”România lui Hagi”. Marius Mitran, elogiu pentru ”Rege” în ziua în care acesta împlinește 59 de ani

Hagi împlinește astăzi 59 de ani și noi, ceilalți, prinși cu atât de multă treabă, cu munca și cu viața, abia dacă ne amintim de el, când ne oprim, din mersul mașinii și al orelor, o clipă, pentru a-i spune, vorba poetului, pe Pământ și în gând, “La mulți ani!”.

Nu știm, din ce în ce mai mulți, din păcate, cine este Hagi și, cu atât mai puțin, cine a fost Gică Hagi. Computerele, Google, rețelele de socializare, chiar filmele recente, toate fac eforturi uriașe cu mintea noastră pentru a o convinge că România lui Hagi chiar a existat și că, împotriva oricărei evidențe, ea se poate întoarce.

Vine o zi...

Cât timp Hagi e încă în picioare, cât timp Gică încă muncește, România lui poate fi, din nou, a celor de azi și de mâine. Însă doar el crede asta, așa cum, pe vremuri, doar el credea că putem învinge Argentina, Anglia ori Columbia, pe Maradona, pe Beckham ori pe Valderrama.

Atunci, ne lua pe toți pe mantia lui și zbura cu noi până la cer și înapoi. Era frumos, nu?

Dar Hagi a îmbătrânit puțin, căci anii se tot adunau, și, dintr-o dată, nu a mai reușit să ne ridice pe toți, ca să-i învingem pe toți! Vă mai amintiți cântecul?

“Vine o zi, vine o zi, când se va sfârși! Nimeni nu va ști, nimeni nu va ști, oare când va fi?”. Plângeți? Să nu plângeți! Și pentru că ziua aceea să nu vină niciodată pentru noi, Hagi a inventat munca în fotbalul românesc.

Chinul, truda, ideile. Academia. Titlurile. Cupele. Campionii care creează campioni, la rândul lor. Azi împlinește 59 de ani și e tot la muncă. La muncă!

“Ați văzut voi vreodată un Rege în trening?”

Nu, Gică, nu am văzut pe nicăieri în lume și pe nimeni. În afară de tine.

De aceea acest text este despre muncă, iar nu despre regi. Despre Majestățile lor Diego Armando Maradona ori Marco van Basten, cu care te-ai duelat pe gazon, despre Înălțimile lor Johann Cruijff ori Mircea Lucescu, pe care i-ai avut profesori.

Colegii la film, Gică la muncă

Nu, nu e vorba nici de Stoicikov sau Romario, de Figo sau Guardiola, de Balaci sau Boloni, lângă care ai jucat. Nici despre Real Madrid, Barcelona ori Galata, nici despre Steaua Supercampioana Europei.

E vorba doar despre Pământul tău, Gică, numit România. Adică despre muncă și atât. Acum câteva zile am fost la o lansare de film, o peliculă minunată, despre Mondialele vieții noastre. Colegii tăi și păstrătorii amintirilor noastre au fost acolo. Tu, la muncă!

Pentru că, în timp ce oricare dintre noi, pământenii, am fi trăit o mie de ani din timpul împărțit cândva cu Maradona sau Butragueno, rostogolind amintirile la infinit, tu, Gică ai preferat să ni le lași nouă, martorii eterni ai unui fotbal de lux. Și tu te-ai gândit că România ta nu poate trăi din amintiri, ca a noastră.

Și ai înlocuit dicționarul numelor proprii de mai înainte, de la Maradona la Baggio, cu Ghiță, (vai, cât de prozaic), Ganea, Răzvan Marin, Drăguș, Alibec, Aioani, Cicâldău, Ianis al tău, Florinel Coman, Băluță, Mitriță, Borza, Nedelcu, Louis Munteanu, Mazilu, Manea și încă mulți.

Unii au fost inventați de tine, alții au fost făcuți campioni de tine, cu toții au ajuns în România de azi cu gândul tău că poate vor fi România de ieri.

“Hai, România!” se numește minunatul film despre ai tăi de atunci, Gică. Despre România ta.

Cât despre România noastră, a numelor comune care poate într-o zi vor fi mari, abia ce putem duce mâna la inimă, ca la imn, și să-ți spunem, ca altădată și ca întotdeauna:

La mulți ani, Gică! La mulți ani, România, oriunde ai fi!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google