”Mulțumesc, Diego!”. În plină MessiManie, Vali Moraru sărbătorește 40 de ani de la Cupa Mondială câștigată de Maradona pe Azteca

Cel mai frumos fotbal e la 10-14 ani. Și să-l joci, și să-l vezi. De fapt, să-l trăiești. La 10 ani mă “amenința” toată lumea cu boemia Braziliei lui Zico și Socrates la El Mundialul din Spania. Pe bună dreptate, era ultima mare echipă romantică a Braziliei. Dar eu eram cu ochii pe altcineva, îl așteptam pe următorul cel mai bun fotbalist al lumii. Mai aveam de așteptat, și eu, și el. Maradona era necopt, nervos, neproductiv. Nu a arătat nimic. Decât potențial.

La 14 ani, Mexic '86. Aveam mintea deja racordată la poveștile de la Guadalajara '70 ale lui Ioan Chirilă. Nici nu concepeam să lipsim din Mexic. Dar a venit Irlanda de Nord. Așa că ne-am luat adio și de la orice speranță de transmisie TV live la români. Erau vremuri grele. Așa că tot chibițul din orașul copilăriei mele, Vaslui, a început Operațiunea “Sutienul” :) O antenă specială din fier sub forma a două piramide cu un pronunțat iz erotic. Absolut necesară ca să vezi 4K si UHD puricii de la Mondialul transmis de ruși. Deh, și semnalul TV venea de la Răsărit, nu doar lumina!

Fiecare Mondial (sau Mundial, pentru că '86 a fost a treia ediție la rând găzduită de o țară de limbă spaniolă) are nenumăratele lui povești.

Valul Mexican a încântat o lume întreagă și încă se mai practică după atâția ani. A fost ”viralul” secolului trecut în fotbal dacă e să ne adaptăm la termenii actuali.

Mai e povestea Danemarcei. Deși nu mai văzuse neam de neamul lor vreun Mondial, danezii nimicesc tot ce prind în grupă, inclusiv finalista RFG, pentru a fi spulberați în optimi de „pokerul” lui Butragueno. Povestea danezilor nu e întrecută decât tot de ei, 6 ani mai târziu, cu celebrul titlu european luat de pe plajă.

Cât de frumoasă a fost Belgia, cu al ei 4-3 din optimi cu URSS și cu cel mai bun tânăr jucător al turneului, Enzo Scifo! Sau ce goluri de poveste a dat Brazilia (luați-l doar pe Josimar cu Polonia și cu Irlanda de Nord ca să intrați în transă)! Sau povestea marelui arbitru Ioan Igna, cu celebrul sfert de finală Franța – Brazilia.

Dar Mexic '86 a fost în primul rând Mondialul unui singur fotbalist. Cel mai bun dintre toți pe care i-am văzut. A fost povestea desăvârșită a unui copil de 11 ani care spunea că va ajunge într-o zi campion mondial. Povestea unui „butoiaș atomic”. Povestea idolului meu.

Britanicii au adus fotbalul în Argentina spre finalul secolului al 19-lea. Un sport care s-a pliat perfect pe „corazon”-ul argentinian și a ajuns să fie iubit aici cu o pasiune nebună. După 100 de ani, conflictul istoric dintre Argentina și UK capătă forma Războiului din Malvine (Falklands) din '82, câștigat de britanici. Războiul lasă urme adânci în mentalul colectiv de la Buenos Aires. Fotbalul e văzut în permanență de argentinieni drept ocazia perfectă pentru a-și demonstra sentimentele anti-britanice. Sfertul de finală Anglia – Argentina din Mexic e varianta sportivă a războiului din urmă cu 4 ani.

”Sigur că am declarat înaintea meciului că nu e decât un joc de fotbal. Dar fiecare dintre noi a intrat pe teren cu gândul la tinerii uciși de englezi în Malvine” – spunea mai târziu Diego.

Pentru englezi se scurseseră deja 20 de ani de la titlul mondial câștigat acasă. Argentina luase și ea un titlu mondial, tot acasă, în '78. Doar că, între timp, pasiunea nebună pentru fotbal a acestei națiuni zămislise un jucător de geniu. Cel mai bun. Așa că venise vremea lor, a învinșilor în război.

În 5 minute, Diego a definit pe Azteca un popor. De la șmecheria golului cu „Mâna lui Dumnezeu” până la geniul incredibilei curse de la Golul Secolului. De la nevoia seculară de a te adapta, de a supraviețui, de a lupta cu sărăcia și opresiunea sub diverse forme până la supremația talentului pur, până la confirmarea geniului absolut, până la mândria din mișcările de tango, până la lacrimile din sufletul latin.

În Mexic, Diego încă nu împlinise 26 de ani. Era deja cam pufos. Nu respecta niciun parametru al performanței. Dar mingea era iubita lui. Când o avea la picior parcă o ținea sub el, nici nu avea nevoie de mâini pentru protecție. Avea picioare puternice, minte sclipitoare, dribling neînțeles și pasă surprinzătoare. E greu să-l definești, să-l descrii. Trebuie să-l vezi. Nu ca să-l înțelegi, ci ca să te bucuri.

Diego a mai dat două și în semifinala cu Belgia, unul aproape la fel de frumos ca Golul Secolului. Iar în finala cu RFG a dat pasa măiastră pentru Burruchaga la golul victoriei. Imaginea cu Maradona ridicând Cupa Mondială deasupra capului a scos vreo 30 de milioane de argentinieni în stradă. O parte din ei au înființat și un cult religios, Biserica lui Maradona, așa că fotbalul ca religie a încetat să mai fie o simplă metaforă.

Marii fotbaliști fac și marii comentatori. Rămâne în istorie comentariul nebun al lui Victor Hugo Morales la Golul Secolului. Și cu finalul său apoteotic: „Doamne, Îți multumesc... pentru fotbal... pentru Maradona... pentru aceste lacrimi... pentru acest Argentina 2 – Inglaterra 0”.

Citește și

”Maradona sau Messi?”. Editorial Marius Mitran, în ziua în care ”Puricele” împlinește 39 de ani

”Maradona sau Messi?”. Editorial Marius Mitran, în ziua în care ”Puricele” împlinește 39 de ani

Marius Lăcătuș a refuzat să ia cina cu Diego Armando Maradona! Care a fost motivul

Marius Lăcătuș a refuzat să ia cina cu Diego Armando Maradona! Care a fost motivul

Peste Hagi! A rostit numele singurului fotbalist român apropiat de nivelul lui Maradona: ”Un artist”

Peste Hagi! A rostit numele singurului fotbalist român apropiat de nivelul lui Maradona: ”Un artist”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google