”Hermannstadt si austriecii”. Dan Capatos îi ironizează pe conducătorii lui Dinamo după 0-3 cu Hermannstadt: ”Au ieșit 'investitorii primăverii'”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): ”Hermannstadt si austriecii”. Dan Capatos îi ironizează pe conducătorii lui Dinamo după 0-3 cu Hermannstadt: ”Au ieșit 'investitorii primăverii'”
Foto: Colaj iAMsport.ro / Sportpictures  |  

Dan Capatos   |   Publicat: 18.03.2024 14:38   |  Actualizat: 18.03.2024 23:49

Ok, și dacă nu s-ar fi prezentat Dinamo la meci, cam care ar fi fost diferența? În rău, ar fi suportat toate rigorile regulamentului. În principal, pierderea meciului cu 3-0. Adică, tot aia!

Apoi, poate câteva sancțiuni de altă natură, deși regulamentul nu le spune concret. În bine, scutirea suporterilor de o repriză greu de privit. Pentru că prima repriză a adus aminte de un Dinamo pe care toată suflarea “câinilor” îl credeau lăsat în urmă, în negura jocurilor de la începutul campionatului, când multe televizoare și-au văzut “moartea” cu ochii lor “electronici”.

Pentru că, în era Burcă, efectiv îți venea să spargi televizorul de draci. Uite că se poate repeta acel joc prost și în era Kopic. Cu câteva circumstanțe atenuante. În primul rând generate de absențe importante din lot. Apoi, poate, de un complex al acelui teren. Unde Dinamo a mai încasat 4 mai deunăzi.

Ce-i drept, frapează această serie “mitraliată” de 3 goluri în 9 minute, după ce în ultimele etape ai lăsat impresia, ba chiar ai și demonstrat, că poți câștiga toate meciurile din play-out. Cel puțin teoretic. În declarațiile jucătorilor de după meci, ni s-a explicat că a fost un accident. Ok. Li se iartă și granzilor Europei.

Înfrângerea cu Hermannstadt, un accident

De ce nu i-am ierta și noi pe ai noștri? Demonstrația galeriei de la finalul partidei întărește și mai mult această realitate.

Altfel, este greu de trecut cu vederea un alt aspect. Pe fondul acestui joc bun al echipei și mai ales al rezultatelor, a început să se audă din nou moara hodorogită care macină nimic, prin birouri, pe la șefii ăi mari.

Nici nu am apucat să ne bucurăm, baiețește, de aceste victorii că au și ieșit “investitorii primăverii”, acești “ghiocei” triști cu care ne-am pricopsit după ultima vânzare de acțiuni. Să te ții ce viitor ne așteaptă!

Se va construi noul stadion, Nea Mircea și Nea Țiri stau la cotitură să investească, ba chiar și Ali Baba, iar cei 40 de scouteri care ajută Dinamo să găsească diamante neșlefuite prin pădurile ecuatoriale ale fotbalului mondial (ce-i drept fără un contract serios cu clubul) au devenit dintr-o dată interesanți pentru nu știu ce echipă din Austria.

Săriți oameni buni și vă cruciți de cel mai nou titlu din presa sportivă: “Dinamo dă o lovitură fabuloasă cu transferurile pe care le-a făcut. Un club cunoscut din Austria a fost atât de impresionat, încât vrea să se folosească de baza de date a 'câinilor', într-un parteneriat fără precedent”.

Aproape să nu mai aibă bază de antrenament, dar are bază de date

“Lovitură fabuloasă”, “bază de date”!!! Păi noi am fost la un colț să nu mai avem bază de pregătire!!! Uite că acum ne lăudăm cu ditamai “baza de date”. După ce citești asemenea anunț, nici nu te mai deranjează că “marea” echipă austriacă a câștigat, în toată istoria sa, campionatul de amatori în 1931, Cupa și campionatul Austriei în 1965.

Important e că a fost “atât de impresionată” de modelul nostru, probabil unic in lume. Și în ce moment? Când Austria ne pune toate bețele-n roate, pentru a nu intra în Schengen. E clar! Austriacu’ e frate doar cu “câinele roșu”. E de-ajuns să-i asculți pe alde Voicu și Nicolescu și toate problemele noastre s-au rezolvat.

Numai că realitatea vine tiptil pe la spate, când nu sunt ei atenți și le mai dă câte una, cu terenu-n cap. Gen 3-0 la Sibiu. Dar am convenit că a fost un accident.

Față de ”accidentele” pe care le-a avut de suferit Dinamo în aceste ultime decenii - Borcea & Co, Negoiță, Cortacero, Șerdean, Voicu, Nicolescu - acest 3-0, pe început de play-out, se poate rezolva rapid, cu o “amiabilă”. Și, vă rog, nu vă gândiți la prostii.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica

”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”

Formula 1   |  11 Noiembrie 2026, 17:43
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 16:34
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 15:52
Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”
Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 15:15
Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”

Echipa Națională   |  11 Noiembrie 2026, 14:49
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”
Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”
exclusiv Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 13:36
Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
SuperLiga   |  21:36
Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Formula 1   |  21:04
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
SuperLiga   |  20:11
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe...
Echipa Națională   |  19:22
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
SuperLiga   |  18:55
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să...
SuperLiga   |  18:07
Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să plece...”
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
Formula 1   |  17:43
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
exclusiv MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
SuperLiga   |  17:19
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”