au făcut imposibil acel loc unu. De la Popescu la Markovici, trecând pe la fiecare și prin orice traseu, Craiova de azi nu reușește să iasă din lumea ei, care e alta decât cea reală.

Pentru că în cea reală are construite cele mai bune condiții din țară, are cel mai frumos stadion, despre cei care o iubesc necondiționat și care au salvat-o, cei din Peluza Nord, ce să mai spun? Și totuși.

Și totuși, Craiova are 2-0 cu Poli Iași și pierde două puncte, acasă, acum cinci zile, și tot 2-2 face pe un absolut teren neutru, cu UTA, alaltăieri, dar după ce încasează două goluri în patru minute, lucru nemaivăzut de mine în 50 de ani de când mă știu în fața, de partea și în mijlocul acestei echipe mai grea decât viața. Cum așa ceva!? Uite așa!

Nu se poate desprinde de ceea ce e

Universitatea Craiova nu se poate desprinde de ceea ce e. Problema e că ea nu știe, iar noi nu înțelegem ce e, doar vedem ce se întâmplă. Mâine dacă joacă, să zicem, cu liderul, poate câștiga. Dar dacă joacă, pe “Oblemenco”, cu ultima clasată, în indiferent ce ierarhie? Face egal, după 2-0 la pauză, 3-1 în minutul 75 și penalty ratat în 90+4.

Și nu e vorba de ghinion, de destin nici atât, cu totul altele sunt datele ei genetice. Uitați-vă la chipurile marilor fotbaliști ai Maximei, în puținele minute care au fost păstrate de pelicula alb-negru de atunci. Dincolo de driblinguri, de faze, de viață. Chipurile, atât.

Fețele, zâmbetul, ochii. Balaci și Cârțu, Donose, Țicleanu ori Cămătaru nu aveau speranțe că vor elimina Fiorentina celor patru campioni mondiali (apropo, City sau Real Madrid nu au azi patru mondiali!), nu aveau încredere că vor elimina Fiorentina lui Passarella, Bertoni, Antognoni și Graziani, ci ȘTIAU că o vor elimina.

Profilul lui Andrei Ivan, ori al lui Mitriță, chipul lui Markovici, spun că meciul cu Voluntari e cum e. Poate fi așa, dar poate fi și altfel. Craiova de azi e rebus. Enigmă pe verticală.

Cea de atunci era un desen pe cer, mult mai frumos și mult mai înalt, vorba lui Nichita.

Cioran spune în “Caiete” că a văzut, în tinerețe, un copil, la Rășinari, pe munte, cum le-a strigat celor de lângă el, văzând felul în care vântul alungă norii, “ne fură cineva Cerul!” “Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”

Craiova de azi nu mai are Cer. Și l-a furat singură, ori l-a ascuns, ori nu vrea să-l privească. Are însă un antrenor foarte bun care primește acum timp pentru acțiune.

Nu ar fi rău, poate și ceva fotbaliști. Altfel, Știința va rămâne în lumea ei, perfect imună la orice încercare de a reface drumul rătăcit altădată. Craiova e călătorul din noaptea de Ajun care are impresia că știe unde vrea să ajungă, dar care a uitat de unde a plecat. De aia nici nu ajunge nicăieri!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google