Viața mea o-mpart alături de Voluntari! Marius Mitran scrie despre evenimentele neobișnuite din Giulești
Galerie foto (1 fotografii): Viața mea o-mpart alături de Voluntari! Marius Mitran scrie despre evenimentele neobișnuite din Giulești
Marius Mitran | Publicat: 12.12.2023 12:37 | Actualizat: 12.12.2023 12:37
Uneori, soarta te mai trage de mânecă și te oprește din iureșul pe care tot ea ți l-a provocat. Iar dacă te face să râzi, atunci râzi, prietene, nu se știe când se va mai ivi ocazia! Trăim în România și aici toate coordonatele lumii sunt date peste cap.
Aici nu se înțelege ce e clar, aici se interpretează în stil personal tot ceea ce e evident, aici e mai interesant să fie rău decât bine, aici nu dă bine să râzi! Tocmai de aceea, râzi!
Marius Mitran scrie despre criza de la Rapid
În poate cel mai bun film al tuturor timpurilor, Zorba dansează și se prăpădește de râs când sistemul lui de scripeți, cabluri și stâlpi se prăbușește și, odată cu el, și bruma de investiție a prea tânărului său “boss”.
Anthony Quinn, plaja din Insula Creta, regia lui Michael Cacoyannis, cartea lui Nikos Kazantzakis, dar, mai mult decât orice, muzica lui Mikis Theodorakis, fac din acea celebră ultimă scenă, cea mai frumoasă pagină de viață prinsă vreodată în vreo peliculă.
O lacrimă, un surâs, un cântec. O ironie, sigur. După 100 de ani de viață, ca să ne revenim și să ne întoarcem la ai noștri, unde nu ai voie să râzi, Rapid nu învinge pe nimeni de vreo patru, cinci meciuri. Iar în ultima săptămână, după 0-0 și eliminarea din Cupă cu CFR Cluj, ajunge să fie condusă cu 2-0 de FC Voluntari în Giulești.
Galeria, care a adus mai multe puncte echipei decât oriunde altundeva în țară, are un moment de maximă auto-ironie, și începe să preia firava scandare a celor câțiva suporteri ai oaspeților: “Viața mea o împart alături de Voluntari”!
"Viața mea o-mpart alături de Voluntari"
Pe stadion, undeva aproape de miezul nopții, în frig și deznădejde, brusc, oamenii încep să surâdă, apoi aplaudă ecoul amplu al Peluzei Nord, preluându-l: “Viața mea o-mpart alături de Voluntari “! Și iar, și iar: “viața mea o-mpart alături de…”
Am râs și eu, realizând că replica se trage din umorul clasic al Giuleștinei, pe care l-am trăit cândva în același loc magic, în coordonatele lui geografice, dar, mai ales istorice. “Geopolitice”, am spune azi. Vă mai amintiți? “Partidul, Ceaaaușescu, Româniaaaa!”, ca să se închidă gura securității din tribune și nu numai…
Dar delicioasa strigare “vino, Cami, peste noi, să ne dai și golul doi!”? Ce să mai spunem de insinuarea transferului imposibil între Puterea dictaturii și amărâții dintr-un popor care abia mai suporta: “De ni-l dați pe Valentin, noi vi-l dăm pe Damaschin!”
Transfer care, ce să vezi, nu s-a mai făcut, în ciuda faptului că… Dar mai bine să tac. Peluza Nord însă nu a tăcut și bine a făcut.
Papeau, golul campionatului
Chiar dacă Papeau a dat golul campionatului și a făcut 1-2, chiar dacă, în teorie, ar mai fi fost timp de ceva bun pentru Rapid, oamenii știau că nimic nu se mai poate schimba și așa a rămas.
La marile echipe, acolo unde anii de existență depășesc anii de viață ai oricărui suporter, lucrurile de acest gen se știu și se simt.
E foarte probabil ca efectul acestei ironii să se vadă în etapele următoare, când seria rea se va fi întrerupt și grație acestui surâs în plină iarnă. Pe principiul, “am râs până ne-au dat lacrimile!”
Pentru că ironia aceea ascunde, de fapt, în ea, o mare tristețe. Că echipa merită mai mult, că Emmers, Petrila și Rahmani, cei mai buni fotbaliști din câmp, nu pot juca de atât de mult timp, că uneori, în viață, ca să nu afle lumea că te doare, mai bine râzi, cânți și dansezi.
“Nu-i așa, boss, că ăsta e cel mai frumos dezastru pe care l-ai văzut vreodată”? Și Zorba își dă capul pe spate și râde, în timp ce pe acordurile de sirtaki ale lui Thodorakis o lume începe să creadă și să-și recapete speranța.
Sigur că la Rapid nu e un dezastru
Sigur că la Rapid nu e un dezastru, în definitiv, dacă învingea, echipa trecea pe locul doi, lucru care, teoretic, se poate întâmpla chiar de etapa viitoare.
Sigur că galeria nu și-a abandonat vreo secundă fotbaliștii, doar că pe oameni i-a durut spectrul gri și rece al înfrângerii. Atât. De mâine o vor porni iar împreună!
Diferența e că unii continuă să producă istorie în peluză, în timp ce ceilalți, purtați pe brațe de atâtea ori de primii, mai au ceva până să ajungă la statura primilor. Atât.
A, și încă ceva. Cum era vorba aceea a lui Winston Churchill, despre brava aviație britanică? “Niciodată atât de mulți oameni n-au datorat enorm atâtor de puțini oameni!”
În Giulești, sâmbătă, pe la 11 noaptea, situația nu era însă tocmai asta. Pentru că în Giulești, de un veac și mai bine, întotdeauna, atât de puțini oameni, cei de pe gazon, datorează enorm celor mulți. Care, pur și simplu, își împart viața.
În alb și vișiniu.
Ca și celebrul nea Gică, de altfel.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
