”Cred că patronul lui Sepsi nu-i român, altfel nu se explică...”. Ștefan Beldie, despre motivele dezastrului de la Sfântu Gheorghe: ”Echipa se putea salva și în aceste condiții”

Chiar peste faptul că Dinamo s-a transformat dintr-o formație care, anul trecut, nu bătea pe nimeni decât cu o uriașă greutate, într-o echipă care reușește să pună în dificultate orice adversar din Liga 1.

Nici măcar poziția din clasament și jocul dezolante ale Rapidului, după al 3-lea an de investiții masive ale acționarilor, nu se compară ca eșec-surpriză cu ce s-a întâmplat cu formația lui Laszlo Dioszegi.

De ce este în mod real șocantă retrogradarea lui Sepsi

Căderea echipei din Sfântu Gheorghe surprinde nu atât prin faptul că, valoric, este o echipă care, o bună parte din acest sezon, s-a bătut cu șanse reale la intrarea în play-off sau care a început play-out-ul ca favorită la câștigarea locului de baraj pentru Conference League.

Este vorba despre nivelul de finanțare pe care acest club l-a avut în acest sezon – aceste aproape 12 milioane Euro reprezintă mai mult decât dublul față de resursele financiare ale Sloboziei lui Mihalcea sau ale Oțelului lui Balint.

Mai mult și decât au avut U Cluj sau Dinamo, echipe care au prins lejer play-off-ul, iar în cazul ardelenilor va fi vorba inclusiv de o participare în Europa.

De asemenea, spre deosebire de situația de anul trecut de la Craiova lui Adrian Mititelu, altă echipă foarte bine finanțată în anul căderii, din comportamentul celor de la Sepsi nu răzbea ideea unei degringolade manageriale.

Adică, până la demiterea lui Dorinel Munteanu, era vorba de clasicii oameni serioși de la Sepsi, comparabili cumva cu echipele de unguri pe care oricine ar vrea să pună mâna când are de reparat un acoperiș sau altă lucrare de gen.

Și totuși, Sepsi a picat.

De ce a picat totuși Sepsi

Există variantele “spirituale” – “i-a bătut Dumnezeu că l-au dat jucătorii afară pe Dorinel Munteanu”.

Sau variantele “suspicioase” – “la câte blaturi au făcut cu FCSB, așa le trebuie”.

Sau variantele de-a dreptul penibile – “să nu mai facă altădată prostii cu CFR Cluj!”.

Dincolo însă de aberații, rămâne ideea că Sepsi și-a demis antrenorii inclusiv pentru că jucătorii aveau niște probleme cu antrenorii. Ori pentru că aceștia erau percepuți ca dificili – cazurile neamțului Stork și ale lui Dorinel Munteanu, ori pentru că antrenorul era prea civilizat în comportament ca să inspire suficient respect profesional – cazul lui Suciu.

Acum, jucătorii n-au ajuns în situația de-a fi nemulțumiți de antrenori pentru că așa s-au născut ei, nemulțumiți. Au ajuns în situația aceasta pentru că domnul Dioszegi a intrat în panică în diverse momente grele. Și panica sa a dus la decizii pe care e posibil să le regrete azi – de la cazarea fotbaliștilor la Brașov și până la consultarea jucătorilor în ceea ce privește evaluarea antrenorilor.

Atenție, echipa se putea salva chiar și-n aceste condiții, dar cred că singurele lecții pe care noi, oamenii, avem tendința de-a le respecta aproape întotdeauna sunt cele dureroase.

Cele pentru care plătim.

Iar patronul celor de la Sepsi va plăti în cel mai clasic stil cu putință – va merge în Liga a 2-a, unde va fi nevoit să asigure un buget de cel puțin 3 milioane Euro ca să promoveze, fără să mai aibă aceleași surse de venit pe care le avea la Liga 1.

De altfel, toate echipele private din liga secundă sunt adevărate găuri negre din punct de vedere financiar. Dacă joci acolo și nu ai obiectiv promovarea, pierzi bani cu nemiluita.

De la încălcarea cuvântului la cuvintele demnității

Când l-a vândut pe Ștefănescu la FCSB, după ce promisese că nu va face acest lucru sub nicio formă, ideea de onoare a zburat rapid de pe umărul domnului Dioszegi.

Am scris atunci despre ce putea face ca să nu iasă atât de rău pe cât a ieșit.

Remarc însă astăzi că modul în care patronul lui Sepsi s-a despărțit de Liga 1 este de-a dreptul impresionant: niciun reproș legat de arbitraj, nicio agățare de vreun dușman imaginar.

Omul a mulțumit tuturor partenerilor de competiție și a constatat, cu o candoare aparte, că cei 8 ani petrecuți în primul eșalon au fost niște ani care au meritat cu adevărat trăiți.

Măcar un soi de depresie clasică să fi văzut, niște promisiuni războinice din categoria “fotbaliștii sunt niște lepre”, niște tânguiri obișnuite în astfel de momente.

Cum să ai fază controversată de penalty în ultimele minute ale meciului cu Slobozia și să nu ceri ce ți se cuvine? Unii plâng după cornere sau chiar auturi (cazul Stoican), și tu să spui senin că nu din cauza acelui penalty nedat ai picat?
Mai mult, să remarci tu însuți că Slobozia a câștigat de 3 ori în disputa cu Sepsi în acest an, în loc să-i lași pe ialomițeni să evidențieze asta...

Ceva nu se leagă.

Ajung chiar să-l bănuiesc pe domnul Dioszegi că nu-i român.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google