Tot răul spre bine după plecarea lui Rădoi? Marius Mitran a radiografiat liderul Craiova: ”Ce a schimbat Coelho?”

Două luni mai târziu, noul s-a dovedit mai bun decât vechiul, și schimbând, și lăsând unele lucruri așa cum erau. Filipe Coelho a luat Craiova de pe locul 4, după o înfrângere acasă cu UTA, a treia în 16 etape, și a dus echipa pe primul loc, unde fusese timp de zece etape și cu Rădoi, până ca un mister, un necaz, ceva rău și neștiut să se întâmple și să se piardă puncte, nu puține, și elan, aproape tot.

De acolo, din acel tobogan cu pantă lină, a preluat echipa acest portughez, pe care îl bănuiesc a fi (nu am nicio informație!) mult mai aprins și mai temperamental decât Rădoi, fără însă a se devoala publicului încă. Probabil o chestiune de timp, nu de calcul, deși carisma, evidentă, nu ar exclude niciuna dintre variante.

Buuun! 16-2 este golaverajul Universității Craiova sub conducerea lui Filipe Coelho, cu 12 puncte din 12 în ultimele patru etape, și golaveraj aici de 13-0. Înaintea acestei serii de patru meciuri fuseseră cele două remize cu echipele din Cluj, pe care Știința ar fi meritat să le câștige la scor, și victoria de la Mioveni, cu FC Argeș.

Așadar, a schimbat sau nu Coelho ceva în modul de a se manifesta, exprima, juca această echipă? Și dacă da, pentru că eu cred că avem un astfel de răspuns, dacă suntem sinceri cu noi înșine, ce anume a schimbat?

Pentru că nu este vorba de eterna discuție din jurul celor trei fundași centrali, da, e clar că acolo nu a modificat nimic, cu excepția fragmentelor de meci în care umblă la linia defensivă, trecând din 3-5-2 în 4-4-2, cum s-au petrecut lucrurile și sâmbătă seara, cu FC Botoșani, când golul întârzia să vină.

Dar nu asta e foarte important în ceea ce Coelho a clădit, deja, la Craiova. Deși este și asta.

Ci transformarea structurală a minții băieților din teren. Atacul furibund uneori, din zilele în care Rădoi era pe bancă, mai mereu descoperit în apărare, vezi Sarajevo, Trnava, Dinamo, Rapid și încă altele, să nu uităm acel 3-0, 3-3 de la Arad, este astăzi un atac blindat. Craiova nu-și mai atacă adversarul, ci îl macină. Îl închide undeva și îl zdrobește.

Moara de la Giurgița, de care îmi povestea tata, și despre care a scris Păunescu, nu avea eficiența, acum 80 de ani, pe care o are retragerea Științei pe aliniamentul Teles-Băluță-Cicâldău-Mekvabishvili-Bancu. Acolo, Craiova își trage suflul, de acolo își lansează ofensiva, linia aia o pune între atacurile adverse și poarta lui Isenko. Așa se face că atunci când ajung, dacă ajung, față în față cu ultima linie de apărare, aceea mult pomenită de trei, adversarii abia mai au timp să înțeleagă unde sunt.

Mai țineți minte remarca lui Cristiano Bergodi, de săptămâna trecută, după Dinamo-U Cluj? “Azi am avut șansele noastre, câte au fost, cu puțină atenție…Sigur, Dinamo e extrem de puternică, dar principala favorită la titlu mi se pare Craiova. Acasă, la noi, nu am apucat măcar să ajungem la poarta lor…nu ne-au lăsat”.

Craiova post-Mirel Rădoi a atins acel punct rar de echilibru, semn al unor foarte bune echipe, în care atacul devine eficient în măsura în care e acoperit suficient de tot ce se întâmplă în spatele lui, nu în față. În față se mai ratează…

Sigur, Mailat a reușit să scape singur și a tras în bară, la 0-0, dar aceea a fost o scăpare, nu o problemă.

Craiova e altă echipă tocmai pentru că nu mai are probleme. Are ratări încă, are poate și un elan exagerat, pe care Mirel Rădoi a făcut bine că l-a creat acolo, (și tot el l-a pierdut!), dar mai ales are o siguranță pe care, ca martor de aproape, am văzut-o doar la generațiile ei foarte mari.

Sigur, am citit și am recunoscut dreptatea tuturor statisticilor din aceste zile, care explică în amănunt rolul lui Cic ori al lui Baiaram și Nsimba în mecanismul gândit de acest portughez cu pasul atât de apăsat și mereu pe gânduri. Așa e, nu mă îndoiesc că sunt corecte, factorul și sistemul, benzile și interioarele, culoarele și traseele, presingul avansat și atât de intens, toate sunt explicații corecte ale poziției din clasament, dar mai ales al jocului total al Științei.

Altceva însă e mai important decât toate acestea. Mai greu de ținut și infinit mai dificil de realizat în condițiile prelucrării din mers nu a unei echipe, că echipa era bună, ci a unui vis.

Marea schimbare reușită de Coelho atăt de eficient și de repede e această transă, aproape de natură hipnotică în care au intrat și joacă toți, de la Isenko și până la Luca Băsceanu și David Matei, convinși și ei, în ciuda vârstei fragede, ca să zic așa, marea schimbare așadar e în conștiința jucătorilor. De la o echipă care voia titlul, care anunța și chiar se bătea la titlu, la una care e CONVINSĂ că va lua titlul! Pentru Craiova de azi, totul e o chestiune de timp. Nu una de conjunctură ori adversar.

Cum? Respectând, desigur, ideile de care am amintit aici și eu, și alții. Dar, mai cu seamă, conectând fluxul gândirii acestor băieți la cel al Peluzei. Al oamenilor care au învățat să creadă și să aștepte și să rabde până la capăt. Până când o fi să fie.

Nu altul cred că a fost și este și destinul acestui antrenor portughez care știe ceva mai mult decât noi. Și cred că știe chiar mai mult decât toți. Cred că astfel i-a și hipnotizat! Și nu doar pe ei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google