”Ar fi o fereastră de evadare dintr-un destin”. Marius Mitran, cu gândul la bătălia de la Istanbul: ”Turcia-România. 2026, cu certitudini despre iluzii”
Galerie foto (1 fotografii): ”Ar fi o fereastră de evadare dintr-un destin”. Marius Mitran, cu gândul la bătălia de la Istanbul: ”Turcia-România. 2026, cu certitudini despre iluzii”
Marius Mitran | Publicat: 29.12.2025 18:12 | Actualizat: 29.12.2025 18:12
În limba spaniolă, “ilusion” înseamnă, evident, ca și la noi, “iluzie”, se traduce cel mai simplu așa. Doar că la ei e echivalent și cu speranță, entuziasm, vis, așteptare, anticipare, chiar fantezie! În română sensul însă e mai clar, cu o trimitere mai precisă către ceva perfect nesigur, ceea ce ne definește și ca destin, nu doar stilistic ori paradoxal.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Așa și nu altfel e și fotbalul nostru, cu exact trei luni înainte de a se așeza față în față cu propria soartă, acest Turcia-România de la Istanbul care amenință să ne dizolve pe toți într-o mare de speranță, poftim!, de iluzii, înainte chiar să înțelegem ce ne așteaptă.
A mai venit, între timp, și tragerea la sorți a grupelor de la turneul final al Mondialului și iarăși am amestecat planurile, gândind oarecum grăbit că discuțiile sunt și despre Paraguay, Statele Unite și Australia, nu doar despre Turcia. Mă rog, Turcia plus Slovacia sau Kosovo. Vai ce grupă ușoară, nu?
Cum sunau celelalte sensuri ale cuvântului “iluzie”? “Entuziasm, vis, așteptare, anticipare, fantezie!” Cred că ni se potrivesc toate acum, în ultimele ore din 2025, cu gândul la primul meci din 2026 care ar putea decide ceva, dar, din păcate, nu totul!
Ar putea fi primul și ultimul. Ar putea fi primul și, vai cum ar fi, abia următorul, celălalt, de la Bratislava (ori Priștina) să fie ultimul. Dar ar putea fi și începutul unui destin cum România nu a mai avut de aproape 30 de ani. Ar putea fi visul însuși, confirm definiției.
Pentru această ultimă variantă, ar trebui să avem niște certitudini însă, dincolo de speranțele uriașe de care ne agățam acum. Mai sunt trei luni. Deci, ce avem?
Concret, un selecționer cu o infinită experiență față de al lor. Mircea Lucescu vs Vincenzo Montella.
Mai avem apoi încă o tradiție favorabilă, dacă socotim tot, dar absolut tot, de pe vremea lui Datcu, ba chiar a lui Petchovschi ori Ozon. Ceea ce e deja șubred, trecutul contează, desigur, în toate, dar trecutul apropiat are, oricând, importanța lui covârșitoare. E bine că îi băteam mereu, cândva. E rău că a fost prea în urmă.
Deci, selecționerul și ceva tradiție favorabilă. Ce mai avem?
Aș spune că statutul de echipă non-favorită, de șansa a doua, un statut care, pe noi, ne-a ajutat mereu, dar mereu, în istorie. Nu Anglia ne-a oprit de la a merge iar în Mexic, în 86, ca să rămânem pe terenul lui Lucescu, ci Irlanda de Nord. Nu Argentina ne-a pus la pământ, în ‘94, ci Suedia. Nu Anglia ne-a învins la ultimul nostru Mondial, în ‘98, ci Croația, care pe atunci era abia la început de drum.
Deci, selecționerul, mai experimentat, tradiția, câtă e, statutul de non-favorită, care, în anumite circumstanțe poate slăbi atenția și concentrarea adversarului. Poate, da!
Turcia, în schimb, are tot ce a mai rămas. Și a rămas totul, întreg, solid, impecabil!
Are, totuși, un antrenor tânăr, un italian celebru, un selecționer serios și inteligent.
Pe fapte, nu pe vorbe. Probabil un viitor mare antrenor.
Are apoi ce e esențial: jucătorii. Toți, dar absolut toți, pe toate posturile, sunt infinit mai bine cotați și dovediți superiori alor noștri. Nu mai repet, dar, totuși, repet: Yldîz titular la Juventus, Arda Guller la Real Madrid, Calhanoglu e turnul de control al lui Inter Milano.
Restul sunt tot în Serie A, în Bundesliga, oriunde joacă sunt titulari, vedete, au clasă.
În fine, publicul. Se va juca pe stadionul lui Beșiktaș, cu tribunele lipite de linia de aut, cu atmosfera știută, incandescență fiind un cuvânt prea șters pentru a o defini corect.
Ca și noi, și ei așteaptă de peste 20 de ani o calificare. Însă o așteaptă cu un campionat infinit mai bogat, mai valoros, probabil primul după cele cinci pe care le tot amintim.
Antrenor bun, fotbaliști mult mai buni, public copleșitor, teren propriu, ambiție înaltă.
Acestea sunt certitudinile lor, în oglindă cu ale noastre. Turcia nu doar pare a avea totul de partea ei, ci chiar are aproape totul de partea ei.
Cele trei luni cu care începe anul 2026 trebuie să fie, în condițiile date, luni de înlocuire a speranțelor cu certitudinea că se va putea face o mare surpriză acolo, pe 26 martie.
Un miracol, dacă recapitulăm cum stau ei și cum stăm noi. O minune.
Fotbalul a permis însă, dintotdeauna, realizarea lor, a miracolelor.
Sunt nenumărate exemple, ba chiar România noastră a fost implicată în unele dintre ele. Din păcate, în sens invers, cu exemple de la Finlanda ori Irlanda de Nord, până la Albania la Euro, în 2016, dacă nu ați uitat. Acum însă, când totul e răsturnat de realitatea imediată împotriva noastră, ar fi o fereastră de evadare dintr-un destin, mai presus chiar decât calificarea la Mondial. Ar fi pentru noi, pentru Lucescu, pentru nescrisa lege a compensației, pentru penalty-ul lui Timofte de la Genova, din ‘90, ori cele ale lui Dan Petrescu și Belodedici, din ‘94!
Pentru încă alte și alte secvențe în care istoria ne-a înlocuit viața cu iluzii. 2026 ar putea fi primul dintr-o suită care să facă timpul să se rotească altfel, ca în Benjamin Button. Știu, și eu tot la Mircea Lucescu m-am gândit!
Iar Rațiu să se țină de Yldîz. Abia asta poate fi o certitudine.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
