”Curajul nu e chiriaș în inima Mariei Olaru”. Cristian Munteanu, rânduri emoționante despre fosta campioană olimpică după dezvăluirile făcute pentru iAMsport.ro
Galerie foto (1 fotografii): ”Curajul nu e chiriaș în inima Mariei Olaru”. Cristian Munteanu, rânduri emoționante despre fosta campioană olimpică după dezvăluirile făcute pentru iAMsport.ro
Cristian Munteanu | Publicat: 09.06.2024 10:30 | Actualizat: 10.06.2024 19:48
Maria Olaru a acordat un interviu iAMsport.ro în stilul ei caracteristic: franc, onest, profund. Dacă România ar mai fi avut, sau ar mai avea, câțiva campioni care să iubească sportul pe care l-au practicat atât de mult încât să-i arate și minusurile, pentru ca acestea să fie corijate, sunt sigur că am ajunge din nou, cel puțin la gimnastică, acolo unde am fost.
Puiul de veveriță se agață de degetul Mariei Olaru. Sunt patru, iar fosta gimnastă i-a hrănit din 3 în 3 ore vreme de o săptămână, de când i-a găsit căzuți din cuib și i-a luat din pădure în timpul unei ploi aducătoare de viață sau moarte, depinde de care parte a destinului te afli.
Mihai, fiul Mariei, e un barometru al fiecărei respirație a fragilelor vietăți. Vrea să se facă, atunci când va fi mare, medic veterinar, semn că empatia nu sare departe de trunchi. Mai are o idee, aceea de a deveni paleontolog. Îl fascinează dinozaurii.
Cum am mai fi închis ochii atunci?
Până la urmă, mă gândesc, și jurnaliștii sunt tot un fel de paleontologi ai spiritului uman. Săpăm în oameni după ce știm mai bine. Câteodată cu cinism, pentru, poate, un bine mai mare. Al altora.
Maria și-a spus povestea în cartea apărută acum 8 ani, “Prețul aurului. Sinceritate incomodă”. Dacă era născută în SUA, cartea ar fi fost bestseller și fosta sportivă – știu, Maria, că ești mai mult decât atât - ar fi fost milionară în euro. Aici, i-a adus numai necazuri. Așa e când spui direct sau lași să se înțeleagă secretele unei caste putrede, dar ambalate strălucitor.
Am stat acasă, am aplaudat, am lăcrimat, dar nu ne-am pus niciodată problema a ceea ce îndură aceste copile. Poate nu ne-a interesat suficient de mult, poate intuiam ce se află dincolo și nu voiam să știm, să fim părtași. Cum am mai fi închis ochii atunci?
Nori albi s-au adunat în albastrul ochilor Mariei de mai multe ori pe parcursul acestui interviu. Au stat acolo până femeia s-a reechilibrat pe o bârnă a sorții care a dus-o acolo unde și-a dorit, la liniște.
Maria Olaru a luptat cu... puneți dumneavoastră ce cuvinte doriți aici. Toate se potrivesc. Cu ideea că nu e suficient de bună, că nu mai poate, că nu va câștiga, că e proastă, că o să ajungă rău. Pe rând, le-a demontat. Cu muncă, cu migală, curiozitate și dorința de a-și depăși limitele. Regretă doar că a depășit limita covorului de la solul din Sydney. Una dintre cele 3 erori. Dar și asta-și asumă fără rezerve.
Olaru poate fi lovită, făcută bucăți, dar trebuie să știi că se va întoarce și mai puternică, și mai închegată. Așa ajunge și sticla ceramică, arzând la mii de grade Celsius.
Îmi doresc ca Maria să inspire
Mariei nu-i prea plac paleontologii deghizați în jurnaliști. Știe ce vor de la ea, însă Olaru nu mai este în același loc ca acum 8 ani, când a scris cartea ce trebuia, și în parte a făcut-o, să zguduie temelia gimnasticii românești. Adică palma. Nu, nu a gimnastelor, ci a antrenorilor. Pe obrazul unor copile.
Ziariștii știu, câteodată, să apese cât trebuie în cutele pământului pentru a scoate la lumină istorii zăvorâte în spatele privirilor aprige. Alteori apasă prea tare.
Curajul, care i-a fost prieten fidel atâția ani, nu a plecat. Sălășuiește în Maria, în continuare, dar instinctul de conservare a devenit mai puternic. Nu mai e singură, ci are un fiu, Mihai.
Dialogând cu Maria există pregnantă senzația că dincolo de cuvinte se află stări la care nu ai acces. Că știe mai multe decât spune. Rămâne în gardă, semn al nesiguranței inoculate de antrenori în anii de gimnastică. Sau semn al faptului că a stat atât de mult timp într-un carusel care s-a învârtit în jurul lunii, de cele mai multe ori în partea ascunsă a acesteia.
Puii de veveriță, lipsiți de mama lor, de căldură, de nutrienții necesari, devin, pe rând, stane de piatră sub privirea unei Meduse imaginare. Maria Olaru le-a oferit o săptămână în plus.
Știe cum e să fii neputincioasă în fața umbrelor din viață. Pentru că unii oameni, indiferent de statutul lor social, asta sunt, doar umbre. Dar la fel de bine știe ce înseamnă să rămâi vertical. Chiar dacă toate mingiile medicinale pe post de vorbe te izbesc neîncetat. În plex.
Vreau să cred că povestea Mariei Olaru este a unui om căruia i-ar plăcea să-și primească locul pe care și l-a câștigat. Pe salteaua sălii de antrenament, prin băncile facultății, la pupitrul televiziunilor, la catedra universității.
Îmi doresc ca Maria să inspire. Chiar și când întrebările pe care le aude sunt incomode, extrem de incomode. Prețul sincerității va fi întotdeauna mai mare decât cel al aurului. Pe cel din urmă îl depozitezi într-o vitrină. Însă curajul nu stă doar în chirie în inima Mariei. Locuiește permanent.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
