Nea Johnny, asta s-a mai întâmplat pe la noi. Cristian Munteanu face o reverență în fața lui Ion Cupen
Galerie foto (1 fotografii): Nea Johnny, asta s-a mai întâmplat pe la noi. Cristian Munteanu face o reverență în fața lui Ion Cupen
Cristian Munteanu | Publicat: 17.07.2024 16:01 | Actualizat: 17.07.2024 17:31
Acum zece ani se stingea din viață unul dintre cei mai înzestrați ziariști sportivi pe care i-a avut România. Ion Cupen, alături de Ioan Chirilă și Radu Cosașu, a însemnat unul dintre vârfurile jurnalismul scris cu har.
Toate poveștile au un sfârșit. El este “a fost odată ca niciodată”. Din momentul în care pornește fuiorul a se-nvârti, altul, al altei vieți, se chircește, golaș, pe podea. Dar dumneavoastră știați asta mai bine decât mine. Infinit mai bine.
Am fost la EURO 2024, nea Johnny. Unii spun că a fost o aventură “istorică”. Poate am privit eu greșit această națională. Prin lupa Gulliverilor. Am învins Ucraina, atât. Am fost demolați de Belgia și Olanda, iar cu Slovacia de abia am scos un egal. Am ajuns în optimi. O fi bine, o fi rău? Apropo, au fost 24 de echipe la acest European.
Ce am avut, însă, este atitudine. Am intrat pe teren semeți și curajoși, fără complexe. Dar ne-am descoperit limitele pe parcursul meciurilor. Lumea a fost extrem de entuziasmată de aceste rezultate. Repet, s-a folosit cuvântul “istoric”. Mă întreb ce ai fi scris, nea Johnny, despre Euro 2024.
Nostalgia e boala incurabilă a inimii
Am fost egalii lui Maradona, în 1990, și l-am învins în 1994. Ce bine e când nu trăiești întâlniri providențiale. Orice înțelegere tacită cu omul care-ți vinde castraveți poate fi un eveniment.
N-a fost o catastrofă, dar nici nu a fost vreo performanță colosală. Dar, pentru poporul aceasta, legănat doar în hamacul extazului și al dramei, nu e important echilibrul. Am condus un vals, nea Johnny, iar apoi am fost la cheremul altora. Doar preocupați să nu-i călcăm pe pantofi.
Da, știu că avem limite. Știu că Hagi și ceilalți au făcut peste 60 de ani. Că nostalgia e boala incurabilă a inimii. Dar, în clipa în care îți accepți limitele, mai lupți împotriva lor?
Leo Messi a mai luat un trofeu. Al 45-lea. Record. Și e campion mondial. Și dublu câștigător al Copei America. Cinci milioane de argentinieni au ieșit pe străzi în 2022. În inima care aparținea lui Diego s-a făcut loc și pentru Leo. Și știm ce greu e să-ți faci zei noi atunci când cei vechi nu te mai pot dezamăgi. Nu că n-ar fi făcut-o suficient în timpul vieții.
Michelangelo mai dădea o daltă la Pieta
De fapt, nea Johnny, îmi e dor. De dumneata. De Andrei Bălan. De oamenii care puneau mărgăritarele după formă, după reflexii, ca poveștile să seducă. Acum, cuvintele sunt înlocuite de emoji-uri. Mă întreb deseori ce ai fi crezut despre lumea asta, care pare ca Făt-Frumos. Se schimbă în 10 ani cât altele în 100.
M-am întâlnit cu Marius Mitran. După vreo 15 ani. Mai avem puțin și eram ca în romanul lui Dumas. Am stat de vorbă vreo cinci ore. Îl știi matale, cu har. Nu știi dacă îți face mai mult bine să-l citești sau să-l asculți. Mai bine ambele. Dar l-am simțit și pe el, nea Johnny, trist. Atlantida lui se cufundă, încet, apăsată de lumile fără biblioteci ale celorlalți.
Îmi amintesc de zilele în care mă ocupam de pagina 4 a ProSportului și mă sunai de cinci ori după ce editorialul dumitale era în pagină. În prealabil, mă întrebai cum mi se par frazele meșteșugite. Eram fermecat. Apoi, în convorbirile telefonice, mai schimbai câte ceva. “Muntenică, aici sună mai bine așa”. Era ca și când Michelangelo, în prag de vernisaj, mai dădea o daltă la Pieta, deși ea era, oricum, perfectă.
Nu știam, atunci, nea Johnny, cât de mult au oamenii nevoie de povești. Regate întregi au fost întemeiate pe povești. Sau măcar cele care au ajuns până la noi. Și, să fim serioși, de ce altfel ai ridica un regat? Pentru a se nărui odată cu zidurile sale?
Deci, recunosc, îmi e dor. Erai degrabă vărsătoriu de sânge, dar, deopotrivă, atent și empatic. Editorialele au ars. Nu sunt pe internet, Alexandria modernă. Dialogurile noastre despre Sorescu s-au destrămat și ele pe fuiorul uitării.
Iartă-mă, nea Johnny. Am crezut că ești etern. Sau eram eu prea tânăr ca să înțeleg nemurirea.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
