”Liniile drepte ale lui Gâlcă”. Marius Mitran analizează debutul noului antrenor al Universității Craiova

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): ”Liniile drepte ale lui Gâlcă”. Marius Mitran analizează debutul noului antrenor al Universității Craiova

Marius Mitran   |   Publicat: 23.04.2024 14:01   |  Actualizat: 23.04.2024 18:23

Îmi închipui că Universitatea Craiova se află azi în exact aceeași infernală situație precum cea a celebrului Edmond Dantes, prizonier în Chateau D’If, cel care știe ce l-a adus acolo, dar și cine trebuie să-l scoată la lumină: harta. Comoara.

Dacă pentru cauzele ratării titlului se pot înscrie mai mulți vinovați, la capitolul salvare a mai rămas un singur nume. Cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Costel Gâlcă. Harta e la el acum, comoara rămâne de găsit obligatoriu la anul.

Locul 2 este acum ținta. Locul 2 a rămas unica, marea, uriașă miză. Iar dacă vă uitați la clasament, Craiova e acolo unde merită să fie, pe acel loc 2 care încă înseamnă enorm.

Un nou început. Altul

S-a pierdut titlul, s-a pierdut Cupa și, cu toate acestea, poziția aceasta poate să fie mai mult decât un sezon bun. Pentru că iată cu ce se echivalează ea, dincolo de Europa. Cu confirmarea unei anumite forțe a echipei, pentru că, astfel, Universitatea se dovedește cea mai bună echipă din țară, după cea mai bună din țară, FCSB, evident.

E ceva sau e doar o iluzie? E o realitate sau un joc de cuvinte? E un superlativ relativ.

Pentru că e ceva relativ în tot ceea ce a jucat Craiova, chiar e. După un campionat în care a început cu Neagoe pe bancă și a continuat cu Reghecampf, apoi cu Papură, apoi cu Bon, a părut că se ridică la putere cu bulgarul Petev. Ratând totul, Petev a plecat și el și a venit, pe turnantă, Gâlcă.

Cinci antrenori, ceea ce e foarte mult, puncte pierdute în meciuri pe care le-a avut în control în bună parte, partide senzaționale, apoi altele catastrofale, și cu toate acestea, media evoluțiilor aduce și ține Craiova pe locul doi. Astăzi, ar vrea, dar nu poate mai mult.

De fapt, Gâlcă e cel care trebuie să o fixeze acolo, pentru următoarele cinci etape, și să o ducă mai sus, în celelalte 40, care încep în iulie. O linie dreaptă acum, de ținut cu toate puterile, apoi una ascendentă, o linie care să urce constant, în ciuda a orice.

Iar Gâlcă, prin victoria de la Sfântu Gheorghe, a arătat că știe geometrie. În plan și în spațiu.

Traseele au fost deja desenate altfel, mai directe, mai clare, cu unghiuri mai drepte, la capătul cărora Vlădoiu, ce surpriză plăcută!, Baiaram, Bancu, Houri, Crețu și, mai ales, Ivan, în sfârșit Ivan!, au demonstrat că știu ceea ce se părea că au uitat.

Primul 11 al Universității la întâia partidă cu Gâlcă la timonă

Nu altfel a fost însă la primul meci cu Neagoe, cu Reghecampf ori cu Petev, începutul, se știe, aduce energii suplimentare, ambițiile cresc exponențial cu speranțele, entuziasmul e prezent în toate, de la declarațiile conducerii și până în interiorul acestor rânduri, care se pot aproape lipi, dacă nu chiar copia, în continuarea celor de la precedentele începuturi.

Găsește Gâlcă drumul?

Acolo e Gâlcă azi, cu câteva ore trecute de la victoria cu Sepsi și cu 48 înainte de meciul cu CFR, primul acasă, pentru el. O fotografie de grup, pe care o știe, a mai apărut în ea, un moment bun, un clasament bun și el. E de rămas, deocamdată, acolo.

Abia apoi se va trage linie, încă una, se va face totalul și se va porni de la zero. Deși niciodată nu se pleacă de la zero, nu în cazul Universității!

Vor reapărea, cât de repede, Mitriță și Screciu, vor fi din nou oamenii, douăzeci de mii, poate treizeci de mii, în tribune, se va cânta, se va spera, dar, mai ales, se va crede!

De aceea e bine să nu pui pe site niciun text imediat ce Craiova și-a încheiat partida, e bine să mai aștepți un timp, până aproape de începerea celeilalte. E nevoie și pentru noi de o linie de separare a emoțiilor.

“Ușurel, decantăm, Sfinxule!”, suna cândva o celebră replică dintr-un film încă și mai celebru. Decantăm, mai cu seamă că începutul l-am mai văzut, numai în campionatul de față de vreo trei ori. Sau de patru? Nu începutul e necazul, ci continuarea, în cazul complicat al Științei.

De aceea liniile imaginate de Costel Gâlcă, un campion de profesie, sunt atât de importante acum. Pentru că ele desenează nu doar harta evadării din speranța înșelată a ultimelor decenii (ce mult, totuși!), ci și drumul spre propriul nostru trecut.

Craiova fiind singura echipă din lume care își dorește, la modul suprem, mai degrabă să retrăiască decât să trăiască. Ei bine, liniile drepte ale cartezianului Costel Gâlcă trebuie să o facă să fie și ce a fost și ce trebuie să fie!

În câteva ore, pe “Ion Oblemenco”, vine o fostă mare campioană, din Cluj. La Craiova a sosit însă deținătorul hărții secrete. A ajuns? Răspunsul abia acum devine ușor fragil, pentru că trebuie să-l dea Ivan sau Marcovici. Sau Mitriță. Sau Bancu.

Ar trebui să le fie, totuși, mai ușor. Acum au și direcția. Mă rog, linia dreaptă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

De ce pierde Hagi și cu echipa națională, și cu Farul: dacă intri în ring cu Mayweather și nu ești aproape la fel de bun nu e curaj, e sinucidere!

Hagi, Noica, Mihăilă. Adrian Florea știe de ce au nevoie tricolorii astă seară, la Varșovia, pentru a-și recăpăta demnitatea fotbalistică: "Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viață!"

”Ziua Copilului Lamine Yamal”. De ce Marius Mitran crede că ibericul va câștiga Balonul de Aur

”România, la pauză”. Vali Moraru propune un exercițiu de imaginație

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Nu trebuie să fim supușii lui Hagi, dar nici călăii lui. Trebuie doar să fim corecți cu antrenorul naționalei!

”România cealaltă”. Editorial Marius Mitran, după înfrângerea naționalei cu Suedia: ”Cea reală. Cea care contează”

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
2.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 23:30
3.
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
Știri de ultimă oră din sport
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 23:30
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 21:45
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 20:53
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei

Starurile fotbalului   |  10 Octombrie 2026, 20:41
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 19:29
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 18:25
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
AS.RO Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
RTV Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Ce l-a nemulțumit pe Reghecampf după victoria cu Oțelul: ”O să discut cu băieții”
SuperLiga   |  00:28
Ce l-a nemulțumit pe Reghecampf după victoria cu Oțelul: ”O să discut cu băieții”
Gigi Becali promite transferuri importante la FCSB după primul succes al lui Reghecampf: ”Ne trebuie jucători!”
SuperLiga   |  23:51
Gigi Becali promite transferuri importante la FCSB după primul succes al lui Reghecampf: ”Ne trebuie jucători!”
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
SuperLiga   |  23:30
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
Meci nebun în Europa! 11 goluri și un final dramatic, decis în minutul 90+9
Internațional   |  22:41
Meci nebun în Europa! 11 goluri și un final dramatic, decis în minutul 90+9
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
SuperLiga   |  22:01
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
SuperLiga   |  21:45
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
exclusiv Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Fotbal   |  21:07
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Serie A   |  20:53