Alberto Ascari, pilotul care a plonjat cu mașina în Marea Mediterană. Cristian Munteanu îți spune povestea primului dublu campion mondial de F1

Alberto Ascari este fiul lui Antonio, unul dintre marii piloți europeni ai perioadei interbelice. Acesta din urmă a decedat când Alberto avea doar șapte ani. În timpul Marelui Premiu al Franței, de la Monthlery, monopostul campionului european a scăpat de sub control și s-a lovit de copacii de pe marginea pistei.

Pe Alberto Ascari nu-l speria moartea

Însă ce i s-a întâmplat tatălui nu l-a înfricoșat pe Alberto. Acesta a început, doar câțiva ani mai târziu, să străbată ca vântul circuite și străzile din Milano, în șaua motocicletelor. Enzo Ferrari, bun prieten al tatălui său, vizita reprezentanța Fiat a familiei Ascari, ca să se asigure că totul e ok cu familia, l-a tras spre automobile.

În 1940, la doar 22 de ani, Alberto Ascari se urca la volanul unui Tipo 815 Spyder, creat de Auto Avio Construzioni. Mașina era gândită și construită de Enzo Ferrari. Cursa aleasă era Mille Miglia, una dintre cele mai grele competiții auto din toate timpurile.

Întrecerea italiană își desemna câștigătorul după un parcurs de aproximativ 1.600 de kilometri. Piloții era la volanul automobilelor vreme de 21 de ore, precum câștigătorul cursei inițiale.

Apoi, Alberto s-a îndepăratat de lumea curselor. Și asta pentru că se căsătorise, cu Mietta, și devenise tatăl Patriziei și al lui Antonio. Ascari era conștient de pericolele care-i pândeau la fiecare viraj pe piloți. Mașinile erau încă la începutul lor, iar organizarea curselor însemna punerea unor baloți pe paie pe circuite.

Cel care l-a determinat să revină în curse a fost Luigi Villoresi. Știind că își asumă un risc uriaș, atitudinea lui Alberto față de familia s-a schimbat. Enzo Ferrari a fost cel care a remarcat asta, iar peste ani a povestit ce i-a răspuns Ascari când l-a chestionat.

Prefer să-i tratez mai dur. Nu vreau să mă iubească prea mult. Așa vor suferi mai puțin dacă într-una dintre aceste zile vor fi ucis Alberto Ascari, dublu campion mondial F1

Debutul italianului în Formula 1 a venit în anul 1947, cu Maserati, la Modena. Spre stupefacția tuturor, Alberto s-a și impus în cursă. În 1948, Ascari câștigă San Remo. Apoi, un an mai târziu, se mută la Ferrari. Cu scuderia lui Enzo câștigă trei mari premii.

În 1951, la doar un an după ce s-a înființat Campionatul Mondial de Formula 1, Ascari a fost extrem de aproape de a câștiga titlul. Luptându-se cu celebrul Juan Manuel Fangio, italianul a ajuns, înainte de ultima etapă, la doar două puncte în spatele sud-americanului.

Alberto a plecat din pole-position în Spania, pe circuitul din Pedralbes, dar o alegere complet neinspirată de pneuri l-a făcut să se chinuie pe pistă. Talentul uriaș al lui Ascari s-a văzut o dată în plus. Italianul a terminat cursa, chiar și în aceste condiții, pe locul 4, dar Fangio a câștigat-o, devenind, astfel, campion mondial.

Ascari devine primul dublu campion mondial

Ascari a profitat, în sezonul următor, de faptul că Fangio a fost mai mult absent din cauza unui accident serios în timpul Marelui Premiu de la Monza. După un început extrem de slab de Campionat Mondial, în care nu a acumulat niciun punct, Alberto a pilotat dumnezeiește în următoarele șase etape.

Italianul de la Ferrari le-a câștigat pe toate, și, cu un total de 36 de puncte, a devenit pentru prima dată campion mondial.

Când era liderul cursei, nu era deloc ușor de depășit. Ce spun eu, era imposibil de depășit. Nu conta ce mașină avea în spate Enzo Ferrari

Primele trei Mari Premii ale anului 1953 au fost câștigate tot de Ascari, care avea acum nouă curse consecutive încununate cu succes. Și vorbim despre o epocă în care concurau Fangio, de cinci ori campion mondial, Beppe Farina, Michael Hawtorn sau Jose Gonzalez.

Ascari avea să mai câștige alte două mari premii în acel sezon, cele din Marea Britanie și Elveția, intrând în posesia celui de-al doilea titlul de campion mondial.

Se ferea de pisicile negre, nu purta numere ghinioniste, nu lăsa nimănui servieta sa cu echipament: casca și tricoul albastru norocos, ochelarii și mănușile Luigi Villoresi, fost pilot Ferrari

În 1954, din cauza unor neînțelegeri salariale, Ascari, din postura de dublu campion mondial, s-a mutat de la Ferrari la Lancia.

Pentru că mașina sa nu a fost gata la timp, Alberto a alergat în două etape pentru Maserati și o dată pentru Ferrari. Sezonul a fost unul compromis, iar italianul nu a putut să-și apere titlul de campion mondial.

Accidentul de la Monaco al lui Ascari

Anul 1955 se anunța unul bun pentru pilotul de la Lancia. Izbutise să bată, în cursele pregătitoare de la Torino și Napoli, Mercedesul lui Fangio. Însă, în cea de-a doua etapă a Mondialului, Ascari a avut parte de un accident foarte grav.

Pe circuitul din Monaco, în turul 80, Alberto a intrat prea tare în șicana de după tunel, a frânat violent, și, pentru a evita un butoi de fier, a plonjat cu mașina în Marea Mediterană.

Asistența a fost înmărmurită pentru câteva zeci de secunde, dar Ascari a ieșit la iveală înainte ca scafandri să se arunce după el. A fost dus imediat la spitalul din Monaco, cu coaste fisurate și nasul spart.

Moartea a venit la aceeași vârstă pentru Alberto și Antonio

După doar patru zile de spitalizare, Alberto a dat o fugă la Monza, pentru a-l vedea pe unul dintre amicii săi, Eugenio Castelloti, testând un Ferrari. După câteva zeci de minute, Ascari a vrut să facă și el câteva tururi.

Și-a dat jos sacoul și cravata și s-a suit la volan, spunându-le tuturor că vrea să vadă dacă nu și-a pierdut curajul după accidentul de la Monaco. A luat casca lui Castelloti, pentru că-și lăsase acasă servieta cu echipament.

În cel de-al treilea tur de pistă, Ferrari a ieșit de pe pistă și s-a rostogolit în decor. Alberto Ascari a murit pe loc. Ca și tatăl său, la 36 de ani, în ziua 26 a lunii.

Pilotajul meu merge prost, cred că steaua apune Alberto Ascari, fost dublu campion mondial F1

Italia a fost în doliu la moartea unuia dintre cei mai mari piloți italieni ai tuturor timpurilor. Aproximativ un milion de oameni au fost pe străzile din Milano, la procesiunea funerară. A fost nevoie de cincisprezece trăsuri pentru a duce la cimitir toate florile aduse de oameni pentru Alberto Ascari.

Ciccio (Grăsuțul) se bucura de o popularitate imensă în special datorită modului său volubil de a fi. Era ușor să fie plăcut eroul fără aere de primadonă, dar nu era deloc simplu pentru omul Ascari să fie erou.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google