special Enzo Ferrari: “Un minuscul pachet de neastâmpăr”. Povestea tragică a lui Gilles Villeneuve spusă de Cristian Munteanu

Gilles Villeneuve vine din vremuri învelite în ceață, atunci când piloților din Formula 1 li se citea, când nu-i privea nimeni, conștiința pieririi în ochi. Urcați la volanul monoposturilor, deveneau cavalerii neînfricați care suntem toți în copilărie, atunci când plecăm să luptăm, imaginar, cu dragonul.

Numai că ei o făceau cu adevărat, văzând cum, uneori, monstrul înghițea vieți și scuipa înapoi amintiri sau legende. Sau doar uitare.

Stilul său de pilotaj este considerat drept cel mai spectaculos din istoria Formulei 1, iar asta spune multe atunci când a existat și un anume Ayrton Senna la volanul unui monopost de F1. Și probabil nici nu putea fi altfel, având în vedere că Gilles s-a născut în Quebec. Mai exact, în Saint Jean sur Richeliu. Da, am scris localitatea pentru că sună aproape aristocratic. O trăsătură pe care Villeneuve o avea.

Primii pași către pasiunea competițiilor

Pe la 14 ani, canadianul s-a urcat în șaua unui snowmobil și s-a înscris la competiții. Pe cele mai multe le-a câștigat, dar, mai mult decât atât, a pus bazele unui stil unic de a pilota orice pe patru roți. Sau șenile, după caz.

Grație acestei baze, Villeneuve a îmbinat precizia piloților nordici de raliuri cu finețea unui acordor de piane. Mai apoi își scoate Mustangul din garaj, îi pune încălțări noi, gume de curse, și pornește să câștige întreceri locale.

În fiecare iarnă puteam conta pe trei sau patru accidente mari - și mă refer la aruncarea pe gheață la 160 de kilometri pe oră. Dar snowmobilele m-au învățat foarte multe despre control și exactitate Gilles Villeneuve, vicecampion mondial F1

Se plictisește repede. Sedus acum definitiv de viteză, cea care-i permitea viața într-o altă dimensiune, Gilles s-a orientat spre întrecerile de monoposturi. Își ia licența și se înscrie în Formula Ford. Cu o mașină veche de doi ani, având sponsor Skiroule, un firmă ce fabrica snowmobile, Villeneuve câștigă șapte curse din zece. Probabil că la celelalte trei nu s-o fi prezentat.

Anul 1976 este cel care-i aduce numele pe carnetele de cecuri ale tuturor boșilor din F1. Canadianul câștigă Formula Atlantic în țara sa natală și în SUA. Avea și un amic ce deschidea orice uși din ”Marele Circ”, James Hunt. Britanicul, un playboy, se lăuda, și se pare că pe bună dreptate, că putea deschide și multe alte lucruri decât uși.

Hunt fusese impresionat de Gilles pentru că acesta din urmă îl întrecuse într-o cursă disputată la Trois-Rivieres, în monoposturi cu care se rula în Formula Atlantic. Iar James, să nu uităm, era campionul mondial al F1 din 1976.

Așa că britanicul îi pune o vorbă bună canadianului, iar McLaren îi oferă un contract pentru cinci curse, în cea de-a treia mașină a echipei, în 1977. Villeneuve declară în stânga și-n dreapta că este cu doi ani mai tânăr decât era scris în certificatul de naștere, ca să nu fie considerat prea în vârstă pentru a face performanță.

Norocul său s-a numit Enzo Ferrari

Debutul lui Gilles a venit la Silverstone, acolo unde a pilotat modelul vechi al celor de la McLaren, dar chiar și așa a fost mai rapid în calificări decât Jochen Mass, unul dintre piloții titulari ai echipei. A terminat pe locul 11 acel Grand Prix.

Oricine caută un viitor campion mondial nu trebuie să se uite mai departe de acest tânăr liniștit și sigur pe el John Blunsden, jurnalist The Times

Cum câteodată jurnaliștii văd talentul mai clar decât directorii de echipă, Teddy Mayer, șeful McLaren, a renunțat la Villeneuve. L-a angajat pe Patrick Tambay, care “pare la fel de promițător”. Teddy, nici urșii nu te-au crezut! Așa că Gilles s-a văzut fără angajament pentru 1977 și, mai important pentru 1978.

Soarta, așa cum face de cele mai multe ori în cazul celor care împart timpul în “până la ei” și “după ei”, a intervenit. Il Commendatore, Enzo Ferrari, omul pentru care care mașinile erau vii, iar piloții erau marfă dispensabilă, auzise de micuțul canadian de la prietenii săi, Chris Amon și Walter Wolf.

Când mi l-au prezentat, un minuscul pachet de neastâmpăr, l-am recunoscut imediat în acest fizic pe Nuvolari și mi-am zis: <o să-i dăm o șansă> Enzo Ferrari, fondator Ferrari

Asta s-a și întâmplat, chiar dacă testul făcut de Villeneuve la Fiorano nu a fost cel mai strălucit. Neobișnuit cu monopostul scuderiei italiene, Gilles a făcut destule greșeli, iar timpii săi au fost modești. Dar Il Commendatore decisese deja.

Ferrari l-a angajat pentru ultimele două curse din 1977 și pentru întreg sezonul 1978. Asta l-a determinat pe Niki Lauda să plece de la italieni, în ’77, mai ales că nu mai putea fi ajuns în clasamentul general al piloților. Austriacul avea să câștige cel de-al doilea titlu mondial al carierei.

Accident grav al lui Gilles Villeneuve

Primul moment greu al carierei lui Gilles a venit în ultima cursă a anului, cea din Japonia. Ferrari-ul său s-a acroșat cu monopostul Tyrrell al lui Ronnie Peterson și a plecat în zbor. Singura dimensiune în care Villeneuve nu putea pilota.

A aterizat într-un loc în care spectatorii nu aveau voie să stea. Însă fanii Formulei 1 de atunci mestecau riscurile pe post de injecție cu adrenalină, așa că erau fix în zona interzisă.

A făcut din Ferrari un brand de notorietate mondială și am fost foarte atașat de el Enzo Ferrari, fondator Ferrari

Ferrari-ul lui Gilles a făcut două victime, un spectator și un comisar de cursă, rănind alte șapte persoane. Villeneuve a fost absolvit de orice vină.

Nici începul anului 1978 nu a fost un galop de sănătate pentru pilotul scuderiei ”căluțului cabrat”. Prima victorie a lui Villeneuve a venit de abia în Marele Premiu al Canadei, în ultima cursă a sezonului.

Ziarele din ”Cizmă” începuseră să se îndoiască de capacitățile manageriale ale lui Enzo Ferrari, atât de slabe au fost rezultatele lui Gilles.

Il Commendatore avea fler la două lucruri. La mașini și la piloți. Adică, pe scurt, la ce era esențial în viața lui. Iar anul 1979 avea să le închidă gura, mai repede decât o face o supapă de motor, tuturor detractorilor lui Villeneuve.

La Ferrari venise și Jody Scheckter, un sud-african care impresionase încă de la debutul său din Formula 1, în anul 1974.

Gilles a câștigat două din primele trei curse, iar ziarele din Italia, consecvente cum le știm, nu mai conteneau cu laudele la adresa lui Enzo Ferrari, cel care-l “descoperise” pe acest talentat canadian. Din păcate pentru acesta, în următoarele șase nu a mai adunat decât un loc doi, așa că Scheckter s-a distanțat în fruntea clasamentului general.

Duelul memorabil cu Rene Arnoux

Sezonul 1979 a adus și una dintre cele mai mari dovezi de virtuozitate văzute vreodată de Formula 1. În Marele Premiu al Franței, Villeneuve și Rene Arnoux s-au duelat pentru locul doi. Nu cu gloanțe, ca în Vestul Sălbatic, ci cu note muzicale.

Aflați la comanda unor uriașe viori, cei doi vorbitori de limbă franceză au improvizat un concert care a rămas și azi în memoria celor care l-au văzut, pe viu sau în reluare.

Gilles Villeneuve vs. Rene Arnoux

Uno de los duelos clásicos en la historia de la #F1, de otra época...pic.twitter.com/iNg2QLvKZv

— Formula + (@Formula_Stats) May 9, 2024

Nu ar mai fi posibil astăzi. Dacă vă uitați la ceea ce am făcut noi… ne-am atins de șapte ori. Astăzi ne-ar aștepta închisoarea la final. Gilles și cu mine am râs și ne-am dat mâna Rene Arnoux, pilot F1

În Italia, la Monza, a fost momentul în care Villeneuve a pierdut titlul mondial. Rula pe locul secund, în spatele colegului său de la Ferrari, Jody Scheckter, iar ordinele de echipă i-au interzis să-l atace pe acesta. Italienilor le era teamă că s-ar putea acroșa cele două monoposturi, așa că au luat decizia bună pentru echipă.

Gilles s-a conformat și a rămas în spatele sud-africanului. Sigur că putea să ignore această decizie a scuderiei și să treacă de Scheckter, dar avea caracter.

În Statele Unite, ultima cursă a sezonului, Scheckter i-a făcut cel mai frumos compliment pe care un pilot de Formula 1 în poate face altuia. Nu l-a înțeles.

Pe ploaie, în sesiunea de antrenamente de vineri, Gilles a scos timpi mai buni cu aproximativ 11 secunde mai buni decât ai tuturor rivalilor. Doar el nu a fost surprins. Ce e ploaia dacă nu zăpadă care a nu apucat să se cristalizeze? Experiența sa din anii snowmobilelor era uriașă.

M-am speriat tare în acea zi pentru că am mers foarte tare. Am crezut că trebuie să fiu cel mai rapid. Apoi am văzut timpul lui Gilles și… încă nu înțeleg cum a fost posibil. Unsprezece secunde! Jody Scheckter, campion mondial 1979 F1

Anii 1980 și 1981 au fost slabi pentru Ferrari. Monopostul nu avea apăsarea la sol a rivalilor, iar, astfel, motorul puternic devenea aproape inutil. Însă Gilles Villeneuve a mai dat o dată măsura talentului său ieșit din comun.

În timpul Marelui Premiu al Canadei, pilotul echipei italiene și-a avariat aripa față care a rămas pe geamul de protecție al monopostului. Pe ploaie, cu vederea obturată, Gilles a început să piloteze din memorie. A riscat să fie descalificat, dar până la urmă aripa față s-a desprins, iar canadianul a încheiat, fără elementul aerodinamic, pe locul 3.

1981 Canadian GP: In atrocious conditions, Gilles Villeneuve drove most of the race with the front wing blocking his vision. Despite this, Gilles finished in an incredible 3rd place!@ScuderiaFerrari @CrystalRacing @HillF1 @motorsportcomtr @F1#SalutGilles #GillesVilleneuve @F1 pic.twitter.com/Z5biad3ynx

— Paul McGinnes 🏁 (@PaulMcG92) May 8, 2024

Lupta lui Villeneuve cu Didier Pironi

Sezonul 1983 a început cu Villeneuve tot la Ferrari, deși Ron Dennis încercase să-l ademenească la McLaren. Cu doar două săptămâni înainte de cursa de la Zolder, Belgia, Gilles se certase cu coechipierul său, Didier Pironi.

Acesta îl depășise în ultimul tur al cursei din San Marino, deși echipa le spusese celor doi să încetinească pentru a economisi combustibil.

Erau ultimele minute ale calificărilor, iar Pironi avea stabilit un timp mai bun decât canadianul. Așa că Gilles s-a lansat într-un ultim tur rapid. A văzut un monopost în zare, care rula mai încet și a luat decizia de a a-l depăși prin dreapta. Putea să abandoneze turul, încetinind, sau să treacă de Jochen Mass, care pilota un March, prin stânga.

Gilles a fost un tip foarte sincer, sincer și, de fapt, dacă avea o slăbiciune, era sincer până la naivitate. Avea încredere în Pironi. Conflictul l-a afectat grav pentru o vreme și spun asta pentru că oamenii foarte cinstiți și naivi sunt șocați când li se întâmplă așa ceva Jody Scheckter, campion mondial 1979 F1

Germanul, văzând roșu în retrovizoare, a vrut să-i facă loc Ferrari-ului, dar s-a mutat fix pe partea de circuit pe care venea Gilles. Roata lui stânga față s-a lovit de roata dreapta spate a monopostului March.

La peste 200 km/h, Ferrari-ul a fost catapulat. A zburat peste 100 de metri, a căzut în bot, iar în tumbele care au urmat, Gilles Villenuve a fost aruncat din mașină ca și când ar fi fost ejectat de un avion de vânătoare. Trupul său a fost găsit la peste 50 de metri de resturile monopostului. Nu mai avea cască.

Dacă cineva mi-ar fi spus că pot avea trei dorințe, prima ar fi fost să particip în curse de mașini, a doua să fiu în Formula 1, iar a treia să conduc pentru Ferrari Gilles Villeneuve, vicecampion mondial F1

Gilles, omul care slaloma printre sloiuri de gheață când era copil, nu putuse evita linia de finiș a cursei pe care n-o câștigăm niciunul. Dus de urgență la spitalul din Leuven, s-a descoperit că are gâtul fracturat. A fost ținut în viață până când soția sa, Joann a ajuns acolo. Apoi s-au deconectat aparatele.

Ultima imagine a lui Villeneuve pe un circuit de Formula 1 a fost atunci când Didier Pironi, colegul său, cel cu care se certase, a fost văzut trecând pe linia boxelor având două căști în mâini. A sa și a lui Gilles...

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google