Eu nu știu ce să fac cu această calificare. Cristian Munteanu scrie despre motivul pentru care nu toți suporterii naționalei sunt încântați de performanța tricolorilor

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Eu nu știu ce să fac cu această calificare. Cristian Munteanu scrie despre motivul pentru care nu toți suporterii naționalei sunt încântați de performanța tricolorilor

Cristian Munteanu   |   Publicat: 21.11.2023 13:13   |  Actualizat: 21.11.2023 14:53

Eu nu știu ce să fac cu această calificare. De câteva zile o tot iau de pe plita încinsă a unui fotbal care își pune defibrilatorul în fiecare duminică, o privesc, vreau s-o așez într-un ventricul, ea nu are loc, apoi o reașez pe plita încinsă.

Dacă “fotbalul e copilăria din noi”, așa cum spunea Ioan Chirilă, eu, și ca mine mulți alții, am rămas prins de gardul acesteia, privind la Balaci, Hagi, chiar și Mutu. Cu spatele la fotbalul actual, nu pentru că-l disprețuim, ci pentru că-l iubim foarte mult pe celălalt. Cel vechi, cel trecut, cel romantic, cel desuet ar spune unii. Cel cu valori, cel modern, cel demn de a fi povestit, as spune eu.

De fapt, eu nu știu ce să fac cu această calificare și pentru că ea nu poate fi povestită. E suma unei conjuncturi, dăruirii, norocului. Nu-i nimic memorabil, în afară de pasa lui Moruțan pentru Mihăilă, cu Elveția. Dar, uneori, amănuntele anodine te duc pe strada cutare, la ora cutare, pentru a-i ieși în față omului ideal sau oportunității ideale.

Important e să știi să le recunoști ca atare, să profiți, iar naționala noastră a făcut asta. Dar pragmatismul nu e niciodată memorabil.

Nu e vina nimănui pentru grupa căreia am fost sortiți, pentru situațiile din Belarus și Israel, pentru norocul uriaș transmis din tată-n fiu. Până la urmă, ne-au luat atât de multe romanii, turcii, tătarii, hunii, vizigoții, ostrogoții, vandalii, longobarzii (știu că unii nu au ajuns pe teritoriul Daciei), încât era vremea să luăm și noi ceva înapoi. Puncte.

Însă lipsește ceva esențial pentru ca această calificare să ne țină loc de brad de Crăciun, să ne facă să uităm de lipsa apei calde, să stea cuminte la loc de cinste, într-un ventricul al inimii. Emoția, cea care ne-ar fi coagulat, pe vremuri, în jurul ei.

Eram 23 de milioane de oameni care locuiam în cutele tricolorului. Suntem 19 milioane care am stins televizorul la câteva minute după ce ne-am calificat la Euro 2024. Știu, generalizez enorm, sigur că au fost oameni care au petrecut până-n zori, dar lucrez cu tușe groase. Sunt mai ușor de observat de departe.

Emoția care naște povești ce nasc amintiri. Să fim serioși, cu ce am rămas după Euro 2016? Cu suveniruri, de acord. Și cu faptul că ne-a dat gol Sadiku ăla, împingând până la prăsele pumnalul neputinței tricolore. Sigur că nimeni nu ne oprește să sperăm din nou, să facem calcule, să visăm. Toate sunt gratis și necesită doar un pic de imaginație. Care e tot mai scumpă.

Ratarea calificării nu ar fi adus nimic bun. N-ar fi venit jucători mai valoroși la lot, pentru că nu avem de unde, nu ar fi venit antrenori mai pricepuți, pentru că nu sunt doriți, nu s-ar fi schimbat tehnicienii de la loturile de juniori, pentru că sunt puși de cine trebuie, nu s-ar fi făcut alegeri pentru șefia FRF, știm bine de ce. Așa că, în absența a ceva ce nu ar fi adus nimic, nu e mai bun ceva ce aduce un pic de bucurie?

Poate că e timpul, chiar și pentru cei mai nostalgici dintre noi, să ne întoarcem cu fața spre această realitate, lăsând mănușile rupte, agățate în gardul copilăriei. Pe ideea ”aceștia suntem, așa jucăm, atât putem”. Însă, dacă ne acceptăm limitele, cum o să mai putem lupta pentru a ni le depăși?

Naționala nu mai are identitate, parcă de fiecare dată bâjbâie după un buletin rătăcit, care să-i amintească cine e. De asta avem nevoie, și ea și noi, de un rezultat mare la Euro, ca să și-o găsească. Chiar dacă schimbă data de naștere de pe cartea de identitate. Ferice de cei ce cred în posibila performanță de la European, pentru că a lor va fi deplina bucurie.

Eu nu știu ce să fac cu această calificare. De câteva zile o tot iau de pe plita încinsă a unui fotbal care își pune defibrilatorul în fiecare duminică, o privesc, vreau s-o așez într-un ventricul, ea nu are loc, apoi o reașez pe plita încinsă. E plin de meciuri uriașe ale naționalei la mine în inimă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica

”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
3.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Știri de ultimă oră din sport
Aniversare în forță la WINBET! 33 de ani, trei campanii și peste 1,3 milioane RON în premii  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
Aniversare în forță la WINBET! 33 de ani, trei campanii și peste 1,3 milioane RON în premii  (P)
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate

Fotbal   |  11 Noiembrie 2026, 23:19
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?

Auto   |  11 Noiembrie 2026, 22:46
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
exclusiv Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
Echipa Națională   |  11 Noiembrie 2026, 22:23
Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Aniversare în forță la WINBET! 33 de ani, trei campanii și peste 1,3 milioane RON în premii  (P)
Pariuri   |  11:52
Aniversare în forță la WINBET! 33 de ani, trei campanii și peste 1,3 milioane RON în premii  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
exclusiv Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
SuperLiga   |  10:04
Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
Campania X de la MrBit: trei etape și extrageri speciale până în ianuarie (P)
Pariuri   |  09:25
Campania X de la MrBit: trei etape și extrageri speciale până în ianuarie (P)
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc
SuperLiga   |  09:23
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Internațional   |  09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”
Formula 1   |  08:29