EXCLUSIV | Maria Olaru: “Am fost pusă la zid. Pentru ce?” Campioana olimpică vorbește cu sinceritate despre momentele dificile pe care le-a traversat în viață

Cu rochia corai și părul prins, Maria Olaru pare că pășește acum dintr-un TV al anilor 2000. Nu se simt anii care au trecut peste ea. Aerul distins al fostei mari gimnaste nu trece neobservat. Lasă o urmă densă, precum mirosul cafelelor din prea multele reclame trase la indigo.

Maria a șocat lumea sportului românesc atunci când a publicat cartea <Prețul aurului. Sinceritate incomodă>, în 2016. Dacă în rândul cititorilor a fost un adevărat succes, tirajul epuizându-se, o anumită partea a lumii sportului nu a primit-o ca pe un document al unor vremuri în care copiii erau doar unelte cu care se săpa după aur. Ci s-a simțit lezată de volum.

Maria Olaru, pentru unii, a încălcat una dintre regulile nescrise ale castei: <Niciodată nu dăm din casă>. Pentru cei mai mulți, însă, a fost una dintre vocile care s-a auzit cel mai răspicat. Cel mai curajos. Care a sfâșâiat cortina și a lăsat lumina să pătrundă până în culise. “Nu m-am răfuit cu nimeni, doar am povestit ce am trăit”.

Maria Olaru: "Aur și cioco"

În prima parte a interviului acordat lui Cristian Munteanu, senior writer iAMsport.ro, Maria a vorbit despre abuzurile cu care s-a confruntat în viață.

Probabil că dorința de a înțelege e una dintre calitățile care au transformat-o pe Maria Olaru dintr-o sportivă de succes într-un om care s-a descurcat apoi oriunde a ajuns. Și acest lucru i l-a transmis și fiului ei, Mihai.

Bună ziua, Maria. Ai descoperit puterea cuvintelor de mică. Relația ta cu prima antrenoare s-a schimbat în clipa în care a găsit o casetă înregistrată de tine. Ce conținea?

Era modalitatea mea de a verbaliza tot ce mă frământa, fiind doar eu cu mine. Încercam să fac tot posibilul pentru a rezolva temerile care mă preocupau.

E bine să privești oamenii dincolo de meseria pe care o au. Sau, cum eram noi, dincolo de sport. Fiecare are o poveste care te pot surprinde. Unii au traume, iar cumva de aici se și conturează caracterul lor. Cred că din acel moment au devenit mai îngăduitori și și-au îndreptat atenția mult mai mult asupra noastră.

• Maria Olaru a ținut jurnale pe tot parcursul anilor ei din gimnastică. Acolo și-a notat, de la 7 la 18 ani, gânduri, sentimente, povești, care au produs o impresie puternică asupra ei

Visai aur și cioco’, asta spui la un moment dat. Asta mi-a adus aminte de o poveste a lui Djokovic, care a declarat, că, după un Australian Open câștigat, și-a dat voie să mănânce un cubuleț de ciocolată. Mi se pare extrem de tristă dorința ta de atunci. E un drum atât de însingurat până în vârf?

Orice ai alege, în orice îți dorești să performezi în viață, există un efort și preț. Eu, la vârsta respectivă, tânjeam după astfel de momente. Era un pic de răsfăț. Dar drumul ales era știut de mine. Mi-l asumasem.

Gândul la plăcerea vinovată a unei bucățele de ciocolată era întotdeauna prezent. Efortul fizic, dorința firească, ne ducea în permanență la pofta de dulce.

Dar această formulare, <aur și cioco’>, vorbește și despre dualitatea deja existentă între sportiva de performanță și copilul ce încă erai.

Da, este linia aceea fină între cele două stări. Conștientizezi că, fără aceste eforturi, nu ai cum să ajungi unde îți dorești. Multă cioco’, lipsă aur (n.r. - râde).

Copila care eram nu a încetat să existe în mine și nici nu mi-aș dori asta. Chiar și acum savurez o ciocolată cu maximă plăcere (n.r. - râde).

• Mihai, copilul Mariei Olaru, a petrecut noaptea de 31 mai spre 1 iunie la școală, acolo unde învățătoarea a strâns toți elevii din clasă la o petrece în pijama, la lectură, la film, la joacă. Maria a stat până la 3 dimineața ca să-i facă o prăjitură cu lămâie lui Mihai. Preferata lui.

Trebuie să nu ai ca să poți aprecia la adevărata valoare când ai?

Cred că, în general, oamenii evoluează când nu au și își doresc, dar și atunci când suferă. Asta ar trebui să ne schimbe din temelii.

Maria Olaru: "Oamenii mai și clachează"

Ce ai văzut atât de înspăimântător în China, la primul tău turneu internațional? Cum se comportau antrenorii asiatici cu fetițele de 4-5 ani? Dacă nu ai fi văzut asta, ai mai fi fost la fel de îngăduitoare cu antrenorii tăi?

Unii prieteni îmi spun că la “empatie”, cuvântul din DEX, ar trebui să existe și poza mea lângă. Am simțit cum m-a invadat neputința. Mă gândeam ce putea fi în sufletul lor. Cred că m-a ajutat, da, să fiu mult mai îngăduitoare cu antrenorii mei.

După revenirea de după accidentarea de la genunchi, Mariana Bitang voia să te facă să te retragi? “Astăzi iarăși am fost dată afară de la antrenament” – scriai în jurnalul tău.

E important să știi că în aceste momente că ai sprijin. Să-mi fie cu iertare, însă nu l-am simțit și nu l-am avut. Dar puterea există în noi. Mi-am demonstrat asta de nenumărate ori.

Am descoperit ulterior că ești mai puternic singur. Lucrurile mari le faci, e adevărat, în echipă. Dacă fiecare piatră de la temelia unei piramide e solidă, atunci construcția va rezista.

• Mihai, 9 ani, are o bibliotecă impresionantă deja. Cartea pe care o citea când am ajuns la Timișoara este “Crăciunozaurul”, o alegere perfectă pentru cineva care este pasionat de dinozauri și vrea să se facă paleontolog. Sau arheolog. Sau speolog. Nu s-a decis încă. E la vârsta căutărilor.

După titlul mondial – individual compus - de la Mondialul din Tianjin, Mariana Bitang ți-a spus: “Olaru, de acum încolo, când trebuie să-ți dau vreo indicație, trebuie să ridic 2 degete?” – Ai simțit admirație sau ciudă pentru că reușisei?

Ceea ce era firesc s-a întâmplat. În primele două competiții, calificări și finala pe echipa, am ieșit, neoficial, pe primul loc. Oamenii mai și clachează, dar eu nu am făcut asta. Știu clar ce am simțit, dar nu cred că mai este atât de relevant.

Voiam doar să-mi fie apreciate meritele. Ne place sau nu, nu a fost deloc întâmplător acel titlu.

Maria Olaru: "Pe ele nu se adună niciodată praful"

Deveniseră mai importante cuvintele de sprijin, de apreciere, decât medaliile?

Da… cuvintele sunt magice, pot ridica un om sau îl pot doborî. Pe mine m-au atins vorbele și de aceea am grijă, atât în creșterea copilului meu, ci și cu cei apropiați, pentru că, uneori, fără să vrei, alegi cuvintele nepotrivite. Cele care rănesc.

Medaliile sunt o confirmare a valorii unui sportiv, dar cuvintele rămân.

Și medaliile...

Da, și ele, deopotrivă. Dar pentru câteva minute. După ce te dai jos de pe podium revii la realitatea de zi cu zi și tot la cuvinte ajungi. Pe ele nu se adună niciodată praful.

• Maria Olaru a obținut, în 1999, o performanță pe care nici Nadia Comăneci nu o are în palmares. A devenit doar a doua gimnastă română din istorie, după Aurelia Dobre, care a obținut aurul mondial la individual compus

Ai câștigat aurul la Mondialele de la Tianjin, însă la JO Sydney, un an mai târziu, ai luat <doar> bronz. Dacă erai lăsată să te pregătești cum trebuie, crezi că puteai mai mult?

Având în vedere că aproape am ratat trei aparate din patru, cred că lucrurile puteau sta altfel. Dar nu are sens să discutăm despre ceva ce nu mai poate fi schimbat. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru ce reușisem, mai ales în acel context. Asta chiar dacă forma mea fizică nu a fost la înălțime.

Ai fi vrut să te apuci astăzi de gimnastică? Alte condiții, altfel tratată.

Am răspunsul pregătit, pentru că aproape același lucru m-a întrebat azi-dimineață și fiul meu. Sunt convinsă că aș fi ales același drum. Am iubit acest sport, căruia m-am dedicat întru totul.

Pot spune că am fost aleasă de Cel de sus să fac gimnastică. Nimic nu este întâmplător, așa că nici asta nu a fost.

Mi-ar fi plăcut să prind aceste vremuri, pentru că acum putem vedea profesionalism atât al antrenorilor, cât și al sportivelor. Felul meu de a fi m-a condus mereu către comunicare, cooperare.

Ceea ce mă motivează pe mine poate nu funcționează la tine, iar aici intervine un conglomerat de abilități pe care trebuie este imperios necesar să le aibă un antrenor. Așa e și ca atlet, trebuie să ai și o inteligență specifică ramurei sportive pe care o practici.

• Mihai este sedus de meseria de medic veterinar. Empatia lui pentru ființe neajutorate e evidentă. Când era puțin mai mic, a vrut să încerce să mănânce homar. I l-au adus, viu, ca să-l vadă. De atunci nu se mai atinge de homari. Sau de caracatițe

Maria Olaru: "Prefer adevărul și libertatea"

De ce nu te vedem într-o sală de gimnastică, ca antrenoare?

Așa au fost să fie lucrurile. Nici contextul actual nu-mi este atât de favorabil. Acum am alte priorități, sunt unde trebuie, iar dacă, pe viitor, va fi nevoie de Maria Olaru într-o sală de gimnastică, probabil voi ajunge. Dar să fie clar, ca antrenoare! (n.r. - râde). Las hazardul să decidă.

Ți-ar face plăcere?

Nu știu asta acum, dar sigur mi s-ar potrivi. Probabil altfel aș aborda lucrurile... Vreau să cred că posed toate atributele pentru a face acest lucru.

În calitate de cadru universitar am fost și profesor, pedagog, psiholog, confident, mentor, și mediator... Deocamdată mă ocup de canalul meu de youtube și-mi este bine.

Te-a <costat> apariția cărții? Ai simțit că ai fost îndepărtată din lumea sportului?

Cel mai probabil, da. Prefer adevărul și libertatea. Fiecare face alegerile potrivite pentru viața sa. Nu am regrete. Mai mult, mi s-au clarificat și mai bine câteva aspecte între timp.

Nu am pozat goală, nu am făcut rău nimănui, nu am furat, nu am ucis, așa că nu înțeleg de ce, pentru un act intelectual, acela de a scrie o carte, am fost pusă la zid astfel. Bine, e o întrebare retorică, pentru că pricep de ce.

Acum, să-mi fie cu iertare, nu pretind a fi un scriitor, dar un lucru este cert. Că am fost un sportiv de mare valoare.

Am observat și faptul că ești ocolită de la evenimente, chiar și al forului pe care l-ai condus cândva. De ce?

Sunt unde trebuie să fiu, chiar dacă unii mă trec cu vederea. Pentru ce? Am povestit ce am trăit. Din cunoștințele mele, cartea a avut un efect benefic pentru gimnaste. Poate e mai simplu să ascunzi murdăria sub covor, dar eu nu sunt genul. Iar merite și lauri chiar nu aștept.

• Maria Olaru și-a continuat cariera profesională după ce a părăsit gimnastica de performanță. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, și-a luat masterul de Management în sport, apoi a fost cadru universitar timp de 10 ani la Facultatea de Educație Fizică și Sport – Universitatea de Vest. Membru al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Maria a fost directoarea Academiei Olimpice Române, filiala Timiș

Maria Olaru: "Onestitatea, omenia, bunătatea"

Dacă ai fi scris astăzi <Prețul aurului. Sinceritate incomodă>, ar fi ieșit mai puțin cenzurată? Pentru că în unele pasaje lași senzația că nu spui tot ce știi.

Nu consider că este atât de cenzurată. Cine are ochi să vadă, vede și înțelege. Pentru că nu mă răfuiesc, nu educ, nu cert pe nimeni. Nu mă victimizez, dar asta am trăit. Sunt niște fapte care s-au petrecut.

Ce aș mai fi modificat ar fi fost pe parte stilistică. Aș mai fi șlefuit-o. S-au mai schimbat câteva <capitole> din viața mea și poate asupra lor aș mai fi intervenit.

Ce ți-ai dori să învețe Mihai de la tine?

Cred că trăsăturile de bază le-a învățat deja și vreau să cred că are cei șapte ani de acasă. Sper să fie mai curajos și mai încrezător în forțele proprii. Mi-ar plăcea să preia, cel puțin, și el aceste două trăsături de caracter și sunt sigură că va reuși.

• Maria Olaru a fost decorată de președintele României pentru performanțele ei deosebite din gimnastică, cu medaliile “Serviciu Credincios”, în grad de Comandor și Ordinul “Meritul Sportiv”, clasa I

Care crezi că e calitatea cea mai de preț pe care i-ai insuflat-o?

Onestitatea. Omenia, bunătatea. De fapt, în umanitate sunt cuprinse toate celelalte. Încerc, pe cât posibil, să-i ofer exemplul propriu. Mi se pare foarte important. Nu-i prea poți cere unui copil să facă ceva pe care tu nu îl faci. Cum ar fi să respecte principii pe care tu nu le respecți.

Încercăm să trăim clipe frumoase împreună, de neuitat...

(n.r. - Mihai) Mama, trăim pentru a iubi și a fi iubiți.

Da, așa cum spune Mihai. Dacă nu poți iubi și ierta, cu toată ființa, cred că acolo se termină totul. Dacă reușești, liniștea și împlinirea pe care ți le dobândești te lasă să îți vezi de viață în tihnă și armonie. Nu punem prea mare preț pe a avea, ci pe a fi.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google