Lauda, omul care a întrecut moartea. Niki a fost la un pas de a pieri în timpul Marelui Premiu al Germaniei, disputat pe 1 august 1976

Viața lui Andreas Nikolaus “Niki” Lauda a fost mereu legată de bani, faimă, curse de mașini, dar, mai presus de toate acestea, de dorința colosală de a fi cel mai bun.

Mic de statură, dar întotdeauna pregătit pentru observații incisive, Lauda, care provenea dintr-o familie bogată, a trebuit să treacă de primul obstacol, spre lumea curselor, reprezentat de o rudă. Obținuse un împrumut de la o importantă bancă vieneză, dar bunicul său, membru în consiliul de administrație, i-a determinat pe colegi să i-l retragă. “Un Lauda ar trebui să apară pe primele pagini ale ziarelor austriece, nu în secțiunea de sport”, i-ar fi spus lui Niki.

March i-a oferit prima șansă lui Lauda

Însă pe Lauda nu-l putea opri o asemenea mică barieră. A încetat să mai vorbească cu bunicul său, s-a dus la o bancă rivală și a oferit o poliță de asigurare de viață drept garanție pentru împrumut.

Așa a ajuns, ca ”pilot plătitor”, în Formula 2, acolo unde a alergat, în 1971, pentru March în Marele Premiu de la Zeltweg, Austria. Sezonul următor, Lauda a fost avansat ca pilot în Formula 1, tot pentru gruparea March. Nu a obținut, însă, niciun punct.

March nu l-a mai vrut pe austriac, iar Niki s-a mutat la BRM, British Racing Motors. În 1973 au venit și primele puncte pentru Lauda. În Marele Premiu al Belgiei, de la Zolder, el s-a clasat pe locul cinci, obținând două puncte în clasamentul general. Doar primii șase clasați primeau puncte în acei ani ai Formulei 1.

Cursele bune făcute de Lauda la BRM l-au adus în atenția celor de la Ferrari. Și, în 1974, scuderia a mizat pe talentul, nevăzut de mulți, ai austriacului. Prima cursă, din Argentina, avea să le confirme alegerea italienilor. Niki, pentru prima dată pe un monopost competitiv, s-a clasat al doilea, la doar 9 secunde de primul clasat. În urma lui Lauda a venit Clay Regazzoni, consacratul pilot al celor de la Ferrari.

Au urmat două curse în care austriacul a fost nevoit să abandoneze. Spania 1974 a reprezentat și prima victorie a lui Lauda în Formula 1. Din turul 25 până în cel cu numărul 84, el a fost urmărit și presat de mult mai experimentatul Regazzoni. Dar Niki nu s-a lăsat intimidat și a trecut primul linia de sosire.

Două podiumuri și încă o victorie a mai prins Lauda până la sfârșitul anului, clasându-se pe poziția a patra a clasamentului general la sfârșitul sezonului.

Anul 1975 a avut un început extrem de slab pentru pilotul celor de la Ferrari. În primele patru etape, Lauda a abandonat în două, iar în celelalte nu s-a clasat mai sus de locul cinci. Scuderia italiană începea să se îndoiască de calitățile lui.

Dar, în Monaco, Lauda a plecat din pole-position și a condus toate tururile, cu excepția celui în care a intrat la boxe. Emerson Fittipaldi, pe un McLaren, l-a presat vreme de 30 de tururi, dar, până la urmă, Niki a câștigat cu un avans de aproape 3 secunde. În Belgia și Suedia, austriacul a câștigat din nou.

În Marele Premiu al Olandei a ieșit pe doi, dar în Franța urcă iarăşi pe prima treaptă a podiumului. Lauda a triumfat și în ultimul Mare Premiu al anului, în SUA, acolo unde a fost încoronat, pentru prima dată în carieră, campion mondial al Formulei 1.

Anul în care Niki Lauda a renăscut

1976 avea să fie anul de mare cumpănă al lui Niki. După victoriile din debutul sezonului, din Brazilia, Africa de Sud, Belgia, Monaco, Marea Britanie, Lauda avea un avans de 31 de puncte în ierarhia generală. Urmăritorii săi erau Jody Scheckter, 30 de puncte, și James Hunt, 26.

1 august 1976 a fost data Marelui Premiu al Germaniei, de la Nurburgring. Din cauza condițiilor extrem de precare de siguranță, Niki Lauda a cerut anularea acestei curse. Pe circuitul foarte lung, de 23 de kilometri, organizatorii nu puteau gestiona situația în mod corespunzător.

Austriacul le-a vorbit celorlalți piloți despre lipsa pompierilor a echipamentelor, mașinilor de incendiu, și de vehiculele de siguranță. La doar un vot, piloții au decis că Marele Premiu se va desfășura.

Lauda a plecat de pe locul secund al grilei, primul fiind rivalul James Hunt, într-o cursă pe un circuit încă umed. Ambii au avut un start foarte modest, pierzând câteva poziții în primele viraje. După un tur, piloții și-au dat seama că numai anumite porțiuni ale circuitului erau încă umede, așa că au intrat la boxe pentru a-și monta pneurile slick, cele pentru pistă uscată.

Căzut pe locul 16, Lauda a forțat pentru a ajunge din nou în zona punctelor. După acul de păr Bergwerk, într-un viraj la dreapta, monopostul său e derapat, s-a izbit de terasament, iar rezervorul a fost perforat. Ferrari-ul a fost cuprins de flăcări, și, ajuns din nou pe circuit, a fost izbit de Lunger.

Casca lui Lauda îi căzuse de pe cap, iar situația era extrem de critică. Noroc cu Arturo Merzario, de la Williams, care imediat ce a ajuns în zona accidentului, a oprit monopostul și s-a repezit să-l ajute pe Lauda. A intrat pe jumătate în mașina în flăcări și s-a luptat pentru a-l scoate pe austriac din flăcări.

Cincizeci de secunde a stat Niki în foc. Era conștient, dar fața îi era arsă și însângerată. Din cauza lungimii circuitului, serviciile medicale de urgență au sosit după cinci minute. Lauda a fost tranportat la spitalul din Adenau.

Ajuns la spital, Lauda a intrat în comă. Cicatricile la nivelul feței erau extrem de adânci. Își pierduse urechea dreaptă aproape în totalitate, părul, sprâncenele și pleoapele. I s-a citit slujba de trecere în neființă. Oamenii așteptau doar să se anunțe moartea sa.

Niki a fost mutat de la Adenau la Ludwigshafen, specializat în tratarea arsurilor grave. Pe lângă arsurile de gradul unul, suferise și fracturi la nivelul pomeților și al sternului. Dar ceea ce amenința cel mai mult viața lui Lauda erau problemele respiratorii. În cele cincizeci de secunde în care fusese prins în monopost, austriacul inhalase gaze toxice.

De la Ludwigshafen a fost dus la spitalul din Mannheim, la terapie intensivă. A fost plasat într-o comă artificială.

I-au adus preot pentru ultima împărtășanie

În noaptea dintre 3 și 4 august, medicii au sunat-o pe Marlene Lauda ca s-o anunțe că soțul ei avea să moară. Un preot i-a administrat ultima împărtășanie. Dar Niki era pilot de curse și avea de întrecut moartea pe circuitul situat între a fi şi a nu fi. Pe 6 august viața sa nu mai era în pericol. Însă fără 50% din față, cu mâinile arse, cariera lui sigur s-a încheiat, scriau ziarele.

La șase săptămâni de la groaznicul accident, Lauda era gata de a-și relua locul în monopost. Lumile sportivă și medicală erau uluite. Austriacul era doar pe jumătate viu. Dar Enzo Ferrari nu era deloc convins că este o idee bună să-l lase din nou pe Niki în mașina sa.

Niki a sosit la Fiorano cu avionul său pe care se pare că l-a pilotat el însuși pentru a veni la Bologna. Era atât de palid, avea multe cicatrici, și-a pierdut părul, nu putea să închidă ochii – era ca o fantomă Daniele Audetto, fost team manager Ferrari

Dar determinarea austriacului era nemaivăzută chiar și pentru bătrânul Enzo. Ca mitica pasăre Pheonix, Lauda s-a îmbrăcat într-un combinezon care-i era mare acum, pentru că slăbise 10 kilograme în săptămânile petrecute în spital, și a ieșit pe circuitul de la Fiorano.

După câteva tururi mai lente, Niki a revenit, încet, dar sigur, la viață. A fost foarte aproape de a bate recordul pe tur al circuitului italian. Enzo Ferrari nu a avut încotro și a aprobat revenirea lui în cursele din Formula 1.

Toți cei care-l vedeau pe Niki... nu le venea să creadă că va concura din nou. Pielea, fața, rănile. Însă boss-ul Ferrari ne-a spus să pregătim o a treia mașină Ferrari pentru el Daniele Audetto, fost team manager Ferrari

A concurat la Monza pietrificat de frică

După doar 42 de zile, austriacul era prezent pe circuitul de la Monza. Rănile sale înroșeau bandajele și trebuiau schimbate la câteva ore. Oamenii din paddock erau înmărmuriți. Lauda era și el la fel. De frică. Ultima oară când se urcase într-un monopost de Formula 1, acesta era să-i devină sicriu.

Calificările s-au încheiat cu Lauda pe locul cinci, la șapte zecimi de cel mai bun timp al lui Jaques Laffite. Sigur, asta se putea, erau câteva tururi, dar cursa avea 52. Cum să reziste Niki, cu rănile acelea, atât? Chiar și cu casca sa specială.

Cât absentase austriacul, James Hunt se apropriase, în clasamentul general, la doar 14 puncte de el. Lauda voia să-și păstreze titlul de campion mondial, dar, mai presus decât asta, voia să-și înfrângă spaima de a mai concura.

Am spus atunci și mai târziu că mi-am învins frica rapid și curat. A fost o minciună. Dar ar fi fost o prostie să le ofer un avantaj rivalilor mei confirmându-mi slăbiciunea. La Monza, eram rigid din cauza fricii. Nu știu cum am terminat cursa Niki Lauda, triplu campion mondial F1

Niki a plecat extrem de slab în cursa de la Monza, pierzând șapte locuri în primul tur. Frica, pură și absolută, îl făcea extrem de precaut. În turul trei, a urcat până pe locul 10. Turul nouă, locul șapte, după ce l-a depășit pe Carlos Reutemann, pilotul care-l înlocuise la Ferrari.

Iar cu doar cinci tururi până la final, Niki a trecut de Patrick Depailler, de la Tyrrell, pentru locul al patrulea, poziție pe care a și terminat Marele Premiu al Italiei.

Cu 42 de zile înainte... l-am văzut în elicopter și mă gândeam - nu te voi vedea niciodată în viață. Acum concurează în Monza și termina pe locul patru? Este incredibil, inimaginabil. Nu pot uita în toată viața mea și în alte vieți, dacă le voi mai trăi, toate acele momente Daniele Audetto, fost team manager Ferrari

După Canada, unde a terminat pe locul 6, Niki obține primul podium după revenirea sa miraculoasă, în SUA. Clasat în urma lui James Hunt și a lui Jody Scheckter, Lauda mai păstra doar trei puncte în fruntea ierarhiei generale a piloților.

La Fuji s-a dat bătălia finală între Lauda și Hunt

Bătălia finală avea să se dea în Japonia, la Fuji. Austriacul a terminat calificările cu al treilea timp și avea nevoie de un loc secund, în condițiile în care Hunt câștiga, pentru a-și asigura cel de-al doilea titlu mondial. Dacă britanicul nu triumfa în Japonia, Lauda trebuia doar să se claseze pe o poziție care să-i permită să nu piardă mai mult de trei puncte în fața acestuia și rămânea campion mondial.

Vremea nu a ținut cu austriacul. La ora startului Marelui Premiu al Japoniei, ploua torențial. Lauda a căzut, de pe locul trei al grilei, până pe 10 în doar un tur. În al doilea a tras la boxe. Niki nu vedea aproape nimic, din cauza faptului că ochii îi lăcrimau excesiv din cauza canalelor lacrimare deteriorate de foc și a incapacității de a clipi, plus ploaia abundentă.

Campionatul nu era jucat încă. Pneurile lui Hunt s-au deteriorat, iar britanicul a intrat la boxe cu doar cinci tururi înainte de final, ieșind înapoi pe circuit în poziția a cincea. Se acordau doar puncte pentru acest loc, iar asta ar fi însemnat că Lauda rămânea campion mondial.

Dar britanicul, neînfricat, a forțat pe final și a depășit doi piloți, încheind Marele Premiu al Japoniei pe poziția a treia, și, astfel, câștigând primul și unicul său titlu de campion mondial.

Relația sa cu Ferrari se deteriorase după abandonul din Japonia, iar sezonul 1977 a fost unul tensionat între Lauda și echipă. Însă austriacul a reușit trei victorii, iar grație consistenței sale a avut un avans considerabil, în clasamentul general, cu două curse înainte de finalul anului.

Niki a lipsit în Canada și Japonia, ultimele două Mari Premii din sezon, pentru că Ferrari îl pregătea pe Gilles Vileneuve pentru a-l înlocui, oferindu-i acestuia un al treilea monopost pentru curse. Chiar și așa, Lauda a ieșit campion mondial, cu un avans de 17 puncte față de Jody Scheckter.

Mutarea la Brabham nu a fost reușită

1978 a fost anul în care Lauda a semnat un contract extrem de mare pentru acei ani, cu Brabham, în valoare de 1 milion de dolari. A câștigat o singură cursă, cea din Suedia, și a terminat anul pe locul patru în clasamentul general. Sezonul 1979 a fost și mai slab. Doar patru puncte a acumulat Niki pentru Brabham. S-a retras din Formula 1, pentru a se ocupa de noua sa companie, Lauda Air.

După trei ani, austriacul a revenit în Formula 1, ademenit de salariul de 3 milioane de dolari oferit de cei de la McLaren. Două victorii, în SUA și Marea Britanie, au fost prea puțin pentru ca Lauda să se claseze mai sus de locul cinci în clasamentul general al sezonului.

Anul 1984 a fost unul în care s-a dus o luptă titanică între Niki Lauda și Alain Prost, cei doi piloți de la McLaren. Austriacul și francezul au câștigat 12 curse din cele 16 disputate în acel sezon.

Diferența finală s-a făcut la doar jumătate de punct. Ironia sorții, Prost și-a sabotat șansele la titlu. La Monaco, Prost conducea în turul 16, urmat de Lauda și de debutantul Senna, într-un Toleman. Ploaia nivela performanțele mașinilor, iar, după numai alte trei tururi, Senna trecea de Lauda și pornea în urmărirea liderului francez.

În turul 31 acesta a semnat comisarilor de cursă că Marele Premiu a devenit prea periculos, din cauza ploii abundente. Motivul real era că brazilianul îl prindea din urmă cu câte trei secunde pe tur. Senna l-a depășit pe Prost în cel de-al 32 tur, dar cursa s-a oprit, iar rezultatul omologat a fost cel din turul anterior, când Prost era lider.

Din succes nu înveți absolut nimic. Te bucuri și atât. Din eșecuri se pot trage concluzii și învățăminte Niki Lauda, triplu campion mondial F1

Prost se păcălește, Lauda câștigă nesperat

Dincolo de scandalul iscat, francezului i s-a acordat numai jumătate din punctele câștigătorului, 4,5 în loc de 9, pentru că fuseseră parcurse doar jumătate din tururile programate la Monaco. Și dacă termina pe locul secund, Prost ar fi luat 6 puncte, mai multe decât primise pentru câștigător a “jumătate de Mare Premiu”.

Înainte de Portugalia, unde avea să se decidă titlul de campion mondial, Lauda avea un avans de trei puncte și jumătate. Dacă Prost ar fi câștigat cursa, ar fi fost nevoit să termine pe locul secund pentru a-și asigura cel de-al treilea titlu.

Francezul a plecat din pole-position, iar Lauda de abia de pe poziția a unsprezecea a grilei. După 51 de tururi, Niki se afla deja pe locul trei, dar insuficient pentru a câștiga titlul mondial. Dar norocul își întorsese fața către austriac, după 1 august 1976. Mansell, ocupantul locului secund, a fost nevoit să abandoneze după ce frânele sale au cedat.

Lauda a urcat pe locul secund, în spatele lui Prost, poziții pe care cei doi au și terminat cursa. Astfel, pentru doar jumătate de punct, Niki a câștigat cel de-al treilea său titlu mondial. Dacă Prost ar fi dus cursa de la Monaco până la capăt, și ar fi ieșit al doilea, cu cele șase puncte luate pentru acea poziție ar fi luat el titlul mondial.

Pe 20 mai 2019, Niki Lauda a murit în somn, la 70 de ani, în spitalul Universitar din Zurich, acolo unde urma dializă pentru problemele sale renale. Problemele sale cu plămânii și rinichii, pe care-i înlocuise din cauza accidentului din 1976, îl prinseseră din urmă. Dar austriacul, supranumit Regele Șobolan, înșelase moartea cu 43 de ani.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!