special Partea nevăzută a geniului. Cristian Munteanu îți spune povestea unui pasionat de fotbal care putea avea opt titluri mondiale de F1

Mulți dintre fanii Formulei 1 dezbat dacă Lewis Hamilton este mai bun decât Michael Schumacher. Sau dacă Max Verstappen poate deveni mai titrat decât ambii. Peste toate aceste întrebări tronează legenda lui Senna, intangibil. Fangio e uitat demult.

Însă omul care l-a învins în repetate rânduri pe brazilian a rămas, undeva, pierdut în planul secund al multitudinii de noi driveri cu conturi pe rețelele de socializare. Numele său e Alain Prost. Ușor de ridiculizat în limba română.

A. Prost a fost fanul celor de la Saint-Etienne

Francezul vine din vremuri din ce în ce mai neclare, deși pe YouTube mai poți face lumină în negura amintirilor. Vine din timpurile în care sistemul Halo, ploaia, vântul, motoarele prea puternice, nu erau reglementate. Piloților din timpul lui Alain le ținea Moartea o mână pe volan.

Născut în 1955, Alain Marie Pascal Prost, voia, ca majoritatea puștilor francezi, să devină fotbalist. Mare suporter al celor de la Saint-Etienne, Alain s-a bucurat din plin la titlurile câștigate de “verzi” în ’64, ’67, ’68, ’69, ’70.

Însă, așa cum soarta îi călăuzește pe cei aleși către vocațiile lor, fratele mai mare l-a dus pe puști la o cursă din localitate. Una banală, de karturi. Cum spunea, dacă e să credem istoria, deși uneori e rescrisă la nevoie, Iulius Caesar, “zarul fusese aruncat”. Alain știa ce urmează să facă în viață.

În 1973, după ce muncise cu ziua ca să facă rost de banii necesari cumpărării unui kart, câștigă campionatul Franței la juniori. Devine și campion european. Un an mai târziu, triumfă în campionatul național din nou, dar de data aceasta la seniori. Campionatul mondial îi rămâne inaccesibil.

Kartul devenise prea “mic” pentru a găzdui talentul său, așa că Prost trece la monoposturi. Formula Renault, 13 curse, 12 victorii. Bifat. Anul următor, campionatul european. Câștigat și el. Anul 1979 îl găsește la volanul unui Martini-Renault, bolid de Formula 3. Alt European încheiat având cununa cu lauri pe frunte. Prost a avut dublu punctelor pilotului care a terminat pe locul secund în clasamentul general. Dominație.

Mai mult, câștigă și cursa din F3 de la Monaco, ce se disputa în preziua celei a monoposturilor din Formula 1. Jean-Maria Balestre, conaționalul lui Alain și președinte al FISA (n.r. – Federația Internațională de Automobilism Sportiv), îi propune să treacă în F2, ultima treaptă înainte de pătrunderea pe grila Formulei 1.

Alain Prost își face debutul în Formula 1

Însă genialitatea lui Prost, știu, joc haios de cuvinte, începea să-i dicteze acestuia alegerile în viață. Îl refuză pe Balestre deoarece simte că e pregătit pentru monoposturile din F1. Iar echipele cred și ele același lucru.

McLaren îi oferă un loc într-una din mașinile echipei pentru ultimul Mare Premiu al anului ‘79, cel din SUA. Alain simte din nou cum trebuie jucată această carte și refuză. Avea mai mult de pierdut decât de câștigat. Însă, pentru că nu în fiecare zi vin giganții de la McLaren să-ți bată în geam ca să te joci cu ei, Prost acceptă un test privat, după terminarea Mondialului.

Cum s-a descurcat? E suficient să spunem că șeful echipei britanice, Teddy Mayer, l-a urmărit pe francez 10 tururi, apoi a fugit la mașina sa pentru a lua un contract în alb.

Încă din primele două curse cu McLaren Ford-Cosworth, talentul francezului a înnobilat pistele. Prost a ocupat pozițiile șase și cinci în aceste prime Mari Premii. Pe lângă concurența acerbă, pe grilă fiind piloți precum Alain Jones, Nelson Piquet, C. Reutemann, J. Laffite, R. Patrese, Keke Rosberg, Giles Villeneuve sau Mario Andretti, monopostul lui Prost nu era cel mai reușit. Alain a mai punctat în alte două curse, dar, la sfârșitul sezonului, cei de la McLaren l-au lăsat să plece la Renault.

Printre compatrioți, după experiența nefericită de la echipa britanică, francezul s-a maturizat. Și-a rafinat stilul de pilotaj, a devenit aproape clinic, știind când să forțeze și când să rămână în expectativă.

• Sistemul de punctaj în Formula 1 anilor ’80 era după cum urmează:
• Locul 1 – 9 puncte
• Locul 2 – 6 puncte
• Locul 3 – 4 puncte
• Locul 4 – 3 puncte
• Locul 5 – 2 puncte
• Locul 6 – 1 punct

Motorul Renault l-a trădat, însă, în repetate rânduri. Chiar și așa, în doar al doilea său an din Formula 1, Prost a câștigat trei etape, plus două locuri secunde, din cele 13 disputate. Poziția a cincea din clasamentul general, la sfârșitul sezonului, a fost una meritorie.

1982 părea anul francezului. Primele două Grand Prix-uri, victorii pentru Alain Prost. Însă apoi sezonul avea să fie apăsat de tragicele morți ale lui Gilles Villeneuve și Riccardo Palleti. Didier Pironi a suferit și el un accident care i-a pus capăt doar carierei, din fericire. Prost nu a mai punctat deloc până în cea de-a zecea cursă a anului, așa că speranțele la titlul mondial erau spulberate.

Din 1983 începe ceea ce avea să fie legenda născută în jurul unui pilot poate fără carismă, poate fără strălucire, dar cu un meșteșug al gestionării curselor cum puțini au avut în istoria acestui sport.

Prost s-a luptat cu Rene Arnoux (Ferrari) și Nelson Piquet (Brabham BMW) de-a lungul sezonului, iar, cu trei curse înainte de final, conducea confortabil în clasamentul general. Alain avea 51 de puncte, Rene 43, iar brazilianul doar 37.

Însă dispoziția francezului nu era una relaxată. Încă ”zguduit” de coliziunea cu Piquet de la Zandvoort, primise amenințări cu moartea din partea tifosilor italieni, care îl considerau inamicul numărul 1 pentru Ferrari. Precaut, Prost a fost urmărit ca o umbră de un colos pe nume Pierre Tourlier. Nimeni altul decât una dintre gărzile de corp ale președintelui francez François Mitterrand.

Cursa a fost una nefericită pentru Alain. În turul 25 era pe locul 3, dar în cel următor i-a cedat turbina și a fost nevoit să abandoneze. Mai rămâneau două curse.

Atât de aproape de titlul mondial

Prost se califică pe locul opt al grilei Marelui Premiu al Europei, dar grație unui pilotaj impecabil, încheie etapa pe locul secund. Câștigător, același Nelson Piquet. Rene Arnoux, pilotul Ferrari, termină pe locul nouă și este aproape ieșit din lupta pentru titlul mondial.

Kyalami, Africa de Sud, este scena ultimei reprezentații a sezonului 1983 din F1. Trei piloți erau încă în cursă pentru titlul mondial: Alain Prost (Renault, 57 de puncte), Nelson Piquet (Brabham-BMW, 55 de puncte) și Rene Arnoux (Ferrari, 49 de puncte).

Arnoux iese primul de la acest examen, în turul nouă, când motorul Ferrari explodează. N. Pique este de neoprit și conduce cursa. Prost nu se poate apropia de el, dar ocupă locul trei. Pentru francez era vital ca N. Pique să nu treacă primul linia de sosire.

Ceea ce brazilianul nu face, fiind întrecut de Patrese și Andrea De Cesaris. Din păcate pentru Prost, el era ieșit din cursă, tot din cauza turbinei care cedase.

Pentru două puncte, deși avea un avans de 14 înainte de ultimele trei etape ale sezonului, Alain pierde primul său campionat mondial.

Tot mai aproape de prima cunună cu lauri

Cele două părți, pilotul și echipa, se acuză reciproc pentru pierdea titlului. Mașinii lui Prost i se dă foc în fața uzinei Renault. Alain părăsește team-ul, iar McLaren îl înșfacă, sperând într-un parteneriat mai fericit de data aceasta.

Și așa se întâmplă. Din primele șase curse, Prost câștigă trei. Rivalul său se anunță Niki Lauda. La Monaco, chiar dacă nimeni nu știa atunci, se joacă titlul mondial. Alain este în fruntea cursei, dar tânărul debutant Ayrton Senna, la volanul unui Toleman, conduce inuman pe străzile ude din Principat.

Plecat de pe poziția a 13-a a grilei, brazilianul vine la doar trei secunde de Prost. Comisarii de cursă decid, din cauza diluviului, să oprească întrecerea. Francezul merge la relanti, Senna trece de el, dar de pomană.

Alain este declarat câștigător, iar poate acesta este momentul în care începe animozitatea dintre el și Senna. Însă, pentru că nu s-au disputat 75% dintre tururile prevăzute, piloții iau doar jumătate de puncte. Prost ia doar 4,5 din cele nouă oferite învingătorului. Dacă Senna l-ar fi depășit, iar Alain ar fi terminat al doilea, cel din urmă ar fi adăugat șase puncte la totalul său.

Lauda și francezul au mers aproape cap la cap până la sfârșitul sezonului. Cu două Marii Premii înainte de final, Niki conducea cu 9,5 puncte în ierarhia generală. Prost nu avea altă variantă decât victoriile, plus speranța că austriacul va greși sub presiune.

În Marele Premiu al Europei, francezul câștigă și îi ia șase puncte lui Lauda, care încheie cursa doar pe locul patru. Lupta finală s-a dat în Portugalia. Prost trebuia să câștige, iar Niki să nu termine mai sus de locul trei pentru ca francezul să ia primul său titlu de campion mondial.

Alain a condus cursa din turul opt, iar Lauda era pe poziția a noua. Se părea că totul decurge în favoarea pilotului de la McLaren. Însă Niki, profitând și de câteva abandonuri, a venit pe poziția secundă, cea care i-a oferit al treilea titlu mondial din carieră. Diferența la final de an a fost de doar 1,5 puncte în favoarea austriacului.

Primele titluri mondiale pentru Alain Prost

Pentru că nu ne vom axa în acest articol pe campionatele mondiale câștigate de Prost, doar o să menționam că, în 1985, francezul și-a spulberat competiția și a triumfat. Un an mai târziu, la mare luptă cu Nigel Mansell și Nelson Piquet, Prost și-a mai trecut în palmares un alt titlul de campion mondial.

1988 a fost anul unui sistem de punctaj cel puțin ciudat. Unui pilot i se luau în considerare doar cele mai bune unsprezece rezultate, din cele 16 curse.

Prost insistase pe lângă Ron Dennis, șeful celor de la McLaren, să-l angajeze pe Ayrton Senna, un pilot pe care-l aprecia foarte mult. Iar brazilianul nu dezamăgea. Chiar dacă era coleg de echipă cu un dublu campion mondial, Senna făcea dovada geniului său automobilistic.

Stilul impetuos al brazilianului, atât de clar exprimat într-o declarație survenită în urma unui accident, “dacă nu încerci o depășire riscantă atunci nu ești pilot de curse”, contrasta cu cel calculat al lui Prost. Deja supranumit “Profesorul”, francezul a adunat 105 puncte în acel sezon, față de cele 94 ale lui Senna. Dar, cum doar cele mai bune 11 rezultate contau pentru clasamentul final, ierarhia din acesta a fost următoarea: Senna - 90 de puncte, Prost – 87.

Constanța, meticulozitatea, fluiditatea lui Alain i-au dat câștig de cauză în 1989, atunci când a ieșit, pentru a treia oară, campion mondial. Dar nu fără controverse. În Grand Prix-ul Japoniei, Senna a încercat să treacă de Prost înaintea șicanei, cu o manevră la limită.

Francezul a virat, numai că acolo era celălalt monopost McLaren, iar cei doi s-au acroșat. Prost a abandonat, iar brazilianul a terminat cursa, câștigând-o. Jean-Balestre, șeful FISA, l-a descalificat pe Senna pentru că a primit ajutor din partea comisarilor de cursă în urma incidentului, care l-au împins, așa că titlul a mers la Alain.

Însă era evident că între cei doi nu mai exista reconciliere. Așa că McLaren, în 1990, a mers pe mâna tânărului Senna, iar Alain a fost nevoit să aleagă Ferrari. Cu o mașină net inferioară, francezul se afla la doar nouă puncte în spatele brazilianului, cu două curse rămase de disputat.

Tot în Japonia, imediat după start, Prost a preluat conducerea. Senna a atacat un spațiu care nu exista, iar aripa sa față a lovit roata drepta spate a monopostului lui Alain. Ambele mașini au ieșit în decor la ceva mai mult de 210 km/h. Dublu abandon. Ayrton câștiga un nou titlu mondial, cu doar șase puncte avans față de francez.

În 1991, Ferrari nu i-a putut pune lui Prost la dispoziție o mașină competitivă, așa că cele două părți s-au despărțit la sfârșitul sezonului. După un an sabatic, Alain s-a întors în F1, de data acesta la Williams Renault. Cu echipa patronată de Frank Williams a luat la pas cel de-al patrulea său titlu mondial.

Acesta a fost și ultimul său an în F1. Williams voia să-l aducă pe Senna la echipă, dar contractul lui Prost interzicea, printr-o clauză, acest lucru. Până la urmă, francezul a făcut pasul în afara competiției, iar Ayrton a fost angajat de britanici. În monopostul Williams brazilianul avea să-și găsească sfârșitul, chiar în acel an.

Singurul pilot care l-a învins pe Senna în mașini identice

Prost este cvadruplu campion mondial și a ieșit de patru ori vicecampion. Douăsprezece puncte și jumătate l-au despărțit de o uluitoare performanță, aceea de a câștiga de opt ori titlul mondial. În cei doar 13 ani în care a activat în Formula 1.

• În 1983 pentru două puncte
• În 1984 pentru un punct și jumătate
• În 1988 pentru trei puncte
• În 1990 pentru șase puncte

Da, Prost nu a fost niciodată un pilot spectaculos. Gilles Villeneuve, Senna, Schumacher, Alonso au fost peste el din acest punct de vedere. Nici nu a avut carisma lui Senna, Alonso, Vettel sau Hamilton. Nici eroica poveste a lui Lauda.

Stilul său atât de fluid de a conduce, de parcă o eșarfă de mătase aluneca pe pistă, masca viteza cu care pilota. Prost este singurul pilot care l-a învins pe Senna în mașini ”identice”. Da, nu avea misticismul brazilianului, nu atrăgea printr-un discurs flamboaiant, fără extravaganțe. Elegant, rafinat, politicos. Partea nevăzută a geniului.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google