EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Nu trebuie să fim supușii lui Hagi, dar nici călăii lui. Trebuie doar să fim corecți cu antrenorul naționalei!

După primele două meciuri oficiale de la revenirea sa pe banca naționalei, Gică Hagi are zero puncte luate. Un 1-2 în Suedia și un 2-4 cu Bosnia, pe Arena. Sub comanda “Regelui”, tricolorii au marcat 3 goluri, au primit 6 și sunt pe ultimul loc în grupă. Cifrele sunt proaste. Jocul a fost chiar mai prost.

În ciuda acestor date, mi se pare ridicol să discutăm deja dacă Gică Hagi e potrivit sau nu pentru echipa națională.

Corul aplaudacilor lui Hagi include și ziariști

La fel de ridicol mi se pare însă și corul de aplaudaci (inclusiv ziariști importanți!) care ne explică de luni de zile cât de norocoasă este România că Hagi a acceptat, în sfârșit, să fie selecționer. Că trebuie să avem răbdare și să fim recunoscători pentru simplul fapt că este Hagi. Că venirea lui reprezintă, de fapt, o performanță a fotbalului românesc.

Hagi nu ne face nicio onoare!

Nu.

Hagi nu ne face nicio onoare că antrenează echipa națională. Onoarea este să antrenezi echipa națională a României. Inclusiv atunci când te numești Gheorghe Hagi. Gică a venit pentru ultima mare provocare a carierei sale de antrenor. Pentru șansa de a demonstra că omul care a schimbat istoria naționalei ca jucător poate să o schimbe și de pe bancă.

Pentru șansa de a mai adăuga un etaj unei construcții personale impresionante. Dacă vreți, pentru propria statuie. Nu este nimic rău în asta. Toți marii oameni de sport sunt obsedați, într-o anumită măsură, de propria moștenire. De ce rămâne după ei. Statuia lui Hagi fotbalistul este finalizată de mult. Hagi încearcă acum să o ridice pe cea a antrenorului.

Nu trebuie să îi mulțumim lui Hagi că a venit!

Iar echipa națională este probabil singurul loc în care o poate face cu adevărat monumentală.

De aceea nu trebuie să-i mulțumim că a venit. Ce mai e și slugărnicia asta gratuită?! El are nevoie de România în aceeași măsură în care România speră să aibă nevoie de el. Este un contract profesional, nu o audiență la rege.

Și mai e un detaliu care trebuie luat în seamă. Hagi este la echipa națională pentru că niciun club serios din Occident nu l-a ofertat. A așteptat ani de zile și oferta aia mare nu a venit. Așa cum și Mircea Lucescu (Dumnezeu să-l ierte!) a revenit la selecționată în ultima etapă a vieții, când cluburile serioase din Occident s-au ferit să mai apeleze la serviciile sale.

De aici cred eu că trebuie începută orice discuție sănătoasă despre mandatul lui Gică Hagi.

Antrenorul Hagi are un alt avatar decât jucătorul Hagi

Fotbalistul Hagi nu mai are nimic de demonstrat nimănui. Este probabil cel mai mare simbol produs vreodată de fotbalul nostru. O generație întreagă (sau chiar mai multe) și-a legat copilăria de stângul lui Gică, de golurile cu Columbia sau Argentina, de Real Madrid și Barcelona, de Galata.

Doar că pe banca naționalei din finalul lui 2026 nu stă Hagi din 1994. Stă antrenorul Gheorghe Hagi, care are un alt avatar decât jucătorul Hagi. Trebuie să avem puterea să judecăm exact așa.

Și-a câștigat dreptul profesional de a fi aici

Există și extrema cealaltă, inclusiv colegi și prieteni de-ai mei consideră asta: ideea că Hagi este doar un fost mare fotbalist căruia îi tolerăm ambiția de a fi antrenor.

Consider că este total fals. Gică este de două ori campion al României, cu Viitorul în 2017 și cu Farul în 2023. A mai câștigat Cupa României și Supercupa, dar și Cupa Turciei cu Galatasaray. Normal că acest CV este inexistent dacă îl comparăm cu rezultatele lui Carlo Ancelotti. Dar de ce trebuie să facem asta? De ce nu ne uităm în propria ogradă? Superliga României are în acest moment în campionat un singur tehnician care a reușit să câștige mai mult de un titlu de campion, precum Gică. E vorba de Laurențiu Reghecampf, recent revenit la FCSB. Atât.

Astea nu sunt povești. Sunt rezultate.

Prin urmare, Hagi merită timp nu pentru că este „Regele”, ci pentru că antrenorul Hagi și-a câștigat dreptul profesional la acest timp.

Este o diferență enormă.

Dar ce am văzut până acum nu arată bine

Tocmai pentru că îl tratăm ca pe un antrenor adevărat, trebuie să putem spune și asta fără complexe. În Suedia, Hagi a încercat mult și a obținut puțin. România a avut 40% posesie, un singur șut pe poartă și niciun corner. Suedia a avut 60% posesie, cinci șuturi cadrate și ne-a atacat repetat spațiile lăsate de sistemul cu trei fundași centrali. Analiza tactică a meciului arată o Românie care a încercat să preseze sus, să construiască în trei și să apere în cinci, dar care a făcut toate acestea fără suficientă coordonare.

Apoi a venit Bosnia. Și Hagi a trecut dintr-o extremă în alta.

Nouă schimbări în primul „11” față de Suedia. Rezultatul a fost o echipă care în primele 19 minute era deja condusă cu 2-0, iar după 55 de minute cu 4-1. România a primit patru goluri acasă pentru prima dată în ultimii 14 ani. Este un experiment care a eșuat lamentabil.

Două meciuri nu pot da o sentință

De aici până la ideea că Hagi trebuie să plece este însă o distanță enormă. Suntem după două meciuri oficiale.
Două. Nu asta trebuie să ne alarmeze. Problema apare dacă greșelile devin metodă.

Dacă după cinci, șase, opt meciuri România continuă să schimbe identități tactice de la o partidă la alta, dacă selecția rămâne greu de explicat, dacă echipa nu capătă automatisme și dacă rezultatele nu vin, atunci discuția va fi cu totul alta.
Dar să dai astăzi verdictul despre mandatul lui Hagi este neserios. Exact cum este neserios să-l declari deja salvatorul fotbalului românesc.

Nu trebuie să fim supușii lui Hagi, nici călăii lui

Corect este să existe o relație cu Gheorghe Hagi în următorii ani fără ghilotină după două înfrângeri, dar și fără tămâie după fiecare conferință de presă.

Să nu-i cerem demisia după două meciuri oficiale. Ar fi absurd. Dar nici să nu transformăm fiecare alegere tactică într-o revelație doar pentru că a fost făcută de Hagi. Să nu transformăm eșecurile în „proces”, haosul în „curaj” și fiecare experiment nereușit într-o dovadă că noi, muritorii, nu înțelegem încă planul “Regelui”.

Nu trebuie să fim nici supușii lui Hagi, nici călăii lui. Trebuie doar să fim corecți cu antrenorul Gheorghe Hagi. Să-i dăm timp. Să-i cerem fotbal. Și, la capătul acelui timp, să numărăm rezultatele. Pentru că echipa națională nu este monumentul nimănui. Nici măcar al celui mai mare fotbalist pe care l-am avut.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google