Editorial Adrian Florea pe un subiect sensibil: Cât de mare a fost, de fapt, Lăcătuș? Și dacă a fost mare, de ce a eșuat și în Italia, și în Spania?

Dacă dragostea necondiționată a ultrașilor roș-albaștri e de înțeles, se pune întrebarea cât de îndreptățite sunt reproșurile celor care acuză că Lăcă a fost doar un excelent fotbalist de uz intern, care a dat însă chix imediat ce a ieșit din schemele și atmosfera ce transformaseră trupa militară într-o forță continentală în a doua parte a anilor '80.

Pentru o apreciere cât mai obiectivă a carierei de stranier a lui Lăcă trebuie pus totul în contextul primilor ani de după Revoluția din 1989.

Niște ani în care se schimbau reperele întregului fotbal mondial, dar în care se modificau mai ales statutul și mentalitățile unor jucători ce abia ieșiseră din comunism.

"Eu nici n-am prea vrut la Fiorentina"

Niște jucători care se treziseră practic peste noapte cu sute de mii de dolari în conturi și care renunțau cu greu la aerele de primadone protejate până mai ieri de Valentin Ceaușescu ori de generalii din Securitate.

Lăcătuș a făcut saltul în Serie A, la Fiorentina, în vara lui 1990, după 7 (da, 7!) stagiuni glorioase cu Steaua. "Dubla" din poarta lui Dasaev, de la Mondialul italian, i-au deschis larg alte porți, ale celui mai tare campionat din lume la acea oră.

Deși s-a speculat că ar fi existat o propunere de transfer și de la Barcelona, șefii clubului din Florența au fost mai insistenți și, în schimbul a trei miliarde de lire italiene, aproximativ 1,5 milioane de dolari, și-au asigurat serviciile românului în vârstă de 26 de ani pe atunci.

Sincer, eu nu am fost foarte convins să mă transfer la Fiorentina. Dar în '90 toată lumea pleca în străinătate, așa că am plecat și eu la prima ofertă. N-a fost decizia cea mai bună Marius Lăcătuș, pentru goal.com

Fiorentina tocmai traversase cea mai zbuciumată vară din istorie.

Mai întâi a tremurat până în ultima etapă să nu retrogradeze, un singur punct făcând diferența între Serie A și Serie B.

Apoi, a pierdut finala Cupei UEFA chiar în fața rivalei de moarte din Torino, 0-0 și 1-3 cu Juventus.

După care și-a vândut superstarul, pe Roberto Baggio, cui altcuiva decât aceleiași "Bătrâne Doamne", stârnind un autentic război civil în oraș.

Și, ca tacâmul să fie complet, s-a ales și cu un nou proprietar, Mario Cecchi Gori.

Un producător de film priceput să facă pelicule de mare artă cu Sophia Loren sau cu Gina Lollobrigida, dar care înțelegea din fotbal mai puțin decât înțelege Gigi Becali.

"Lazaroni îl aștepta pe Protasov, nu pe mine"

Cam în acest haos a plonjat Marius al nostru în 1990.

Adăugați aici diferențele lingvistice, de cultură fotbalistică, plus presiunea mediatică imensă de a fi "noul Roberto Baggio" al formației toscane.

Plus un antrenor, brazilianul Sebastião Lazaroni, care nu a știut, poate nici n-a vrut să-l cocoloșească pe Lăcă așa cum o făcuseră Ienei sau Iordănescu în Ghencea.

Lazaroni avea alte planuri. Mi-a zis încă de la început că el l-a vrut pe Protasov, un vârf veribabil, și s-a trezit cu mine pe cap. M-a susținut, nu pot să-i reproșez mare lucru, însă nu m-a folosit extremă, cum îmi plăcea mie, ci atacant, iar eu nu suportam să joc cu spatele la poartă Marius Lăcătuș, pentru goal.com

Marius n-a fost obligat să evolueze chiar "9" clasic, că acolo era Borgonovo, ci mai degrabă ca al doilea vârf.

Și, în ciuda faptul că galeria și întreaga urbe îl adoptaseră imediat, randamentul internaționalului român a fost departe de așteptări, foarte departe.

A dat numai 3 goluri în 26 de apariții în tricoul viola și a sfârșit prin a deveni ținta ironiilor jurnaliștilor peninsulari, care în partea a doua a sezonului scriau că "Lăcătuș e titular fix la Fiorentina, cel mai fix titular al băncii de rezervă!".

Atitudinea agresivă a gazetarilor italieni era justificată și de refuzul "Fiarei" de a dialoga cu ei.

Sunt celebre momentele de după victoria cu Atalanta (3-1), când Lăcă a marcat de două ori, însă la final a respins cu obstinație orice strădanie a reporterilor de a-i smulge măcar o declarație de complezență.

Pe acest fond, divorțul din 1991 a venit mai mult decât firesc.

Deși Mircea Lucescu a încercat să-l ia la Brescia, Marius a decis să schimbe aerul.

S-a dus în Spania, la mai modesta Real Oviedo.

Care, totuși, era calificată în Cupa UEFA și dorea să-și întărească lotul pentru a nu se face de râs în Europa.

Antrenorul Javier Irrureta se declarase un admirator al lui Lăcătuș, Primera Division era un campionat mai puțin tacticizat decât Serie A, pretențiile tribunelor ceva mai mici, deci toate ingredientele pentru ca "șeptarul" naționalei să strălucească din nou.

Din nefericire, n-a fost să fie, chiar dacă, per total, cifrele au fost mai bune în Spania.

În doi ani petrecuți în capitala Asturiei, "Fiara" a disputat 57 de meciuri, în toate competițiile, și a marcat de 7 ori.

A bătut Madridul din pasa involuntară a lui Hagi

Cea mai importantă reușită a venit pe 9 mai 1992, când micuțul Real din Oviedo a învins marele Real din Madrid.

Intrat pe gazon în minutul 85, Marius a dat lovitura de grație în secvențele de final ale partidei.

Atunci a profitat de o greșeală a lui Gică Hagi, venit în careul propriu să-și ajute colegii din apărare, și a înscris unicul gol al confruntării.

În rest, prestații anonime și mulți nervi.

Cum s-a întâmplat și la returul cu Genoa (1-3), din turul 1 al Cupei UEFA, când a provocat un scandal imens pe teren și a sfârșit prin a fi eliminat, după ce s-a îmbrâncit și cu arbitrul!

Astfel, după o stagiune neagră la Fiorentina și două gri la Oviedo, Lăcătuș decide să se întoarcă definitiv acasă.

Evoluțiile aproximative din străinătate îl făcuseră să piardă aproape total și contactul cu naționala.

În 1993, de exemplu, a fost chemat de Cornel Dinu la numai două acțiuni.

Una dintre ele, catastrofa de la Kosice, 2-5 cu Cehoslovacia, care i-a fost fatală lui Mister.

Pe banca primei reprezentative venea bunul său prieten Anghel Iordănescu.

Puiu l-a sfătuit și el să revină la Steaua, ca să reintre în formă și să prindă lotul pentru Mondialul din SUA, unde urma să ne califice.

Și "Fiara" s-a întors.

Și a scris istorie alte 7 (da, 7!) sezoane.

Nici n-a mai contat că Iordănescu l-a trădat și nu l-a luat în America.

Era din nou printre ai lui.

Era din nou iubit.

Era din nou fericit.

La mulți ani, Marius Lăcătuș!

În Italia erau așteptări enorme de la mine. Lumea voia să-l fac uitat pe Baggio, însă comparația cu el era nedreaptă. El era italian, cunoștea campionatul, eu veneam din România comunistă Marius Lăcătuș, pentru goal.com

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.