”Sub 19 și peste așteptări. Noaptea de Sânziene a unor puștani”. Marius Mitran, despre performanța de la România U19: ”Băieți cu adevărat formidabili”

Dar pierderea semifinalei, la “sub 19 ani”, în fața Olandei, cu 1-3, ar intra și ea sub acest titlu, devenit între timp un aspru loc comun? Merită puștii lui Ion Marin o astfel de discuție, o abordare mai degrabă a regretelor că nu au ajuns în finală, decât o recunoaștere a realității că nu meritau să fie acolo?

Pentru că, dacă România a pierdut clar accesul la finală, asta nu înseamnă, cred eu, că nu se poate deschide un capitol despre acești băieți cu adevărat formidabili.

Și iată-l deschis și aici.

Olanda ne-a învins nu doar pentru că a jucat mult mai bine, ci pentru că, de peste 50 de ani, școala ei de fotbal a generat mare parte din filosofia unui uriaș precum Barcelona, a dat baloane de aur, a câștigat toate trofeele europene posibile, inclusiv Liga Campionilor cu trei echipe diferite (Feyenoord, Ajax, PSV), are trei finale de Cupă Mondială, plus cel mai bun fotbalist pământean al tuturor timpurilor, dacă admitem, totuși, că Maradona nu era, așa cum bine a zis Victor Hugo Morales în celebra relatare a golului secolului, nu era de pe această planetă. Cruyff însă a fost!

Dar Olanda a făcut repede 3-0, în Giulești, luni noapte, nu grație acestor atuuri, ci pentru că are terenuri multe de antrenament. Și profesori pentru cei mici, bine plătiți.

Și terenuri. (Știu că am mai zis, dar trebuie repetat la infinit!)

Și bani mulți de tot pentru copii și juniori. Și terenuri impecabile și nenumărate.

Ați aterizat, îmi închipui, nu puțini dintre dumneavoastră, pe Schiphol, aeroportul din Amsterdam. Așa, cam cu un minut, două înainte de a rula pe pistă, avionul îți oferă perspectiva de a admira zeci și zeci de terenuri de fotbal din marginea marelui oraș.

În 2001, când Chivu era la Ajax, am fost cu el și am văzut câteva dintre ele. “De aia ne vor bate o sută de ani de acum încolo”, i-am zis eu lui Cristi, iar el, îmi aduc perfect aminte, a ținut să spună adevărul până la capăt: “Nu doar pe noi. Pe toți!”.

Sigur, vom vedea ce va fi în finala Olanda-Spania acum, dar eu merg pe mâna antrenorului lui Inter, ca întotdeauna.
România acestui Campionat European U-19 însă a fost acolo, în filmul celor mari. Am învins Muntenegru și Danemarca, am fost egalii Spaniei, pentru câteva minute și am avut în fața băieților de la Atletico sau Valencia un penalty clarisim și un gol valabil/

Am pierdut pe final și am ratat și cu Olanda, semifinala.

Sigur, e vorba, ca în toate în viață, și de o conjunctură, de un pic de noroc, de emoții care inhibă sau, dimpotrivă, eliberează ceva. Doar să aibă ce.

La noi, a avut. De Szimionaș, de David Matei (are nume de vedetă, jur!), de Barbu, de Guțea, de Marincău, de Băsceanu, de Kodor, de Vermeșan, de Cercel, vom mai auzi, de mâine încolo? De Simon, de Fălcușan, de Călugăr, de Târbă, de Păcuraru?

Sunt convins că da. De altfel, ca să dau doar un exemplu, cel mai la îndemână pentru mine, nu întâmplător Universitatea Craiova a dat banii pe care i-a dat pe Băsceanu, și chiar și pe Matei, înainte de acest turneu final.

Și mai sunt. Mai sunt Toma și Stoian, de la FCSB, mai sunt. Mai avem.

Vorba lui Adrian Păunescu, “Da, mai avem!”

Ideea e doar ce facem cu ei ca să rămână. Ca să devină.

Mai mult decât ce sunt și ce joacă prin Italia, pe la Verona, prin Spania sau prin Texas!

Simplu, pentru ei România trebuie să construiască o stare de spirit și stare materială, să le dea încredere și antrenori care să ducă mai departe munca miraculoasă a lui Ion Marin.

Iar celor încă și mai tineri, terenuri. Și profesori.

Altfel, după o vară în care am pierdut și colo și dincolo, la U -19 și U -21, în fața Spaniei, Italiei și Olandei, vom rămâne cu puțin. Ca mai mereu, cu puțin. Dar puținul acesta poate aduce mult.

Și cu o altă secvență din cărțile lui Nea Vanea Chirilă, care, în “Zile și nopți pe stadion” parcă, spune ”cu ce am rămas după toate mișcările de antrenori care au precedat generația Guadalajara? Cu ce am rămas de la Silviu Ploeșteanu? Cu faptul că i-a debutat pe Dan Coe și Puiu Ionescu. Dar Valentin Stănescu, de la el ce ne-a rămas? I-a debutat pe Boc, pe Lajos Sătmăreanu și pe Culae Lupescu, plus Niki. Dar de la Ilie Oană? I-a debutat pe Dobrin, pe Mocanu, pe Mircea Lucescu și pe Radu Nunweiller, pe Coco Deleanu…Apoi, în fine, a venit marele Angelo și a dus România la Mondiale, în Mexic, debutându-i pe Rică Răducanu și pe Adamache, pe Cornel Dinu și pe Dumitrache, pe Dembrovszki și Domide, pe Dumitru și Sandu Neagu, pe Tătaru și Pescaru, pe Tufan și pe Ivăncescu. Generația Guadalajara!”

Sper că am citat corect antrenorii și pe jucătorii lor.

Așa poate va fi și acum. Ion Marin va rămâne nu doar cu această semifinală de Euro, și cu telefoanele mobile încuiate în camera cu cheie la băieți, dar și cu Szimionaș și Barbu, cu David Matei și Marincău, cu generația Mondialului din 2030 ori 2034. Cine știe?

Nu știm ce va fi, cine va rezista în fotbalul mare, pe care acum ai noștri l-au testat cu degetul. Dar, în final, putea fi 2-3, am avut și o bară, Olanda era în corzi etc.

Nu știu cum să închei și ce să mai spun. Mi-a părut tare rău că nu am reușit ceea ce nu puteam reuși. Ar fi fost prea frumos, fir-ar să fie de nație și de bani și de terenuri!

Dar a urmat noaptea de Sânziene și am visat.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google