Eu nu știu ce să fac cu această calificare. Cristian Munteanu scrie despre motivul pentru care nu toți suporterii naționalei sunt încântați de performanța tricolorilor
Galerie foto (1 fotografii): Eu nu știu ce să fac cu această calificare. Cristian Munteanu scrie despre motivul pentru care nu toți suporterii naționalei sunt încântați de performanța tricolorilor
Cristian Munteanu | Publicat: 21.11.2023 13:13 | Actualizat: 21.11.2023 14:53
Eu nu știu ce să fac cu această calificare. De câteva zile o tot iau de pe plita încinsă a unui fotbal care își pune defibrilatorul în fiecare duminică, o privesc, vreau s-o așez într-un ventricul, ea nu are loc, apoi o reașez pe plita încinsă.
Dacă “fotbalul e copilăria din noi”, așa cum spunea Ioan Chirilă, eu, și ca mine mulți alții, am rămas prins de gardul acesteia, privind la Balaci, Hagi, chiar și Mutu. Cu spatele la fotbalul actual, nu pentru că-l disprețuim, ci pentru că-l iubim foarte mult pe celălalt. Cel vechi, cel trecut, cel romantic, cel desuet ar spune unii. Cel cu valori, cel modern, cel demn de a fi povestit, as spune eu.
De fapt, eu nu știu ce să fac cu această calificare și pentru că ea nu poate fi povestită. E suma unei conjuncturi, dăruirii, norocului. Nu-i nimic memorabil, în afară de pasa lui Moruțan pentru Mihăilă, cu Elveția. Dar, uneori, amănuntele anodine te duc pe strada cutare, la ora cutare, pentru a-i ieși în față omului ideal sau oportunității ideale.
Important e să știi să le recunoști ca atare, să profiți, iar naționala noastră a făcut asta. Dar pragmatismul nu e niciodată memorabil.
Nu e vina nimănui pentru grupa căreia am fost sortiți, pentru situațiile din Belarus și Israel, pentru norocul uriaș transmis din tată-n fiu. Până la urmă, ne-au luat atât de multe romanii, turcii, tătarii, hunii, vizigoții, ostrogoții, vandalii, longobarzii (știu că unii nu au ajuns pe teritoriul Daciei), încât era vremea să luăm și noi ceva înapoi. Puncte.
Însă lipsește ceva esențial pentru ca această calificare să ne țină loc de brad de Crăciun, să ne facă să uităm de lipsa apei calde, să stea cuminte la loc de cinste, într-un ventricul al inimii. Emoția, cea care ne-ar fi coagulat, pe vremuri, în jurul ei.
Eram 23 de milioane de oameni care locuiam în cutele tricolorului. Suntem 19 milioane care am stins televizorul la câteva minute după ce ne-am calificat la Euro 2024. Știu, generalizez enorm, sigur că au fost oameni care au petrecut până-n zori, dar lucrez cu tușe groase. Sunt mai ușor de observat de departe.
Emoția care naște povești ce nasc amintiri. Să fim serioși, cu ce am rămas după Euro 2016? Cu suveniruri, de acord. Și cu faptul că ne-a dat gol Sadiku ăla, împingând până la prăsele pumnalul neputinței tricolore. Sigur că nimeni nu ne oprește să sperăm din nou, să facem calcule, să visăm. Toate sunt gratis și necesită doar un pic de imaginație. Care e tot mai scumpă.
Ratarea calificării nu ar fi adus nimic bun. N-ar fi venit jucători mai valoroși la lot, pentru că nu avem de unde, nu ar fi venit antrenori mai pricepuți, pentru că nu sunt doriți, nu s-ar fi schimbat tehnicienii de la loturile de juniori, pentru că sunt puși de cine trebuie, nu s-ar fi făcut alegeri pentru șefia FRF, știm bine de ce. Așa că, în absența a ceva ce nu ar fi adus nimic, nu e mai bun ceva ce aduce un pic de bucurie?
Poate că e timpul, chiar și pentru cei mai nostalgici dintre noi, să ne întoarcem cu fața spre această realitate, lăsând mănușile rupte, agățate în gardul copilăriei. Pe ideea ”aceștia suntem, așa jucăm, atât putem”. Însă, dacă ne acceptăm limitele, cum o să mai putem lupta pentru a ni le depăși?
Naționala nu mai are identitate, parcă de fiecare dată bâjbâie după un buletin rătăcit, care să-i amintească cine e. De asta avem nevoie, și ea și noi, de un rezultat mare la Euro, ca să și-o găsească. Chiar dacă schimbă data de naștere de pe cartea de identitate. Ferice de cei ce cred în posibila performanță de la European, pentru că a lor va fi deplina bucurie.
Eu nu știu ce să fac cu această calificare. De câteva zile o tot iau de pe plita încinsă a unui fotbal care își pune defibrilatorul în fiecare duminică, o privesc, vreau s-o așez într-un ventricul, ea nu are loc, apoi o reașez pe plita încinsă. E plin de meciuri uriașe ale naționalei la mine în inimă.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
