special Starul brazilian care i-a dat mingea printre picioare lui Maradona și l-a făcut “retardat” pe legendarul Pele. Cristian Munteanu îți spune povestea lui Romario

Romario este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din istoria Braziliei. Propoziție banală ca formă, dar atât de elocventă având în vedere inflația de mari jucători ”carioca” de-a lungul istoriei.

Pe de altă parte, nici nu cred că există poveste, bazată pe fapte adevărate, dar poate puțin înflorite de Romario, ca să-l descrie mai bine pe brazilian decât aceasta.

Atacantul juca pentru Vasco da Gama, primul său club profesionist. Meci cu Fluminese. Nu contează anul, ziua. Timpul e relativ pentru Romario. Spațiul, nu. În careu era stăpân. Hotărâse că nu va juca în ziua aceea. De ce? Nu mai ține minte. Colegii săi erau în cantonament, la stadion.

Romario era pe plajă, la volei și bronz. De dimineață. Dormise puțin pe nisip. Se lovise la un moment dat de paharele de caipirinha (n.r. – băutură alcoolică specific braziliană), însă ațipise la loc.

De pe plajă direct pe gazon

Spre seară i-a venit cheful de fotbal. Ăsta era Romario. Era artist înainte de a fi profesionist. Așa că s-a dus la Maracana. Direct. Colegii tocmai terminaseră prima etapă a încălzirii. Și-a sters picioarele de nisip, a pus jambierii, șortul, tricoul și a fost gata de meci.

Aveam atunci un puști, Marcelo. Tot atacant. Își adusese toată familia în tribune ca să-l vadă jucând. Am fost eu titular. Săracul… Romario, campion mondial ‘94

Romario a marcat două goluri în acea partidă, câștigată de echipa sa. Acesta era și secretul său. Ajungi la stadion, preferabil înainte de startul meciului. Tragi un tricou pe tine. Intri și dai goluri. Simplu. De fapt, nici nu e un secret. E doar un aliaj străin nouă, cei nebinecuvântați. O spune și Romario. “Când m-am născut, Dumnezeu s-a uitat la mine și a zis <El e alesul!>”.

Cu nivelul de siguranță pe steroizi, cum putea acest fotbalist să nu devină unul dintre cei mai buni atacanți ai tuturor timpurilor? Și, născut pe 29 ianuarie în Jacarezinho, a doua cea mai mare favelă (n.r. – cartier de case sărăcioase) din Rio de Janeiro, nici nu putea face abstracție de anii când Carnavalul era atracția anului. Deci fotbal și spectacol.

Dar, într-un peisaj sportiv dominat de Emerson Fittipaldi și de titlul său mondial în Formula 1, puștiul Romario se visa pilot. Iar părinții, Edevair și Manuela, îl încurajau. Deși, să fim sinceri, Edevair nu ar fi zis “nu” unei cariere de fotbalist a lui Baixinho (n.r. - Piticul).

Mai ales că, de pe la vreo patru ani, cel mic avea astm și nu se putea odihni în serile sufocante ale verii braziliene. Așa că tatăl îl lua de mână, Romario lua mingea în cealaltă, și se jucau 15 minute lângă șinele de tren.

Eram deja obsedat de minge. Doar faptul că o loveam puțin era suficient pentru a mă face fericit. Când ne întorceam acasă, dormeam ca o piatră Romario, campion mondial ‘94

Crescut pe stradă, atât ca fotbalist, cât și ca personalitate, Romario a început de la șapte ani să-și exerseze semnătura. Anticipa succesul pe care-l va avea și trebuia să fie pregătit.

După o scurtă aventură la Estelinha da Vila da Penha, formația antrenată de tatăl său, s-a mutat la Olaria FC. La doar 14 ani, a venit rândul celor de la Vasco da Gama să fie vrăjiți de abilitatea lui Romario. Pipernicit, cu picioarele subțiri, cel mic lăsa uluiți fundașii mult mai înzestrați din punct de vedere fizic.

Îl fortificaseră anii în care lucrase alături de tatăl său în construcții. Acesta muncea pentru a-i trimite la școală pe copiii săi, iar cei din urmă lucrau pentru a-și vedea visele devenite realitate.

În 1985, prestațiile lui Romario, de la echipa sub 20 de ani a celor de la Vasco, au fost remarcate. A prins un loc în lotul naționalei Under20 a Braziliei la Mondialul pentru tineret. Înainte să fi apucat să joace un meci, a fost trimis acasă. Urinase de la balconul hotelului unde era cazat.

Anul în care numele Roooomarioooooo a devenit mai lung decât al orașului Rio de Janeiro a fost 1987. Lupta pentru titlul din Campeonato Carioca s-a dat între Vasco și Flamengo, acolo unde star era Bebeto. Câștig de cauza a avut Romario, care a luat și titlul de golgheter.

Roberto Dinamite și Tita mă certau pentru că nu alergam prea mult. A venit Dunga și le-a zis: <Știți ce? Alerg eu pentru el. Lăsați-l să dea goluri, ok?>. Și asta s-a întâmplat. Dunga era băiat deștept, nu ca alții… Romario, campion mondial ‘94

De la Philips a venit lumina

Câteva selecții în naționala mare a Braziliei le-au confirmat scouterilor europeni că a venit timpul ca Romario să ajungă în Europa.

Concernul Philips, care sponsoriza PSV Eindhoven, voia să intre pe piața sud-americană. Așa că avea o rețea foarte solidă de căutători de talente. Și, cum nu puteau concura cu echipele mari pentru Zico sau Maradona, luau jucători tineri cu potențial de staruri.

Gruparea olandeză nu avea nevoie neapărat de atacanți. Înscrisese 117 goluri într-un sezon! Dar alte cluburi europene puseseră ochii pe Romario, deci trebuia înșfăcat. Brazilianul avea să se adapteze bine la Eindhoven, pentru cineva care privea fotbalul cu ochi de statistician.

Dar, pentru el, situația nu a fost una strălucită de la început. Până la 22 de ani nu locuise nicăieri în afară de Rio, acolo unde toată lumea îl cunoaștea. Plaja era aproape, discotecile la fel, fetele veneau acasă la el. Unele mai și plecau. Soare, nisip, fotbal. Repetiție, repetiție, repetiție.

Acum mă aflam într-un loc unde era întuneric și ger. Temperatura a ajuns la -17 grade o dată. Șaptesprezece! Poți să mă învinovățești că nu m-am antrenat? Am stat trei zile fără să ies din casă. Băieții și-au făcut griji pentru mine. Au bătut la ușa mea și nu am răspuns. Hibernam, frate! Romario, campion mondial ‘94

Întors în Brazilia, pentru Copa America din 1989, Romario nu știa că numele său va fi inoculat în conștiința comună a fanaticilor suporteri “carioca”. Însă, cel mai probabil, nici nu-i păsa.

Cu Argentina lui Maradona, campioana mondială en titre, a marcat un gol. Bebeto, altul. Diego nu a avut nicio șansă pe Maracana. Iar Romario nu a pierdut prilejul de a-l ridiculiza pe “El pibe d’oro”. I-a dat "craci", ca pe străzile din Rio, prilej pentru fanii brazilieni să-l ridice pe al lor până la picioarele lui Pele. Adică cel mai sus posibil.

¿Maradona vs. Romário? Sí, y el brasileño le tiró un caño a Diego. Fue en la Copa América 1989. Pedazo de archivo. pic.twitter.com/EIK9X5s9eS

— VarskySports (@VarskySports) January 29, 2024

Urma meciul decisiv, cu Uruguay. Romario a ascultat puțină muzică, și-a tras jambierii, a ieșit cu șireturile desfăcute. Pe stadion îl așteptau 148 de mii de oameni. Maracana era un uriaș ghișeu unde românii plătesc taxele. Scuze, Maracana!

În minutul 49, gol Romario. Cu capul, la 1,69m, dintre doi fundași centrali. Maracana era o pâlnie uriașă prin care Dumnezeu picură fericire pe gâturile celor 148 de mii de oameni. Brazilia câștigă cu 1-0 și se încoronează campioană a Americii de Sud. După 19 ani fără trofee.

Steaua află, pe pielea ei, cine e Romario în 1989. În turul secund al Cupei Campionilor Europeni, roș-albaștrii au câștigat meciul tur, scor 1-0, pe Ghencea. În Olanda, tot Lăcătuș a deschis scorul și cu 1-0 pentru români s-a intrat la vestiare.

Numai că, după pauză, s-a decis Romario să joace mai aproape de ce putea. Rezultatul final? 5-1 pentru Eindhoven, hattrick brazilianul!

Dacă vedea că sunt puțin mai nervos decât de obicei înaintea unui meci important, venea la mine și îmi spunea: <Liniștește-te, voi marca și vom câștiga>. Ceea ce este incredibil este că de 8 din cele 10 ori când mi-a spus asta, chiar a marcat și chiar am câștigat Guus Hiddink, antrenor PSV Eindhoven

La Mondialul din 1990, brazilianul nu a fost important pentru "selecao" din cauza unei accidentări care nu i-a permis să fie în formă pentru meciurile din Italia. Falcao, în anul următor, l-a lăsat în afara lotului pentru Copa America din motive disciplinare.

Romario se accidenta des, uneori cu adevărat, alteori doar pentru a da o fugă în Brazilia. Mai ales în perioada Carnavalului de la Rio. Modelul, nepatentat de el, avea să fie dus pe culmile gloriei de Ronaldinho și Neymar.

Pe cât de bine îi mergea în Olanda, pe atât de dificilă era viața la selecționata Braziliei. Chemat de Carlos Alberto Pareira pentru un amical cu Germania, Romario este “uitat” pe bancă. Atacantul spune răspicat, după partidă, că nu ar fi venit din Olanda dacă știa că nu joacă. Pareira îl interzice la națională.

Cel mai mare atacant din istoria Braziliei de după Pele nu putea rămâne o veșnicie la Eindhoven. Pentru 11 milioane de euro, Cruyff îl aduce la Barcelona. Mai mult decât atât, îi oferă tricoul cu numărul 10, atipic pentru un vârf al acelor vremuri.

I-am zis lui Cruyff: Vreau 11, nu 10. De ce vrei să mi-l dai mie?. Răspunsul lui? <Pentru că în echipa mea, cel mai bun fotbalist joacă mereu cu zece>. Ce mai puteam spune? Aveam să joc numai cu numărul 10. Cruyff ne arăta ce să facem la antrenamente. Era magie. Totul era simplu pentru el Romario, campion mondial ‘94

Primul sezon pentru brazilian a venit însoțit de lucruri familiare. O echipă care ataca cu fervoare. Plajă, femei, fotbal. Sfânta Treime a lui Romario. Doar o umbră. Finala Cupei Campionilor Europeni, când catalanii au pierdut cu 4-0 în fața Milanului.

Însă triumful din LaLiga a mai îndulcit din eșecul din Champions League. Acolo unde atacantul a fost esențial pentru Barcelona. Marcase 30 de goluri în 33 de etape în care a evoluat. Se pare că și pentru el erau simple lucrurile.

Romario a jucat un rol fundamental în viața mea. I-am călcat pe urme. Când am plecat din Brazilia, am mers la PSV, în Olanda, și apoi la Barcelona Ronaldo, campion mondial 1994 și 2002

Campionat Mondial marca Romario de Souza Faria

Anul 1994. Brazilia era foarte aproape de a nu se califica la turneul final al Campionatului Mondial din SUA. Urma meciul cu Uruguay, ultimul al preliminariilor.

Pareira și-a călcat pe orgoliu și l-a convocat pe Romario. Dacă nu o făcea, iar Brazilia pierdea, cine știe ce s-ar fi întâmplat cu el și familia sa.

Eram acolo ca să mă distrez, știi? Ei bine, asta, și pentru a dovedi ceva acelor nenorociți de antrenori. Puteți întreba pe oricine care a fost acolo și vă va spune că poate a fost cel mai tare meci pe care un fotbalist l-ar fi putut juca. Pe o scară de la 1 la 10, am primit 11 Romario, campion mondial ‘94

2-0, două goluri Romario. Era exemplul perfect de “cere și ți se va da”. Dacă totul ar fi mers bine pentru Brazilia în preliminariile Mondialului din 1994, atacantul celor de la Barcelona nu ar fi fost în lotul “selecao”.

Chiar dacă pe internet nu rămâi fără hârtie sau cerneală, să spunem repede povestea lui Romario până în finala cu Italia de la Mondial.

• Gol cu Rusia în grupe
• Gol cu Camerun în grupe
• Gol cu Suedia în grupe
• Pasă de gol cu SUA în optimi
• Gol și pasă de gol cu Olanda în sferturi
• Gol cu Suedia în semifinale

Cu Italia s-a lovit de un cuplu de fundași centrali cerebrali, agili, care erau șlefuiți în Serie A. Maldini și Baresi. Nici o zvârlugă precum Baixinho (n.r. - Piticul) nu s-a descurcat în fața lor.

Așa că Romario nu a mai marcat în timpul regulamentar, dar a făcut-o la loviturile de departajare. De la un proscris ajunsese eroul Braziliei. Roberto Baggio, care ratase, a făcut drumul invers.

Adrian Ilie l-a ținut pe bancă

Iar atacantul a făcut cea mai bizară mișcare pentru un specialist, dar cea mai naturală pentru firea sa. A mai stat un an la Barcelona, apoi, la doar 29 de ani, s-a întors în Brazilia, la Flamengo. Să nu uităm. Plajă, femei, fotbal. Sfânta Treime a lui Romario.

Dar cum banii se termină mai repede când stai toată ziua pe Copacabana și carnavaluri se fac săptămânal, Romario s-a întors în Europa. Valencia a plătit, în 1997, 2,5 milioane de euro pentru el.

Numai că aici a dat peste Adrian Ilie și Claudio Lopez. Doar 12 meciuri a jucat brazilianul pentru “lilieci”. A marcat și șase goluri, iar după alți doi ani s-a reîntors la Flamengo.

Asta și pentru că patronii celor de la Valencia îl aduseseră “peste capul” antrenorului Luis Aragones, un tehnician extrem de atent cu disciplina. Spaniolul a aflat de o petrecere neautorizată la hotel, iar brazilianul era deja în avion după câteva zile.

Spirala descendentă a continuat, Romario ajungând, printre altele, la formații precum Al-Sadd, Miami FC și Adelaide United. Banii au curs, golurile de asemenea. Și trofeele însă, precum cel de la Copa America din 1997, când a făcut un cuplu devastator de atac cu un alt “uriaș”. Ro-Ro, Romario-Ronaldo.

De la fotbal la politică

Baixinho (n.r. - Piticul), care a atins, conform propriilor calcule, 1.000 de goluri marcate, nu mai avea nimic de demonstrat în fotbal. Carnavalurile deveniseră și ele obositoare. Plaja era acolo, gata de o îmbrățișare fierbinte. Numai că Romario era altul.

Fotbalistul care-i spusese lui Cruyff că dă două goluri într-un meci cu Osasuna, dacă-l lasă să plece la Carnavalul de la Rio, lăsase locul unui barbat matur. Apropo, a dat trei cu Osasuna.

Happy Birthday to one of the most prolific strikers in football history, Romario. 🥳🇧🇷pic.twitter.com/94QvwohMuK

— LaLigaExtra (@LaLigaExtra) January 29, 2024

În urmă cu 18 ani, Ivy, fiica lui Romario, s-a născut având sindromul Down (n.r. – afecțiune genetică ce afectează dezvoltarea creierului și a corpului).

Cum foarte mulți fani i-au scris ca să-i spună că și ei au copii cu probleme genetice, puștiul care nu putea să doarmă din cauza astmului s-a făcut auzit înlăuntrul lui Romario.

Am intrat în politică pentru a lupta pentru oameni ca fiica mea, Ivy. Înainte de nașterea ei, nu văzusem niciodată cu adevărat oameni care să aibă vreun fel de handicap sau vreo boală rară. Nu are rost să fiu ipocrit aici - eram orb la problemele lor Romario, campion mondial ‘94

Pe 19 februarie 2014, fostul atacant al Braziliei a anunțat că va candida la un loc în Senat. Pe 5 octombrie a primit cele mai multe voturi ale unui politician ce reprezenta statul Rio de Janeiro.

După trei ani, Romario a părăsit Partidul Socialist Brazilian și a devenit președintele filialei din Rio a partidului Podemos. În 2021, a plecat la Partidul Liberal.

Careul era locul său de joacă

Neînfricat, cu un centru de greutate jos, care-l făcea capabil de mișcări ca ale unui titirez, Romario poate fi descris, ca stil de joc, fiind o combinație între Gerd Muller și Maradona. Flerul uriș al germanului în careu și inventivitatea, forța, argentinianului. Capabil să joace la fel de bine și ca atacant ce coboară între linii și precum vârf de careu, în ciuda înălțimii sale.

Eram un tip diferit înainte, iar lumea fotbalului era un loc diferit. Am venit din nimic. A trebuit să lupt atât de mult pentru a ajunge în vârf și am sfârșit prin a-mi revărsa toate emoțiile. Orice făceam, bun sau rău, venea din inimă Romario, campion mondial ‘94

Da, Romario a fost un înfumurat. Mersul îl dădea de gol. Apoi, dacă deschidea și gura, era prăpăd. Este singurul brazilian care l-a făcut “retardat” pe legendarul Pele și nimeni nu încearcă să-l înece în apele Copacabanei. Apoi, însă, intra pe teren și magia de acolo îl transforma.

Pentru Romario, terenul de fotbal era confesional. Intra păcătos și ieșea sfânt. Tot cam înfumurat. Altfel cum să îți permiți fie și doar gândul de a-i da mingea printre picioare lui Maradona. Adică Dumnezeului.

Romario cool fucka. In his words no better players then him but Maradona and Pele. Loved this guy as a striker! pic.twitter.com/lEAOmpb3tW

— Gym Guy (@A_GymGuy) January 30, 2024

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.